Portret

                Compunere descriptivă--PORTRET
                                                   Colega mea
      
           Sunt în clasă...stau rezemat într-un cot și o privesc pe Irena,colega mea,iar gândul se întoarce cu ani în urmă,când am venit în prima clasă.Doamna,așa mi s-a spus să zic,ne-a pus  în aceeași bancă.Era atât de sfioasă!Cu ochii mari, albaștri,cu părul lung și blond părea o mică prințesă din poveștile citite de bunica.
           Acum,la terminarea clasei a opta,aproape nimic nu s-a schimbat în înfățișarea ei...ochii i-au rămas la fel de albaștri și de frumoși,o necăjesc spunându-i că i-a împrumutat de la vreo sirenă a apelor...în clipele de visare devin atât de adânci!Părul blond,lung îi încadrează fața-i ovală.
Chiar dacă privirile -i sunt uneori nostalgice,este plină de viață.În momentele critice,ea ne încurajează cu glas încet,dar hotărât,nu știu cum,dar găsește mereu soluții și când apare o notă mică,și când e o ceartă între noi,și când trebuie să spunem adevărul și ne este greu,și mai ales când eu nu știu cum să cer iertare.
           Este pretențioasă în privința ținutei vestimentare,oricum se îmbracă este elegantă,chiar și la orele de sport,treningul pare un costum festiv,pentru că frumusețea ei naturală îi conferă distincție.Și totuși practică sporturi ca tenisul și înotul,aleargă în parc cu câinele ei,iar în pauze se joacă la fel ca în primele clase,apoi intră în clasă și se așează în bancă cu o așa eleganță, asemenea unei domnițe.
           Mi-a rămas în minte vizita la muzeul de artă, când, uimit, am privit un tablou al unei prințese pictat de un pictor rus celebru,i l-am arătat și ea a zâmbit misterios,de parcă îl știa.A dat din mână și a plecat cu pas ușor mai departe.Și totuși....
           Sper că voi afla adevărul într-o zi....

ÎNDEMN!!!!!!!!!!

                       Are importanta ce citesti

  Cand citesti carti bune este ca si cum ai avea o discutie cu oameni invatati care au trait in trecut.Am putea s-o denumim conversatie selective,fiindca in ea autorul isi exprima numai gandurile sale nobile.Totusi nu merita sa,,conversam’’cu toti scriitorii si nici gandurile lor nu sunt toate cu adevarat nobile.

  Ei bine! a citi o carte este ca si cum ai petrece ore intregi discutand cu acel care a scris cartea.

  Invata sa analizezi si  sa cântaresti ceea ce citesti si auzi!Deci fii prudent[a]!

  Inainte de a citi o carte examineaza coperta,vezi daca nu exista ceva condamnabil in legatura cu cartea!Iar, daca in ciuda precautiilor luate,cartea se dovedeste a fi nesanatoasa,ai taria si las-o deoparte!

  Daca insa ai avut norocul sa gasesti o carte buna,vei invata sa ierti,sa iubesti oamenii,sa zambesti lumii,sa te exprimi, sa ajuti pe oricine iti cere ajutorul,sa accepti o scuza,un compliment,o critica,sa reiei un proiect abandonat,sa fii intelegator,sa asculti tacerea,sa nu fii singur,sa-ti imaginezi viitorul,sa admiri o floare,sa respiri curat,sa fii intelegator si fericit si mai ales sa iubesti viata,sa râzi cu sufletul,cu toata fiinta,ca esti om liber.

Descrierea unui tablou

                                                       Anemone

Stefan Luchian, autorul acestei lucrări, este denumit pictorul florilor. Insa fiecare elemnt din tabloul său are o semnificație aparte. Culorile anemonelor se traduc in parte astfel: rosu – viata, violet-moartea, alb-seninătatea.

