compunere descriptivă

Mijlocul oraşului ascunde o oază de verde şi de oxigen. De cum mă apropii de gardul ce înconjoară această oază, formată din copaci înalţi,seculari , sunt încântat văzând cât de frumoasă este natura.Arborii verticali  oferă priveliștea unui loc liniştit,sunt asemenea unor străjeri ce-au înfruntat zile și ani. Potecile ce-ascund urmele pașilor grăbiți sau înceți,acoperite cu frunzele căzute sunt flancatede flori multicolore,iar pietrele  ce răsar ici-colo ,de diferite mărimi, par aruncate de forța unor uriași cu care,probabil,se jucau.demult,demult.Mă odihnesc pe una și urmăresc dansul amețitor al unor fluturi. Undeva în mijlocul parcului, un firişor de apă se scurge ca o șoaptă abia auzită, se unduieşte în jurul copacilor, după care părăseşte parcul, alergă  zglobiu, pentru a scălda cu cristalina sa apa locurile însetate de mai departe și mai departe. Chiar dacă nu este adâncă, apa şerpuitoare hrănește adâncul, astfel încât locurile să nu sufere de sete, nici în cele mai secetoase zile. Câte o broscuţă înviorează atmosfera cu câte un oac-oac subţire,își caută o frunză de unde se dorește admirată. Din loc un loc, în zonele umbroase câteva răţuşte se bălăcesc în apa limpede,povestindu-și întâmplări știute numai de ele. Nu sunt deranjate nici măcar de trecătorii care se apropie se le admire.Îi privesc pe aceştia, ca şi când i-ar invita să li se alăture corului zgomotos.De pe o ramură,un sticlete le privește,așteptându-și rândul în concert.Cerul albastru-auriu își revarsă buchetele enorme de raze și se bucură când ochii pămâtului râd spre înalt.E pace și fericire ca-n rai!!!!

eseu--Literatura și cinematografia

În opinia mea, vizionarea ecranizărilor poate fi utilă în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la aceasta. Pe de o parte, ecranizările operelor sunt utile pentru întipărirea mai bună în memorie a șirului cronologic al evenimentelor. De asemenea, într-o ecranizare portretele personajelor sunt mult mai bine ilustrate, precum și aspectele epocii și decorurile. De exemplu, sunt persoane cu o memorie vizuală bine dezvoltată pentru care urmărirea acestor ecranizări reprezintă un real folos în memorarea  acțiunii.Iată,de exemplu,personajele:Vitoria Lipan interpretată de o actriță italiană relevă latura de iluminat, de justițiar cu vedere extralucidă,mizând  astfel pe un portret de o puritate deosebită .Filmul însă se îndepărtează de viziunea romanului lui Sadoveanu, insistând pe aspectele folclorice și pe pitorescul plaiurilor moldave. În filmul,,Moromeții”actorul  Victor Rebengiucmărturisește că personajul pe care trebuie să-l interpreteze este ţăran,recunoscând:„În film am fost sărac de dimineaţa până seara... Nu ştiu cum e ăla un ţăran, aşa că am uitat că era vorba de un ţăran. Am jucat numai un om care are probleme”.În,,Ultima noapte de dragoste” filmul nu urmăreşte cu maximă fidelitate firul narativ al romanului, dar reuşeşte să redea zbuciumul celor doi protagonişti-locotenentul Tudor Gheorghiu şi soţia sa Lena(numele sunt schimbate) a căror dragoste este întreruptă de începerea Primului Război mondial.

  Pe de altă parte, urmărirea ecranizărilor după opere literare pot reprezenta un mare dezavantaj, deoarece simpla vizionare a unui film nu este suficientă pentru înțelegerea unei creații literare. De cele mai multe ori ecranizarea nu coincide perfect cu opera literară ,deoarece regizorul intervine cu propria viziune asupra lumii, din cauza condițiilor de filmare și a limitei de timp, concentrând desfășurarea acțiunii  sau „sărind” unele etape.Deci, ideal este ca în principal să optăm pentru citirea operei literare, pentru că aceasta, prin vocea naratorului, oferă cititorului toate detaliile necesare reconstituirii universului ficțional al cărții.Un exemplu, după cum este înscris pe genericul de început al filmului, „scenariul este inspirat din romanul lui Camil Petrescu ,,Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”.Regizorul, Sergiu Nicolaescu, a precizat că el a făcut „multe și importante schimbări, mai ales în ceea ce privește structura dramaturgică a poveștii” , filmul nefiind o ecranizare fidelă a romanului, ci doar inspirat de opera literară din care a împrumutat dialoguri și scene. El s-a axat pe analiza sentimentelor pe fundalul unei drame sociale care este războiul.

