un test înainte de începerea școlii....hai,că e ușoooor!!!!!!!!!!!!!

 

TEXTUL 1

-,,Părinții lui au plecat de acasă,iar el și-a pierdut cheia.Exact cum am pățit eu pe vremea când eram student în Brazilia.Ne-am întâlnit pe strada Gheula,iar eu i-am propus să vină la noi.Mama i-a dat deja să mănânce.Poate să doarmă noaptea asta pe canapea din camera de oaspeți sau cu tine,în camera ta,pe patul pliant.Cum vrei tu.

  În secunda aceea,Esti și-a întors privirea către mine,dar fără a-și răsuci capul.

-Vrei să dormi în camera mea?Promiți că-mi spui o poveste nebunească înainte de culcare?

-Mi-e indiferent,au bâiguit buzele mele,deoarece eu eram încă șocat.

Cine a văzut vreodată camera unei fete,la o oră târzie din noapte,chiar înainte de culcare,luminată doar de lampa de citit așezată lângă patul ei?

Totuși,și camera unei fete are pereți și ferestre,podea și tavan,mobilier și ușă.Cu siguranță.Cu toate acestea te simți, ca și cum te-ai afla într-o țară complet străină,ciudată,locuită de oameni care nu au absolut nimic în comun cu noi.Nu au,de exemplu,saci pentru mingi agățați de pervaz.Nici teneșii plini de noroi aruncați sub pat.Nici mormane de sfori,sârme,potcoave,cărți acoperite de praf.Nici bobine,nici siguranțe.Nici tititrezi,nici diafilme.Nici broșuri vechi,aparținând mișcărilor clandestine,îndesate între dulap și ferestre.

Dimpotrivă.

În camera lui Esti până și lumina avea o culoare a ei:o lumină maroniu-roșcată,caldă,dată de filtrul abajurului din rafie roșie care înconjura becul lămpii de veghe.Avea două ferestre acoperite de draperii albastre,pe care le văzusem de mii de ori de afară,fără a crede însă că le voi vedea vreodată și dinăutru.Pe podea era un covoraș mic,făcut din răchită împletită.Un dulap alb,cu rafturi maro.Între dulap și perete,un spațiu cufundat în penumbră,stătea un birou micuț și ordonat,pe care am văzut caietele lui Esti,creioanele,acuarelele.Un pat pregătit pentru culcare era așezat între cele două ferestre,iar la picioarele lui se vedea o cuvertură frumos împăturită,de culoare roșie.Un al doilea pat,un pat pliant,fusese pregătit pentru mine și așezat cât mai aproape de ușa de la intrarea în cameră.

Într-un colț al încăperii era un scaun fără spătar acoperit cu un șervețel,iar pe el fuseseră așezate unul lângă altul,un borcan înalt în care se aflau câteva crenguțe de pin și un cocostârc făcut dintr-un con de brad și câteva bețe colorate.În cameră se mai aflau alte două scaune.De al unul dintre ele aproape că nu-mi puteam lua ochii.

-La ce te holbezi așa?m-a întrebat Esti.

-La nimc în mod deosebit,am răspuns eu,pur și simplu stau și...stau.Nu mă uit la nimic în mod deosebit.(Dar asta era,desigur,o minciună.Aproape că nu-mi puteam dezlipi ochii de la spătarul celui de-al doilea scaun,pe care era întins puloverul alb,atât de drag mie;puloverul pe care îl lipisem de atâtea ori cu gumă de mestecat de scaunul ei din clasă.)

                                                                                                     (Amos Oz,,Sumki”fragment)

TEXTUL 2

 ,,Pe peretele din dreapta antreului se deschideau uşile a trei camere: dormitorul părinţilor, camera mea (fostă a fratelui meu, cu 14 ani mai mare decât mine, care, când eu eram în anii preşcolari, studia la Paris, iar după studii s-a instalat la Bucureşti) şi a treia cameră, „salonul“. Dormitorul părinţilor avea o mobilă grea, bătrânească, dintr-un lemn gălbui, pistruiat, şi două atracţii: masa de toaletă a mamei, populată cu tot felul de cutiuţe şi sticluţe misterioase şi cu un pulverizator pântecos, cu pompă, de care atârna un pompon şi din care mă stropeam, ilicit, cu colonie franţuzească.

A doua atracţie era un dulap imens, cu oglinzi încastrate în uşi şi cu un sertar mare la bază, în care, printre lenjerie înmiresmată de săculeţe cu lavandă, se găsea pachetul de scrisori pe care şi le trimiseseră părinţii mei în timpul lungii lor logodne, tata locuind la Roman, şi mama la Galaţi.

În camera mea, dormeam pe ceea ce se numea un „studio“ – o canapea lată, cu o ladă mare de lemn la cap, în care, peste zi, se depozitau aşternuturile, şi cu o latură înaltă de lemn la perete, cu firide în care ţineam cărţile de căpătâi şi o lampă de noapte cu abajur roz, care răspândea o lumină difuză, trandafirie. Pe peretele de deasupra studioului atârnau, încadrate în rame aurii, cele patru coroane împletite din frunze de stejar, pe care le dobândisem în cei patru ani de şcoală primară. Mama mi le înrămase şi eu aveam impresia că sunt cununile de lauri ale împăraţilor romani.”

