Primăvara,
singura pată de culoare era cărarea ce-o străbătea de la un capăt la altul.
Iarba aceea verde-crud, smălţată galben cu păpădii, părea un brâu migălos
meşteşugit, legat neglijent peste rochiţa maronie, de pământ proaspăt săpat, a
grădinii. Primăvara, pădurea îşi are poveştile ei. Când plantele înverzesc, sub
cerul albastru, de cobalt, se naşte al doilea cer, de smarald. În lumina lui
verde, viaţa închipuie un spectacol miraculos. Trebuie doar să te opreşti în
loc, să-l vezi şi să-l înţelegi. Aş fi vrut să urc mai repede, să ajungem pe
unul din vârfurile ce se vedeau în depărtare unde auzisem că peisajul e
minunat.Primăvara, în pădure,
cerul este de-un verde-gălbui, verde profund, verde-luminos, aproape alb. Mă
plimb ca într-un uriaş smarald. Orice plantă aş atinge, simt în ea fragilitatea
începutului. Pe orice scoarţă de copac îmi lipesc obrazul, simt pulsând din
adâncurile pământului o energie ce se transformă la început în sevă apoi, pe
măsură ce urcă în crengi, devine pasăre şi se avântă înspre cerul verde.
M-am
sprijinit cu spatele de fag şi am închis ochii. De îndată ce am pus mâinile pe
pământ şi am simţit trupul rece, al arborelui, lipit de spatele meu am rămas cu
o singură senzaţie: că fagul acela uriaş de care stăteam lipit respira odată
cu mine. Sus, în crengile mele şi ale lui cântau păsări cu glasuri vesele. Cum
de nu le auzisem până acum? Alte glasuri le răspundeau din întreaga pădure, cu
triluri de bucurie întortocheate sau scurte, ca nişte fluierături. Le auzeam
până şi zborul, dintr-o parte în alta, şi în răstimpurile de tăcere, mugurii
plesneau cu sunete delicate. Pământul pe care stăteam avea acum un foşnet
neîntrerupt, pentru că firele noi de iarbă împingeau frunzele uscate,
încercând să iasă la lumină, în timp ce furnici şi gândăcei umblau încolo şi
încoace pe sub ele, ca prin camerele unui nesfârşit palat.Le stârnea mireasma
pomilor înfloriţi, ce urca din vale până aici sau razele de soare, ce cădeau
ca o pulbere aurie peste pământ.Cred că toate încep a se mişca primăvara,
viaţa, în toată frumuseţea ei, aici este. Şi păsările cântă acum cel mai
frumos: unele de bucuria primăverii, altele că s-au întors. Era atâta
linişte,că se auzea zborul bondarilor. deodată în fața mea a apărut un cerb.
Mare. Şi singur. Stătea şi se uita la mine, când m-am apropiat a întors capul
spre mine. Nu ştiam că cerbii se sperie și m-am dus către el. Avea o blană cu
pete gălbui,coarne mari ca ramurile şi ochii mari şi negri, a stat liniştit.
Apoi a mai stat puțin şi a plecat încet, pe o cărăruie.
O picătură de
bucurie a căzut parcă din cer, şi toate s-au împodobit în verde şi alb, în
parfum de flori şi în triluri de păsări. Îmbătat de viaţă, un fluture zboară
din floare în floare. E primul fluture pe care îl văd primăvara asta. Ne
salutăm, şi fiecare pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară.Am coborât lângă prietenii mei și le-am povestit despre primăvară.....
