Compunere descriptivă--PORTRET
Colega mea
Sunt în clasă...stau rezemat într-un cot și o privesc pe Irena,colega mea,iar gândul se întoarce cu ani în urmă,când am venit în prima clasă.Doamna,așa mi s-a spus să zic,ne-a pus în aceeași bancă.Era atât de sfioasă!Cu ochii mari, albaștri,cu părul lung și blond părea o mică prințesă din poveștile citite de bunica.
Acum,la terminarea clasei a opta,aproape nimic nu s-a schimbat în înfățișarea ei...ochii i-au rămas la fel de albaștri și de frumoși,o necăjesc spunându-i că i-a împrumutat de la vreo sirenă a apelor...în clipele de visare devin atât de adânci!Părul blond,lung îi încadrează fața-i ovală.
Chiar dacă privirile -i sunt uneori nostalgice,este plină de viață.În momentele critice,ea ne încurajează cu glas încet,dar hotărât,nu știu cum,dar găsește mereu soluții și când apare o notă mică,și când e o ceartă între noi,și când trebuie să spunem adevărul și ne este greu,și mai ales când eu nu știu cum să cer iertare.
Este pretențioasă în privința ținutei vestimentare,oricum se îmbracă este elegantă,chiar și la orele de sport,treningul pare un costum festiv,pentru că frumusețea ei naturală îi conferă distincție.Și totuși practică sporturi ca tenisul și înotul,aleargă în parc cu câinele ei,iar în pauze se joacă la fel ca în primele clase,apoi intră în clasă și se așează în bancă cu o așa eleganță, asemenea unei domnițe.
Mi-a rămas în minte vizita la muzeul de artă, când, uimit, am privit un tablou al unei prințese pictat de un pictor rus celebru,i l-am arătat și ea a zâmbit misterios,de parcă îl știa.A dat din mână și a plecat cu pas ușor mai departe.Și totuși....
Sper că voi afla adevărul într-o zi....