Florile de anemone in sine sunt un simbol al tinereții.. Potrivit vechilor eleni, inflorirea anemonelor arată momentul revenirii lui Adonis alături de Afrodita si inceputul unei noi   vieți.În tablou,florile roșii contrastează cu cele violet ale morții,iar printre acestea,florile albe dau liniște și seninătate.Au toate un colorit profund și dureros, de parcă sufletul pictorului a fost prins în petalele florilor.Sunt simbol al tinereții și al primăverii,totul este viu,florile par culese de curând și parcă se simte parfumul lor.Culorile suprapuse în straturi dau nuanțe și reflexe armonice,privim alăturarea violetului cu verde,iar roșul este folosit cu generozitate.Forma rotundă a florilor sunt ochii pământului.Brunul fondului ocupă spaţiul într-o proporţie mare. Folosind complementarele:  roşu – verde,  pictorul Ştefan Luchian dozează foarte bine culorile, creeând armonie. Dacă privim cu atenţie tabloul, observăm că artistul a ales un vas deosebit ca formă, tocmai pentru a oferi o alternanţă vizuală şi coloristică, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrastează cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul său. Petele de roşu, alb, negru ce redau corolele florilor creează un ritm  şi o muzicalitate prin dialogul susţinut cu verdele crud al vasului de lut.Au căzut două flori roșii,poate o mână le va culege și le va dărui cuiva drag sau....

(Anemona este cea care intruchipează cel mai bine, la nivel simbolic, tragicul destin al pictorului Stefan Luchian. Legenda spune ca anemona, floarea lui Adonis, vorbeste despre dragoste si despre moarte, despre dualitatea regasire – despartire, reinviere – extinctie. Potrivit uneia dintre versiunile legendei, anemonele au inflorit din lacrimile Afroditei pentru frumosul Adonis, ucis de Ares. Caracterul efemer al acestei flori suave se relevă chiar din nume, care in limba greaca inseamna vânt.)

       (puteți vedea tabloul pictorului Luchian în galeria de tablouri)

Scrisul face bine!

                                                          SCRISUL  FACE  BINE!

Faptul de a scrie este o formă de iubire. Chiar şi atunci când direcţionezi către cititor „gânduri rele şi sentimente negative” îi dai LUI ocazia să transforme rana în lumină.

Scrisul ar trebui să fie ca un buchet de trandafiri. Multe petale şi cât mai puţini spini. Buchetul îl compunem fiecare dintre noi. Atât cel care scrie cât şi cel care lecturează cuvântul scris. Responsabilitatea este de o parte şi de alta a sufletului.
Cum ajungi să scrii, să compui acest buchet? Scrii din înclinaţie afectivă, din iubire pentru cuvânt. Este un rod pe care ţi-l doreşti însămânţat şi născut. Creşti cuvinte aşa cum o mamă creşte copii. Scrisul îţi face bine, te bucură, este o rază de soare care cade peste plaja sufletului tău. Cum îţi educi cuvintele? Scrii gândindu-te la posibilul cititor sau scrii gândindu-te la tine? Scrii ceea ce eşti. Integrarea cuvintelor poartă amprenta atitudinii pe care o ai faţă de viaţă. Dacă ai scrie gândindu-te la reacţiile pe care le trezeşti în oameni, ai renunţa. Nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi și atunci speri că unii vor fi de acord,alții vor ignora cele citite,fără să înțeleagă cât te-ai străduit să compui.

Scriu tocmai pentru că simt o nevoie acută să „spun”. Să dau mai departe exact ceea ce gândesc.

Cei înțelepți,care au scris ani și sunt recunoscuți îi îndeamnă pe cei începători: Fii tu însuţi. Nu te gândi pentru cine scrii, gândeşte-te ce vrei să spui.

Așa cum alții pictează și surprind în formă și culoare lucruri pe care ochiului normal îl scapă, eu am impresia că reușesc să surprind în scris subtilități pe care un observator obișnuit le pierde. Pentru că în scris mă pot concentra, nu mă mai distrag detalii ori argumentări colaterale,prin scris se transmite și se provoacă emoție, înseamnă că e un bun instrument de dezvoltare personală atât pentru scriitor cât și pentru cititor..Scriu și mă simt liber eu cu gândurile mele în fața caietului cu stiloul,sunt înconjurat de o altă lume:cuvinte,întâmplări,personaje,convorbiri;scriu și uit de  griji, de teamă,de bucurii mărunte și zâmbesc la gândul că cineva îmi citește cuvintele și mă-nțelege...și-atunci știu că nu sunt singur,nici el nu este singur ,suntem doi în această lume sau mai mulți...da! scrisul îmi face bine,ne face bine,ne unește în gândurile omenești....