                                                   (Antoaneta Ralian,,Casele prin care m-am perindat”—fragment)

 

==prezintă un rol al descrierii,text 1,ilustrând cu o secvență

Rolul descrierii in opera literara poate fi:

de vizualizare

de recreare a altui univers cu o anumita valoare afectiva;

de exprimare a propriilor viziuni artistice;

de sensibilitate a receptorului in raport cu imginile descrise

Personajul ajunge în casa unei fete și este invitat să aleagă un loc unde va dormi.Pătrunde uimit pentru prima oară în camera lui Esti,o cameră obișnuită de fată,dar trăiește o senzație stranie ca și cum ar fi ajuns într-un loc străin,ciudat,amintindu-și de camera lui,a unui băiat.Enumeră obiecte ce i se pare că aici nu-și au locul:mingi,teneși,sfori,sârme și altele cu scopul de a-și arăta surprinderea când vede adevărul.Este momentul când ochii cuprind fiecare detaliu din camera primitoare,iar descrierea devine a unui univers necunoscut,dar surprinzător.Ochii descoperă facinați lumina caldă a abajurului,culorile draperiilor,văzute de multe ori de afară,coboară spre podea și vede covorașul din răchită.Nu se poate opri și descrie cu plăcere obiectele din jur:dulapul,biroul ordonat,patul fetei,patul pliant,un cocostârc- jucărie din con de brad și mai ales scaunul  pe care atârnă puloverul alb,pe care băiatul îl plăcea,deși îi lipise gumă pe el,așa de simpatie.Rolul descrierii este acela de a sublinia trăirile băiatului ce ajunge în camera fetei pe care o simpatiza.

Obiectelor enumerate le adaugă culori:alb,albastru,roșu,dar nimic nu este mai important ca puloverul fetei,,atât de drag mie”,mărturisire spusă în gând cu plăcere și curiozitate,chiar dacă joaca,,nevinovată”cu,,gumă”era doar un fel de a-i atrage atenția fetei,iar acum era alături de ea.

Caracterul descriptiv al camerei este întărit de frecvența grupurilor nominale formate din substantiv și adjectiv(ex:...), verbele la imperfect,perfectul compus(ex:...) prezența unui câmp lexical dominant:obiecte de interior(ex:...) enumerația și efectul de listă, elementele de decor, dar și de procedee stilistice specifice precum epitetul(ex:....).

Suntem în acest fragment în anii copilăriei nevinovate. O incursiune,apoi descrierea camerei fetei iubită nu este decât ajungerea pe tărâmul acela din vis,transfigurat într-o realitate mult mai clară și, desigur, mult mai impresionantă.

În final, pot apărea întrebări: cum ar fi ca fata pe care o iubești să te invite să dormi cu ea în cameră, iar părinții ei să încerce să te convingă să o faci? cum ar fi să sfârșești petrecându-ți noaptea în casa ei? Și, în final, cum ar fi să ajungi pentru prima oară într-o cameră de fată, lucru pe care doar ți l-ai imaginat, dar l-ai considerat imposibil?

 

 

==un element comun celor două texte:descrierea minuțioasă a mediului în care trăiesc personajele,a obiectelor din camera a unei fete,culorile ce-i dau intimitate,alegerea unui obiect vestimentar drag băiatului;în al doilea text sunt descrise încăperile unei case revăzută cu ochiii copilului de odinioară și mai ales camera proprie,tot a unei fete.În ambele camere ale fetelor există câte o lampă de noapte ce dă intimitate prin lumină.

==crezi că aspectul unei camere /case reflectă personalitatea celui care locuiește în ea?-text 1

Da,cred că felul în care alegi să-ți decorezi casa îți reflectă în mare măsură personalitatea. Pentru că este vorba despre locul în care îți petreci cea mai mare parte a timpului, el poate să transmită foarte multe despre tine, despre ce îți place, despre cum ești tu, ca persoană. O casă în care există lucruri care personalizează spațiul este o casă în care locuiesc oameni fericiți. În această locuință există multă culoare,  dar și o mulțime de obiecte care reflectă pasiunile și interesele celor care locuiesc acolo.Iată cum Esti și-a aranjat camera prin colorit divers,prin ordinea din cameră,a obiectelor de pe birou. Un borcan cu crenguțe și o jucărie-cocostârc reflectă o atitudine jucăușă și optimistă ce se imprimă în toată camera,se poate vedea partea frumoasă a vieții a celei ce stă acolo.

Dacă în camera proprie sunt fotografii cu cei dragi, culori multe și totul este curat, așa este și în sufletul celui ce stă acolo. Sunt acolo cei dragi, lumea este privită cu optimism și, dacă locuința arată așa,omul acela se numeră printre cei mai norocoși, care știu să vadă lucrurile frumoase în viață și știu să aprecieze bucuria fiecărei zile.