Mai multe nume sunt schimbate față de cele din roman, chiar și biografiile personajelor sunt uneori schimbate.

  Un alt argument îl consider că simpla limitare la vizionarea unei ecranizări reprezintă un dezavantaj atât în fixarea conținutului operei,chiar dacă, anumite aspecte din cărți pot fi mai bine reprezentate în ochii receptorului prin intermediul cinematografiei. De exemplu, înţelegând textul plin de dramatism al nuvelei,,Moara cu noroc”, regizorul a reuşit să transpună pe ecran caractere vijelioase, care se înfruntă năprasnic, dând naştere unei tensiuni crescânde ce se precipită într-un final de un tragism negru. Asemenea nuvelei, sfârşitul filmului, cu cârciuma incendiată peste cei doi soţi, într-o noapte cu furtună, cu Lică zdrobindu-şi capul de un stejar, atinge “sublimul tragicului”. Filmul ne-a lăsat impresia că regizorul a mers pe prea multe căi şi-a asumat riscul eliminării unor episoade din roman şi a adăugirii altora, supunând personajele unor uşoare transformări, obţinând în esenţă un film al pasiunilor şi o poezie a imaginilor .Deși prin lecturarea cartii, unui cititor ii poate fi greu sa isi reprezinte mental anumite scene, decoruri, personaje din opere literare,cuvintele,străduința autorului este exemplară ,pentru că orice literatura mare este o literatura de cunoastere care inseamna reprezentare rationala a vietii, spre deosebire de reprezentareaprin imagini.  De exemplu, romanul ,,Enigma Otiliei”devine filmul ,,Felix și Otilia”, semn că asupra acestor două personaje urmează a se concentra atenția regizorului, deci, implicit și a spectatorilor. Ori,tocmai Felix și Otilia sunt cele mai palide apariții ale filmului, pentru că actorii sunt depășiți de roluri.E dreptul regizorului de a-și imagina o altă Otilie a sa,o tânără femeie senzuală și interesată care nu-i lasă nicio speranță lui Felix.

    În același timp, vizionarea ecranizărilor are rolul ei în înțelegerea unei opere literare, dar nu trebuie să ne bazăm numai pe aceasta. Cea mai bună soluție este lectura operei literare, apoi  vizionarea ecranizării după acea operă, deoarece în acest mod  se pot înțelege deosebirile și  asemănările dintre creația literară și adaptarea cinematografică.

   Iată de ce, vizionarea ecranizărilor poate fi folositoare în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la aceasta,paginile cărții,rândurile,cuvintele,dialogurile,descrierile prin figuri de stil nu pot fi înlocuite deo imagine color sau alb-negru

      În consecință, consider, așadar, că vizionarea ecranizărilor are rolul ei în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne folosim abuziv de ea. Mai întâi trebuie citită cartea, apoi văzut filmul, ca să se poată lăsa propria imaginație să acționeze liber,devenind,poate,regizorul adevărat....

poezia Octombrie de George Topârceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

Poezia,,Octombrie” de George Topârceanu  este un text literar liric în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente,descriind schimbările din natură, în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

În prima strofă sunt descrise urmele lunii octombrie care a așternut ,,covoare galbene şi roşii”-roșul arage atenția și păstrează din energia verii,iar galbenul a strâns razele soarelui,oferindu-le pământului. Personificarea lunii octombrie creează o imagine vizuală cromatică completată de imaginea norilor transformați în valuri,,de argint”purificatori,dar și auditivă prin cântecul cocoșilor,,a dragoste”ca o rugăminte a rămânerii luminii solare. Ușor ironic,poetul consultă ,,barometrul”-instrument ce anunță schimbările atmosferice-și simte senzația ușoară de frig,privind micșorarea discului solar(îi place jocul cu neologisme).Curios,poetul observă cerul cald și,nostalgic,își aminteşte  luna mai, doar zilele,,albe” tihnite,liniștite trec unele după altele nestatornice,schimbătoare  şi subtile,neînțelese de omul tulburat de imaginile noi.