Compunere NARATIVĂ

Compunerea narativă trebuie să ţină cont de caracteristicile naraţiunii, care constituie o succesiune de momente: expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul,întâmplări,repere spațio-temporale,personaje,stări,ordine logică,figuri de stil,(monolog,dialog).....

                                   Prieten.....și atât.....

     Mă întorceam acasă de la școală cu pași înceți,lovind ușor ghemotoacele de frunze ude,strânse de ploaia rece a toamnei,de vântul nemilos ce gonea oamenii spre adăposturi.Mergeam fără grabă,pregătindu-mi  un discurs convingător pentru nota mică la testul de la civică.Să spun așa...să dau vina pe...să promit....Cei grăbiți se uitau întrebător spre mine,de ce nu mă grăbeam,era ploaie,frig,întunericul înlătura cenușiul cerului.Continuam să lovesc ușor crengile,frunzele .Dacă s-ar ivi ceva neașteptat care să mai amâne întebarea mamei:-ce notă ai luat la test?

    Ce notă?...oh! Ce-i asta?..o grămăjoară de frunze ude...da,dar după ea doi ochi luminoși,mă aplec,înlătur frunzele și...un pui,un cățeluș ud,tremurând scâncea speriat.L-am ridicat,era ușor ca o picătură ce-mi cădea pe nas.Ce să fac?...da!îl iau,îl ascund ,găsesc eu un colțișor și mă gândesc mai târziu.Ajung în fața ușii,caut cheile,dar ușa se deschide,mama mă aștepta.

   -Bine ai venit,eram îngrijorată!

Am intrat,am salutat îcurcat și dintr-odată am început să povestesc:cum am găsit cățelușul ud,nemâncat,nefericit,abandonat,l-am scos de sub haină,de când îmi doream un pui,am promis că voi avea grijă de el,că nu va deranja pe nimeni.Toți îl priveau ,iar puiul a lătrat ușor,cerând voie să rămână.Spre surprinderea mea mama l-a luat și mi-a spus zâmbind:

   -De acord,dar întâi la baie cu el,apoi îl hrănești!

Am răsuflat,eram salvat,testul fusese uitat,doar tata mi-a șoptit complice:

   -Ăsta-i testul de la civică?

Compunere DESCRIPTIVĂ

                                                     Chemarea pădurii
    Un mănunchi de raze străpungea bolta verde care se legăna deasupră-mi,iar aerul proaspăt al dimineții de vară mă chema în pădurea deasă cu arbori bătrâni.Am pășit sfios în templul neschimbat, era ca de la Facerea lumii,când Universul a auzit înalta poruncă:,,Să se facă lumină!”Era uimitor,minunat!Florile delicate,sălbatice se răsfățau printre firele verzi ale pământului călcat din când în când de câte o căprioară ce-și urmărea puiul fragil.
    Venisem cu-un scop știut numai de mine,voiam să ascult concertul cântătoarelor pădurii,dar mai întâi le urmăream pregătirile: se roteau,își înfoiau aripile,se așezau pe ramuri,privindu-se încrenzătoare de trilurile glasurilor.
     Și au început acompaniate de foșnetul frunzelor,de suspinul izvoarelor,de murmurul sufletelor de sub scoarța copacilor,iar fluturii multicolori dansau, valsau amețitor.
     Mi-am ridicat privirea spre cerul auriu al verii,m-am lăsat mângâiat,alintat și mi-am înălțat glasul șoptit:ÎȚI mulțumesc că mi-ai făcut sufletul doritor de frumos,mi-ai dus pașii neliniștiți pe cărările cunoșterii,mi-ai apropiat stelele nopții,m-ai scăldat în apa norocoasă,mi-ai dat iubirea adevărată,m-ai învățat s-ascult vocile păsărilor,să recunosc mersul timpului,să văd adevărul cu ochii curați ai unui copil.