==asociază frag din text 1 cu un al text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență din fiecare text.

Ion Creangă,,Amintiri din copilărie”—partea a 2a:,,Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

     În povestirea sa,Nică se oprește asupra casei părintesti Casa părintească și familia sunt văzute exclusiv din perspectiva copilului, care reține în special locurile de joacă: stâlpul hornului, de care lega mama o șfară cu motocei la capăt, cu care de jucau mâțele, cuptorul pe care se ascundeau copiii când se jucau ,,de-a mijoarca”.Erau jocuri și jucării simpe,dar pline de hazul și farmecul copilăriei. Descrierea este plină de lirism , scriitorul matur își amintește cu plăcere și inima îi tresaltă de bucurie. Puternicul atașament afectiv al scriitorului față de acest univers al copilăriei este subliniat prin enumerare, pornind de la general, adică de la casa părintească, și trecând la detaliile specifice interiorului țărănesc. Narațiunea ia forma confesiunii directe, iar evocarea se face prin tehnica sobră a enumerării, în concordanță cu tonul nostalgic al evocării.

  La fel în textul lui Amos Oz,,Sumki”sunt prezentate prin ochii unui băiat obiectele din camera unei fete.Este impresionantă descrierea mobilierului,a detaliilor,culorile ordinea din cameră.În ambele texte există vârsta copilăriei,a inocenței cu trăirile,bucuriile,sentimentele trăite.

==Ai petrecut o zi la tine acasă cu un coleg;redactează o notă din jurnalul tău care să prezinte emoția//un sentiment din timpul acesteia

                                                                                         Data..................................................

                        Dragul meu jurnal,

Trebuie să-ți spun că zilele trecute am trăit clipe minunate,fericite alături de cineva care a apărut ca o surpriză la mine acasă.Din primii ani de școală am fost alături de un băiat pe care l-am simțit ca un frate,un prieten.Sigur,îmi vei spune că am deja un frate...da!dar între noi e o diferență de cinci ani,el este sportiv recunoscut,eu sunt încă în gimnaziu,el cutreieră lumea,eu învăț pentru un examen,el studiază departe,departe,eu aici cu colegii,acasă cu părinții și doi patrupezi.Ei bine!a venit așa deodată,am crezut că e un colindător,am deschis ușa și am rămas amândoi așa ca soldații, drepți.Apoi am izbucnit în hohote,ne-am strigat pe nume,ne-am recunoscut.Știam că plecase departe în nordul îndepărtat cu părinții și acum,iată-l!Am mers în camera mea,iar câinii mei s-au agățat de el de parcă îl știau demult.L-am privit și abia îl recunoșteam,cândva un băiat slăbuț,timid,cu privirea curioasă,acum mai înalt decât mine,puternic,drept,dar cu aceeași privire curioasă și prietenoasă.Venise în vacanță,la bunici și la mine.Și-a cerut scuze că nu-mi dăduse vești despre el,dar acum aveam ce povesti.Întâi a făcut cunoștință cu camera mea,i-a plăcut ordinea și dezordinea,ei!cameră de băiat...a privit cărțile din mica bibliotecă,a zâmbit,păstrasem cartea primită de el în clasa întâi,dar computerul,laptop-ul,de pe biroul meu,caietele de clasă.De pe covorașul din fire de bambus îl priveau câinii mei,el însă s-a așezat pe patul meu acoperit cu o cuvertură cu motive florale.I-am explicat că am luat-o dintr-un sat de munte,de la cineva care avea un război vechi de țesut.M-a ascultat cu atenție,și-a notat numele satului și mi-a spus că va merge și el acolo.Am povestit despre cum învățăm fiecare:eu aici,el într-o țară îndepărtată.Sigur sunt deosebiri între sistemele de învățământ,dar cunoștințele noastre erau asemănătoare,doar ceva era deosebit:manualul de limba română.I l-am făcut cadou,eu îmi voi cumpăra altul.Apoi am ales dintre cărțile mele ,,Poeziile lui Eminescu” și mi-a promis că pe 15 ianuarie mă va suna și-mi va citi poezia pe care el a spus-o la serbarea abecedarului.Am vorbit ,am râs,ne-am făcut fotografii,am plimbat câinii,am mâncat toate prăjiturile făcute de mama și ne-am promis că,oriunde ne vom afla,vom vorbi în fiecare zi de vineri.

Ne-am despărțit cu o îmbrățișare și cu ochii umezi.În drum spre casă căutam în minte poezia pe care el a spus-o demult,demult...era ceva cu,,catarge,cu valuri”...va trebui s-o recitesc...și de ce vineri?mi-am adus aminte:era ziua când ne-am despărțit,era vineri...ultima zi de școală!!!!păi astăzi e vineri!!!

Închei pagina mea,nu știu,dar nu sunt prea fericit...să nu uit, mai am de scris ceva la tema de vacanță.

              Pe curând,dragul meu jurnal,la tine vin mereu și-mi spun gândurile!!!!!