Mijlocul oraşului ascunde o oază de verde şi de
oxigen. De cum mă apropii de gardul ce înconjoară această oază, formată din
copaci înalţi,seculari , sunt încântat văzând cât
de frumoasă este natura.Arborii verticali oferă priveliștea unui
loc liniştit,sunt asemenea unor străjeri ce-au înfruntat zile și ani. Potecile ce-ascund
urmele pașilor grăbiți sau înceți,acoperite cu frunzele căzute sunt flancatede
flori multicolore,iar pietrele ce răsar
ici-colo ,de diferite mărimi, par aruncate de forța unor uriași cu
care,probabil,se jucau.demult,demult.Mă odihnesc pe una și urmăresc dansul
amețitor al unor fluturi. Undeva în mijlocul parcului, un firişor de apă se
scurge ca o șoaptă abia auzită, se unduieşte în jurul copacilor, după
care părăseşte parcul, alergă zglobiu, pentru a scălda
cu cristalina sa apa locurile însetate de mai departe și mai departe.
Chiar dacă nu este adâncă, apa şerpuitoare hrănește adâncul, astfel încât locurile
să nu sufere de sete, nici în cele mai secetoase zile. Câte o
broscuţă înviorează atmosfera cu câte un oac-oac subţire,își caută o
frunză de unde se dorește admirată. Din loc un loc, în
zonele umbroase câteva răţuşte se bălăcesc în apa
limpede,povestindu-și întâmplări știute numai de ele. Nu sunt deranjate
nici măcar de trecătorii care se apropie se le admire.Îi privesc pe aceştia, ca
şi când i-ar invita să li se alăture corului zgomotos.De pe o ramură,un
sticlete le privește,așteptându-și rândul în concert.Cerul albastru-auriu își
revarsă buchetele enorme de raze și se bucură când ochii pămâtului râd
spre înalt.E pace și fericire ca-n rai!!!!