PASTEL(figuri de stil)

Sfarsit de toamna

Vasile Alecsandri

Poezia lirica in care se prezinta, prin intermediul descrierii, sentimente fata de natura se numeste pastel.

 Preluat din pictura, termenul denumeste un desen realizat cu tonuri calde, palide, delicate.

Ciclul “Pasteluri”, publicate in revista “Convorbiri literare” si numite de George Calinescu “picturi verbale” ofera o fresca a naturii in diverse anotimpuri, exprimand legatura armonioasa a omului cu natura.

Pastelul “Sfarsit de toamna” surprinde elementele specifice sfarsitului acestui anotimp si schimbarile ce au loc in natura, odata cu apropierea iernii.

Prima strofa fixeaza, prin intermediul verbelor la timpul perfect compus,plecarea pasarilor calatoare – “cocostarci”, “randunele”, “cocori” – care si-au parasit cuiburile, alungate de “zile rele” ale toamnei. Regretul eului liric pentru trecerea verii este exprimat direct prin epitetul antepus “jalnic dor”,  iar metafora “zile rele”, care contine si un epitet, sugereaza raceala specifica toamnei. Verbele sinonime “parasit-au” si “pribegit-au” cu forma inversa accentueaza starea de tristete, creand impresia curgerii in eternitate a tot ceea ce inseamna viata.

La hotarul dintre anotimpuri, natura isi schimba infatisarea(strofa a doua): campia pana nu demult verde si vesela, este acum trista, vestejita, iar lunca peste care a cazut bruma “acum pare ruginita”.

Zborul frunzelor care parasesc crengile sunt asemenea dorintelor omenesti neimplinite fiindca poetul raporteaza fenomenele naturii la propria stare sufleteasca. Transformarile din natura sunt reliefate prin epitete(“vesela verde campie”, “acu-i trista”, “lunca pare ruginita”), prin personificari(“frunzele zbor”), prin comparatii(“frunzele se dezlipesc ca frumoasele iluzii”) si printr-o serie de antiteze(“vesela – trista”, “verde – vestezita – ruginita”).

De pretutindeni(“din tuspatru parti a lumei” – strofa a treia) pe cer se ridica “nouri negri plini de geruri”, soarele isi ascunde fata, iar pe sub nori trece un card de corbi care prevesteste apropierea iernii. Atmosfera devine agitata, intunecata pentru ca norii negrii par “balauri din poveste”(comparatie), iar trecerea corbilor este insotita de croncanituri prevestitoare de rau.

Structurile: “nouri negri plini de geruri”, “soarele iubit”, “grozavii nori”, “corbii iernatici”, “croncanitori”, “norii se ridica”, “soarele s-ascunde”, se concretizeaza in imagini vizuale, auditive dar si de miscare bazate pe o varietate de figuri de stil( Epitete, comparatii, personificari), sugereaza agitatia din natura, dar si nelinistea, teama, regretul si tristetea eului liric.

Finalul ofera surpriza aparitiei iernii, odata cu scaderea zilei. Ca-n basme, ea “vine, vine pe crivat calare”, iar vantul care “suiera prin hornuri raspandin infiorare”, creeaza panica in randul tuturor vietuitoarelor domestice: “Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc”. Personificarea iernii si a vantului, repetitia, enumeratia, prezenta unor verbe la indicativ prezent contribuie la realizarea unei atmosfere careia omul nu i se poate impotrivi, de aceea se resemneaza, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Vocabularul se remarca uneori prin utilizarea unor forme invechite sau regionale(“acu”, “vestezita”, “nourii”, “cocoare”, “a rancheza”, “lumei”), dar de cele mai multe ori limbajul este “cel firesc”, surprinzand intr-o forma aleasa, realitatea cu miscarile, cu formele, cu sunetele ei.

Intrucat este prezentat sugestiv un aspect din natura(descriere de tip tablou), surprins in timp si spatiu si sunt exprimate direct trairile sufletesti ale eului liric, prezent in ipostaza privitorului, poezia “Sfarsit de toamna” este un pastel.