SÂNZIENELE---zânele fete--flori

 

  În preajma solstiţiului de vară, câmpurile şi poie­nile sunt ţesute cu mări imense de flori galbene, înalte şi parfumate, aromând puternic a fân cosit şi a miere. La cea mai mică atingere sau adiere de vânt, se scu­tură din ele o ploaie fină, de pulbere de aur. Sunt flo­rile solstiţiului de vară, iubitoare de lumină şi soare, având şi culoarea lui, iar viaţa lor este scurtă, de nu­mai două sau trei săptămâni, atâta vreme cât regele cerului se află încă la apogeu. Imaginea lor suavă le-a făcut ,,Zânele florilor de câmp", iar parfumul ador­mitor, nesemănând cu al niciunei alte flori şi cu al tuturora, le-a ridicat la un rang atât de înalt, încât se bucură de o sărbătoare a lor pe tot cuprinsul pământului, cum nu se mai întâmplă cu nicio altă floare. Culoarea galbenă a Sânzienelor este cea a soarelui, cea mai caldă dintre culori, alături de albastru şi roşu, cu­loarea zeilor, a aurului, asociată misterului, reînvierii, veşniciei şi nemuririi; culoarea pă­mân­tului roditor a spicelor date în copt, cea mai pământească dintre cu­lori. Galbenul de esenţă divină, expri­mând spiritualitatea cea mai înaltă, este asociat şi căldurii, vo­ioşiei, fecundităţii, magiei, legă­turii cu izvorul vieţii. De aceea, florile galbene de sânziene intră în numeroase practici magice închinate soarelui ,focului ce­resc, luminii şi vieţii, sub toate aspectele ei, incluzând şi moar­tea. Aceste flori marchează timpul în­tr-un mod evi­dent.Ca doamne ale florilor ce sunt, sânzienele galbene in­tră într-o mare diversitate de practici magice.. 

 

astăzi este solstițiu de vară

 

Denumirea de solstițiu provine  din limba latină și înseamnă „soarele oprit”este Ziua Soarelui,ziua cu  lumină proaspătă, clară sub cerul albastru, de vară.

 

compunere--Cărarea copilăriei

 

Cărarea copilăriei începea dincolo de pragul înalt al casei în care trăiam. Trecea prin curtea mărginită de trandafiri colorați şi hortensii, ocolea un pom bătrân şi o tufă de liliac, apoi ieşea în malul fluviului cu nume format din trei litere,de unde pândeam printre împletiturile de fier, primii fulgi spulberaţi din pomii cu nume ciudat.Eram parcă suspendat într-o clipă şi apărat de tot şi de toate, într-un timp adormit, apărat ca un fluture într-un cocon de mătase. N-am rătăcit niciodată cărarea copilăriei care are pentru mine două înfăţişări: una de apă, alta de aer. Adeseori simt că păşesc pe valurile ei răcoroase, deşi mă aflu acum la sute de maluri distanţă. În vremea asta cărarea de aer e ca un vis în care plutesc prin faţa unui ţărm ştiut, un mal înalt, pe care trec prin ceaţă făpturile cunoscute ale dragilor mei duşi. Ei m-au învăţat culorile raiului. Copilăria rămâne cea mai solară vârstă. O simt şi acum ca pe o minune, ca pe o îm­brăţişare a lui Dumnezeu. O feerie. Perpetuă ui­mire. Un început de Rai, în care cei dragi sunt me­reu tineri şi frumoşi. O simt ca prima lecţie despre iubire, despre cea mai sinceră şi nemu­ritoare iubire, cea părintească. Ca pe o placă tur­nan­tă, de unde pornesc apoi toate drumurile vieţii, dar şi unde mă în­toarc mereu.Câtă drep­tate avea Blaga când spunea ,,Copilăria e inima tuturor vârstelor ".
Ah, acel sentiment de maximă siguranţă, că poţi şi să zbori dacă vrei! Şi, mai ales, felul în care aş­tepţi să se facă dimi­neaţă, ca să alergi. Oraşul ideal pentru copi­lărie e departe,departe,,transatlanti­cul" imagi­nar ce mi-a purtat primii paşi şi apoi a ancorat în toate porturile existenţei mele. Oriunde m-am aflat în lumea asta mare şi oricând mi se făcea dor de co­pilărie, am făcut mereu o ,,navetă sufletească"în locul unde două fluvii se-ntâlnesc.Loc unic, unde mi-am odihnit adeseori fiinţa. Numai în copilărie, ai acea binecuvântată străvezime a inimii. E o cuminecare cu fiinţele, cu frumosul, cu tot ce te înconjoară. Eşti mereu gata pentru miracol. Eşti în armonie cu lumea şi cu tine. Şi atunci, sigur că mai târziu,ea, copilăria, te va ajuta să te regăseşti, să te recunoşti, să retrăieşti aceste stări, dar mai ales să scrii despre aflări, despre transfigurarea în dar şi permanenţa însoţirii cu Dumnezeu.

