poezia,,Rondelul meu”de Alexandru Macedonski

 

,,Când am fost ura am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.

știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viața trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,

            Și înălțarea e-n iertare.”

  Titlul este format din cuvântul:,,rondel”,care precizează specia literară cu formă fixă, alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber,separat,cu rol de concluzie(numele ,,rondel" vine de la adjectivul „rond”(rotund), deoarece are drept caracteristică reluarea unuia sau a două versuri sub forma de refren, pe parcursul întregii poezii.);adjectivul posesiv,,meu”arată că poezia îi aparține.

Tema poeziei este iubirea considerată de eul liric modalitatea de a atinge echilibrul vieții,este un elogiu adus sentimentului de iubire

  În cele trei strofe,iubirea și ura sunt prezentate ca stări ale eului liric,redând astfel stările extreme ale fiecărui om.

   Poezia ,,Rondelul meu" se situează opus față de ,,ură",poetul identificându-se cu sentimentul de iubire,este un monologul liric,mărturisirea poetului care observă.

   Prima strofă debutează cu o afirmație:„Când am fost ură am fost mare”, formulată din punctul de vedere al unui sentiment personificat,omul a trăit,a existat ca o ,,ură”,o antipatie profundă, nestăpânită,care i-a dat mândrie,strălucire.Versul care urmează începe cu conjuncția,,dar”care schimbă sensul trăirii,în prezent,,astăzi”,și-a transformat ființa în iubire.Repetiția,,sunt mare, căci mă simt iubire”accentuează trăirea cu intensitate a iubirii,a sentimentului intens de afecțiune profundă.

Expresia,,sunt mare”arată importanța,însemnătatea deosebită căpătată de omul ce poate trece prin sentimentele umane: de la ură la iubire.

  Omul ce nu cunoaște,,îndurarea,iertarea,crede în măreția,importanța lui,dar inima plină de iubirea îi înalță,,firea”,natura,caracterul,iar iertarea este calea sufletului spre libertate. Sentimentul de iubire este înălțător, ducând la descătușarea energiei negative a ființei.

  Poetul recunoaște că a trecut prin ispitele vieții:ură,deznădejde,disperare,dar iubirea l-a salvat.Vede în sentimentul iubirii creșterea în suflet spre cunoașterea binelui și a adevărului.Viața e plină de greutăți,de aceea poetul vede în iubire o sursa de regenerare,reînnoire,de înălțare a sufletului în spațiile marilor spirite. Sufletul, văzut ca o ,,iertare" a răului în neînțelegerile vieții este principala cale de salvare a omului,,iertarea” este speranța de mâmtuire a omului,de ieșire din durere și din încercările grele ce se abat în viață.Și-a găsit alinarea în iubire în ciuda primejdiilor,a încercărilor,pentru că,, înălțarea e-n iertare”,în lumină,  iertarea schimbă în bine orice suflet, orice minte. Iertarea este prima virtute ce izvorăște din iubire, este urmarea iubirii curate.
                     Știu: toate sunt o-ndurerare,
                       Prin viață trecem în neștire,
                         Dar mângâierea e-n iubire,
                           De-ar fi restriștea cât de mare,
                                Și înălțarea e-n iertare."
Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin pronumele,verbele la persoana I „mă, mine,am fost,simt”sau autoadresarea în monologul poetic prin  pronumele,verbele la persoana a IIa:,,te,ți,ești,ridici”.Substantivele:iubire,inimă,suflet sunt din limbajul iubirii,iar ,,uitare,îndurare,iertare”-cuvinte ale milei,compasiunii,înțelegerii; ,,înălțarea”arată demnitatea cea mai mare pe care omul o poate avea,este drumul ajungerii la ideal.  

   Cunoșterea de sine este un proces individual,este ca o călătorie spre lumea interioară a ființei. Cunoașterea de sine este un proces care vizează auto-studiul și înțelegerea de sine. Este necesar ca o persoană să se înțeleagă pe sine și lumea din jurul lui. Ce se întâmplă? De ce trăiește? Care este scopul existenței? Înțelegerea propriilor caracteristici, a ta, a prezentului. Această înțelegere și cunoaștere apare în procesul vieții. Începe în copilărie. O persoană devine mai experimentată, începe să înțeleagă mai bine pe sine și lumea din jurul lui. Este important să se dezvolte constant în acest proces.

    Imaginea de sine se referă la totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinile și comportamentele personale. Poate fi înțeleasă ca o reprezentare mentală a propriei persoane sau ca o structură organizată de cunoștințe declarative despre sine care conduce comportamentul social, acțiunile întreprinse. Imaginea de sine presupune conștientizarea a „ cine sunt eu” și a „ ce pot să fac eu” și în funcție de aceasta este influențată atât percepția lumii, cât și a propriilor comportamente. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va tinde să gândească, să simtă și să se comporte negativ. Imaginea de sine- EUL- nu este o structură omogenă și singulară. În cadrul imaginii de sine facem distincție între Eul( sinele) real, Eul(sinele) viitor și Eul ( sinele) ideal.