   Toamna,,întârziată”primește un titlu nobiliar-marchiză -cu  faldurile mantiei,,hlamida”împodobite cu crizanteme- flori sacre, care dau viață lungă și nemurire, plimbarea  ei,,prin grădini”locuri ale bogăției vieții și nemuririi este urmărită,,cu surpriză”,uimire,bucurie neașteptată de-,,ntregul Univers”. Mişcările acestei nobile fermecătoare cu ,,alura de domnişoară”,înfățișarea uimitoare,dar cu o frumusețe seducătoare au atras privirile unui,, liliac nedumerit ”,el semnifică inocența tinereții, puritatea.,renașterea, reînnoirea care,, s-a zăpăcit/ Şi de emoţie-a-nflorit/ A doua oară”…atitudinea celui neinițiat în tainele vieții.

      În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana I,,mă”și verbele la pers.I sing:,,uit,înfior”.

       În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Poezia „Octombrie” este alcătuită din cinci strofe;prima strofă începe cu imaginea vizual cromatice a naturii descrise în bogăţia de culori pe care toamna o aduce în natură. Enumeraţia epitetelor

„galbene şi roşii”accentuează bogăția de culori a anotimpului,iar comparaţia,,cerul cald ca-n mai”

evidenţiază atmosfera caldă, nepotrivită pentru luna octombrie, seninătatea cerului îi amintește de luna mai, pragul către vară.Inversiunile,,trec  nouri...trec zile”evidențiază trecerea ireversibilă a timpului.Repetiţia,,zile albe după zile”artă,de asemenea, ritmul alert  al trecerii necontenite a

timpului,. trădează emoţia eului liric. Metafora ,,faldurile hlamidei plini de crizanteme”compune o imagine vizuală, sporește expresivitatea tabloului descris- florile de crizantemele înseamnă optimism, bucurie, iubire, adevăr,astfel toamna este și ea anotimpul vieții.Epitetul personificator,,liliac nedumerit”conturează imaginea fragilă și inedită a florii care înflorește într-o perioadă nepotrivită,conferă unicitate liliacului descris. Punctele de suspensie din final sunt o mărturie lirică a frământărilor, gândurilor şi imaginilor trăite de poet.

  Ţesătura fină de figuri de stil face rostirea lirică să fie profundă şi expresivă, trăind o dată cu eul liric, luna octombrie.

  Poezia este alcătuită din cinci strofe,iar măsura versurilor este inegală:4,5.8,9 silabe,rima încrucișată,ritmul iambic.

          În concluzie, textul „Octombrie” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de  anotimpul toamna, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.

.

poezia--Daruri de Magda Isanos

  
 Tu esti în inima mea ca un dar

neasteptat si mult prea scump,
pe care
il cercetez mirata iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.

Esti
tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si
nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului
ape.

Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca
ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui
mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci
de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.

Acestea toate
să ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-mă macar,
risipitorul
meu, să te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.

 Genul liric  cuprinde texte literare în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate,vocea poetului din text este eul liric care exprimă  stări și sentimente la persoana I singular, cu ajutorilor figurilor de stil și imaginilor poetice.

  Poezia ,,Daruri” este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.Titlul este un substantiv care exprimă plăcerea pe care o simte ființa ce a primit iubirea,darul unei alte inimi.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.  Poezia surprinde stările și sentimenteleunei ființe îndrăgostite,ale  Eului liric, care printr-un monolog,adresare directă, își mărturisește iubirea  primită, comparând-o cu un un,,dar”,cadou,,neașteptat,scump”,cele două epitete exprimă fericirea sufletului,extazul de care se lasă cuprinsă.Plăcerea pe care o simte iubind o face să-și întrebe ,,iar și iar”continuu,nevenindu-i să creadă starea în care se află.Definește iubirea ca un mister,o taină ce-o transformă,dându-i ,,putere și mândrie”,poate înfrunta greutățile vieții.Cerul și pământul îi înconjoară inima plină de plăceri dulci,încărcată de sentimente,asemenea unei ramuri pline.Comparația exprimă mulțimea de trăiri ale unui suflet ce se simte iubit. Iubirea transformă Universul,poate coborî cerul,paradisul,în sufletul omului,tulburându-i gândurile.Finalul poeziei este o mulțumire pentru darul iubirii primit,dar și o rugăminte de a-i întoarce iubirea ,oferind tot un dar de iubire.

