...,,Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rariști de stejar,
Cu sfioase campanule și sulfine,Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros și ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniștii înalte să ne fure
Prin cotite luminișuri de pădure
Și la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniță de aur străveziu,
Legănând deasupra creștetelor noastre
Licuricii înălțimilor albastre”...
Tema poeziei este aspirația de
împlinire a iubirii ireale în mijlocul naturii.Mesajul exprimat de text este dorinta omului de a găsi o cale
de acces în eternitatea naturii prin trăirea sentimentului de iubire.
Titlul poeziei este un simbol al momentului când trăirea,speranța,căldura devin
nostalgie,liniște,umbră,dor nemărginit,împăcare. Poezie sinceră și caldă, ușor
nostalgică, cu lumină și seninătate, armonie și liniște este ca o
trimitere la lumea basmului, în care atmosfera de mister invăluie totul,iar
cadrul natural vibrează la chemarea iubitei în mijlocul naturii.
Intensitatea chemării iubitei este
evidențiată de verbul „vin”,modul imperativ ,trimite către cadrul naturii ocrotitoare și misterioase
unde dorește poetul să-și trăiasca fericirea în sălbăticie și izolare, unde îndrăgostiții se pot pierde,contopi cu
natura.Fiecare dintre elemente are o semnificație aparte:,,rariștea de
stejar”este pădurea,loc al veșniciei,al forței iubirii,al intimității,al
singurătății în armonia florilor parfumate albastre și galbene,,campanule și
sulfine.” Adjectivele:„galbene,sfioase,dulce”sunt epitete care subliniază
puritatea iubirii.
Muzicalitatea atmosferei este murmurul,,dulce,somnoros și
ireal”ca o chemare a izolării de lume:,,pe cărări unde nimeni nu mai
vine...spre poienile din deal...prin cotite luminișuri”,locuri ale liniștii,în
taina naturii. Iubirea celor doi îndrăgostiți apare într-o stare de fericire
deplină sub umbra cerului cu eternitatea și forța creatoare asemenea
unei,,clopotnițe de aur străveziu”ce-și unduiește stelele,,licurici”în jocul
lor de lumini pe înălțimile albastre infinite.
Poetul lasă fantezia să contureze
această întâlnire pe care o dorește și la care visează, proiectează în veșnicie
fericirea unică a iubirii.Notarea unei stări de spirit se
realizează prin folosirea mărcilor gramaticale ale eului,verbe și pronume la
persoana I singular:,,mine,ne;să ne pierdem,să ne cheme,să ne-nbie”ce arată
intensitatea sentimentelor.
Monologul este o chemare la
iubire în cadrul natural feeric și protector pentru cuplul de îndrăgostiți, se
realizează prin elemente ale unui cadru romantic:
„rariște,cărări,flori,luminișuri,licurici,înălțimi”.
Tonul adresării este familiar,o
chemare, natura este un spaţiu nealterat de prezenţa umană, cu atributele
sălbăticiei este ocrotitoarea cuplului: „Taina liniştii înalte să ne fure/
Prin cotite luminişuri de pădure”este un spațiu sacru,iar tonul şăgalnic dă
chemării impresia de sinceritate.
Spațiul larg cosmic si terestru în
descrierea cadrului de natură, evidențiază comuniunea dintre om și natura
ocrotitoare, părtașă la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu
cele auditive, pentru a reda cât mai expresiv tabloul locului.
Versurile au
măsura de 11-12 silabe, ritmul trohaic și rima pereche conferă versurilor o
tonalitate plină de iubire.