          În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin forme ale pronumelui personal,,mi”;,,mă”;,,tu”;,,te”;,,ți”, prin verbul la persoana I „cercetez,știu.”.  De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în verbela persoana a2a în discursul liric:,,ești,te-ai răsfrânt,ai făcut”, la modul imperativ în rugămontea :,,lasă-mă”.

           

             În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic,  prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţia de a fi iubită. Epitetele: „nesecată,dulce,grea,mare,de aur”  definesc iubirea trăită cu intensitate de poetă. Comparaţiile: „ca un dar,ca ramura,asemeni unui cer,” sugerează frumuseţea şi strălucirea sentimentului , care  încântă eul liric,pentru a arăta măreţia şi misterul iubirii. Eul liric îl numește pe cel ce i-a dăruit  clipe de iubire,,risipitorul meu”-metaforă ,care va fi mereu așteptat,pentru a fi iubit.                                        Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri inegale,cu măsură  inegală,are rimă albă și încrucișată şi ritm trohaic.

   În concluzie,poezia „Daruri” este lirică, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autoarea își comunică în mod direct emoţiile şi gândurile pline de iubire, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să  impresioneze puternic.

poezia--Emoție de toamnă--gen liric

Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

   Poezia,,Emoție de toamnă” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.

   Poezia „Emotie de toamna” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”, iar titlul este o metaforă:substantivul ,,toamnă” exprimă o stare sufletească, iar cuvântul ,,emoție” simbolizează starea de teamă, deoarece sentimentul iubirii este pe cale să se stingă din cauza scurgerii ireversibile a timpului.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

          Poezia are 2 părți și surprinde stările și sentimentele îndrăgostitului,ale  Eului liric, care descoperă fragilitatea sentimentului de iubire odată cu venirea toamnei.

          Prima parte alcatuită din 6 versuri evidențiaza teama îndrăgostitului ca iubirea va fi tulburată din trecerea timpului.

          De aceea, pentru a-și putea păstra sentimentele puternice de iubire, el își implora iubita să-l protejeze cu dragoste și să-i aline tristețile: „a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta”. Cuvintele ,,inima” și ,,umbra” sunt metafore care sugerează trăirea sufletească.

          Îndrăgostitul este speriat la gândul că iubirea i se va stinge, daca nu își poate vedea iubita. Dispariția sentimentului de iubire poate fi determinat și de înstrăinarea iubitei și suferințelor. Aceste stări sunt redate cu ajutorul metaforelor:,, aripi, ochi străini, frunza de pelin”, care semnifică nevoia de zbor, înstrăinarea, suferința și durerea singurătății. În versul :,, Să-mi crească aripi ascuțite până la cer ”concretizează dorința poetului de oprire a timpului în loc și în același timp dorința iubirii eterne, cât și faptul că acesta va căuta iubirea oriunde s-ar duce.

          Partea a doua alcăuită din ultimile 4 versuri exprimă ideea că iubirea nu dispare, ci trece într-un alt plan, al creației, al unei lumi imaginare, deoarece îndrăgostitul este în stare să transforme tot ce îl înconjoară. Astfel, iubirea își păstrează puritatea și forța printr-o continuă regenerare: „și atunci mă apropri de pietre și tac, iau cuvintele și le înec în mare. Șuier luna și o răsar, și o prefac într-o dragoste mare”.  Metafora din ultimul vers sugerează elanul zborului interior, înălțarea sufletului spre extazul iubirii și teama de deziluzie, aceasta din urma fiind exprimată prin lipsa de consistență a norilor. Starea interioară a îndrăgostitului este disperarea că iubita îi va părea, în curând, o străină - "că ai să te ascunzi într-un ochi străin". Amărăciunea care îl va cuprinde este exprimată prin metafora sugestivă a frunzei de pelin, ce va închide definitiv în el speranța iubirii - "o să se-nchidă cu-o frunză de pelin".

    În al doilea rând, textul este liric, deoarece eul liric  îşi face simţită prezența prin puternica trăire exprimată prin verbe la prezent, al căror sens potențează sentimentul de dragoste interiorizat: "mă apropii de pietre și tac", "iau cuvintele și le-nec în mare", "șuier luna și o răsar și o prefac".Eul liric își face simțită prezența prin pronumele de persoana I :,,mi,mă” și de persoana a2a:,,ta,te”.
   În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic folosit,care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. 

          Întreaga poezie cuprinde atât elementele terestre: „toamna”, „mare”, cât și elementele cosmice: „norul”, „luna”, eul liric pendulând între cele două spații.

          Între elemtele planului natural întâlnim și pe cele fundamentale Universului: „pământul”, „apa”, „aerul” și „focul” care în poezie ne sunt sugerate de cuvintele: „pietre”, „mare”, „nori”, „luna” Epitetele : ,,aripi ascuțite, ochi străin”,metafora:,, frunza de pelin” subliniază emoția și amarul trăit de autor la gândul pierderii iubitei..

          Pentru a-și exterioriza sentimentele, poetul folosește verbe la toate cele 5 timpuri, formele de viitor exprimă încrederea în persistența sentimentului iubirii ceea ce mai diminuează din tristețea îndrăgostitului.

          Din punct de vedere al versificației observăm că prima strofă formată din șase versuri (sextina) are rima împerecheată, iar cea de-a două strofă care este un catren are rima încrucișat, măsura versurilor este inegală variind de la 7 la 15 silabe.

         În concluzie, poezia,,Emoție de toamnă”este lirică, deoarece prin vocea  eului liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri de dragoste, de iubire, teama că ele vor dispărea în anotimpul toamnei, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze. 

o lectură pentru clasa a5a

                   PRIETENUL MEU de Ioana Pârvulescu

Cinci minute, care mi s-au părut lungi cât cinci ore, m-am frământat, apoi, brusc, mâna stângă mi-a țâșnit singură în sus, deși doamna profesoară nu pusese nicio întrebare, ne vorbea despre criza Imperiului Roman. Eu însă trebuia să-mi rezolv criza proprie. M-am ridicat și am spus, hodoronc-tronc:

— Vinovatul e în banca mea și, ca să vă spun adevărul, vinovatul sunt numai eu. L-am adus cu mine ca să ilustrez compunerea „Prietenul meu cel mai bun“, de la română, care mi-a ieşit prea scurtă. El a lătrat.

Și l-am scos pe Joi. Așa-l cheamă, pentru că l-am primit într-o joi. Claudia îi scrie uneori numele Joy, adică bucurie. Clasa a făcut, ca un singur om, uuaaa!, iar Joi a început să latre ca atunci când o vede pe Lala, mâţa vecinilor noştri. Toată lumea rămăsese cu gura căscată. Nici nu mă mir: Joi e cel mai simpatic câine chihuahua pe care l-ați văzut vreodată. E cafeniu, delicat, are 35 de cm și puțin peste un kilogram. A încăput perfect în rucsacul meu, de unde-și ițea capul, de fapt un căpșor ca de căprioară în miniatură. E tot numai ochi: două bile negre, lucioase şi o privire vie şi mândră cu care îţi topeşte inima. Codița e din cartea de geometrie: un semicerc perfect. Când merge, zici că-i un fulg: plutește pur și simplu! Să nu-l enervați, vă rog, că are „sindromul câinelui mic“, latră, mârâie și-și arată colții... de lapte (încă nu și-a schimbat dinții!). L-am luat pe Joi în brațe și l-am ocrotit de colegii care săriseră din bănci și se strânseseră în jurul meu într-o hărmălaie de nedescris, în timp ce el mârâia ca un urs și-și tot arăta dințișorii de lapte. Doamna profesoară a râs.

Ce să vă mai spun? Joi a fost eroul zilei. I-am cerut iertare lui Adi. Supărarea i-a trecut în cinci minute, tot atâtea câte mă frământasem eu dacă să spun adevărul sau nu. După ce mi‑am citit la ora de română compunerea, am constatat două lucruri. Primul, greșisem complet portretul: prietenul meu cel mai bun nu este Joi, este Adi. Am spus asta cu glas tare, iar după ore mi-am făcut un selfie cu prietenul meu cel mai bun.

Al doilea lucru, pe care cred că l-ați remarcat deja: am reușit aici să-l descriu pe Joi în mai mult de trei fraze seci şi am făcut-o aproape la fel de bine ca sora mea cea talentată la română (of, poate că sunt totuşi cam lăudăros). La teza de mate am luat 10, deși eram cu gândul la Joi, care fusese dus în cancelarie. „Să nu se mai repete!“, mi-a spus domnul diriginte cu o voce severă, sub care am ghicit un zâmbet. Ajuns acasă, am simțit nevoia să-mi fac un selfie şi cu Joi, prietenul meu al doilea cel mai bun, care-și ținea codița-semicerc în sus, semn de bucurie și de mare mândrie.

Până la urmă n-a fost o zi chiar așa de rea, nu-i așa?

gen epic--schița Five o clock de Ion Luca Caragiale

 Opera epică este creația literară în care autorul își exprimă gândurile, emoțiile, viziunea despre lume, în mod indirect, prin intermediul personajelor angajate într-o acțiune relatată de un narator. Schița ,,Five o clok”de Ion Luca este o creație epică..

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă, liniară: Povestirea al cărei titlu este compus din cuvinte englezești arată un obicei al acelor vremuri: ceaiul de la ora cinci. Naratorul-personaj merge într-o zi de joi,la ceaiul de la ora cinci,este primit în fastuoasa încăpere , asigură gazdele sale de tot respectul  și de afecțiunea sa pentru ele. Doamnele îl întreabă pe invitatul lor dacă a fost la circ și pe cine a văzut acolo, ce persoane cunoscute au fost prezente, cine cu cine a conversat, cine pe cine a  salutat, astfel începând bârfa. Naratorul răspunde cu eleganță la toate întrebările, înțelege că nu trebuie să se lase prins în jocul curiozităților și,odată cu apariția unei femei despre care se dorise amănunte, încearcă să plece cât mai repede, renunțând la ceaiul oferit și la ospitalitatea cucoanelor. La ieșire se întâlnește cu bărbatul bârfit ,invitat și el la ceai,dar naratorul îl face să renunțe. Finalul este unul comic 

         Un alt argument îl reprezintă personajele cu nume ușor franțuzite: Esmeralde Piscopesco-alintată Măndica,este gazda,sora ei,Tincuța Popesco; ambele sunt curioase să afle de la oaspete despre lumea prezentă cu o seară înainte la circ.Cu ton ridicat și hotărâte a afla nume se întrerup,îl derutează pe narator,uimindu-l de curiozitatea lor despre un locotenent-Mitică Lefterescu.Prin dialog,scriitorul prezintă trăsăturile damelor care reies din felul de a vorbi,deși par ființe din înalta societate,se poartă ca femei needucate.Apariția Miței Potropopescu, frumoasă si elegantă, schimbă atmosfera salonului:. cele trei dame se săruta afectuos,dovedind ipocrizie,dar respectând eticheta. Dialogul se îndreaptă periculos către Mitică Lefterescu,locotenentul dorit de Măndica și de Mița .Se ceartă ca două mahalagioaice. Naratorul fuge speriat de ce va urma, îl întâlnește pe bravul Lefterescu, sosit la five o'clock  și-l întoarce din drum.  Naratorul relatează la persoana a III-a,dar se și implică în acțiune. El cunoaște totul despre personaje,le urmărește prin  dialog.                                                               În ceea ce privește modurile de expunere,dialogul este un  mod important de expunere care ajută la caracterizarea personajelor și la evidențierea relațiilor dintre personaje.Dezvoltat în interiorul limbajului popular, stilul conversației familiare din salon se caracterizează prin expresivitatea  textului:pronume, vocative, interjecții  interjecții, propoziții afirmative, prezența termenilor de tandrețe.

 Prin conversație, personajele își evidențiază identitatea socială și psihologică. Comicul de limbaj se remarcă prin schimburile de replici , propoziții simple. Sintaxa folosită de personaje relevă ritmul alert, de intensificare a dialogului, dar și comicul de limbaj,care valorează mai mult decât o descriere, participând la descoperirea imaginii vii a personajului.                                                                         În concluzie, datorită acțiunii simple, a personajelor și a naratorului-personaj, schița aparține  genului epic.