 

Asociază fragmentul din,,Toate pânzele sus”de Radu Tudoran cu un alt text literar(evaluare națională)

 

  Dintotdeauna câinele a căpătat o sensibilitate particulară față de emoțiile și comportamentul omului, de aceea este posibilă o comunicare între cele două ființe.Eu cred că un câine rămâne prietenul omului, atașamentul lui este cea mai pură expresie a  fidelității, afecțiunii și devotamentului.

M-am gândit să asociez fragmentul din ,,Toate pânzele sus”cu lectura,,Cum e lumea” de Veronica Niculescu-manualul de clasa a7a(dar soarta ursulețului e nefericită și actuală) sau cu prietenia dintre Remi și cățelul Capi din ,,Singur pe lume” de Hector Malot sau sentimentele lupului-câine din,,Colț Alb”de Jack London sau cu devotamentul,iubirea până la un sfârșit a lui Hachiko,câinele din romanul cu același nume de Lasse Hallstrom sau cu alte animale prietenoase omului,pline de iubire,devotate, însoțindu-i viața ....exemplele sunt nenumărate—unele își asistă stăpânul până la sfârșit,altele îl salvează pe om,altele suferă ca oamenii despărțite de locuri și de mediul lor...dar aceste necuvântătoare sunt și vor fi totdeauna alături de om.

  În fragmentul,Toate pânzele sus”Mihu,un băiat trist,nefericit,plecat în lume să-și găsească norocul, este însoțit de Negrilă,un câine de stână,cu înfățișare jalnică,dar cu o poziție demnă asemănătoare ca a unui om.Cei doi se aseamănă: sfioși,neîncrezători, neobişnuiți cu oamenii străini,cu bunătatea îndreptată spre ei.Întâmpinați totuși cu prietenie,bunăvoință,amândoi devin încrezători,luminoși în priviri,cu mers vioi,așteptarea unei transformări în viața lor s-a înfăptuit;este momentul când fiecare și-a găsit un rost,o viață nouă.

   În fragmentul din romanul,,Baltagul”apar la fel un băiat și un câine:Gheorghiță,plecat să-și găsească tatăl și câinele Lupu,un câine de stână,crdincios stăpânului răpus de dușmani;câinele prin manifestările pline de neliniște îl conduce pe băiat în locul în care fusese omorât tatăl.Este un câine devotat și dornic de a-i arăta băiatului că poate fi de ajutor.Nu are glas,dar manifestările lui atrag atenția și astfel va fi urmat în locul,râpa,devenită loc de veci.A fost instinctul,a fost dorința de a-și lua rămas bun de la osemintele stăpânului său,iubirea pentru omul-prieten sau i-a arătat noului stăpân că îi va fi și lui statornic,cu afecțiune constantă.

  Cei doi băieți pornesc pe drumul vieții, pentru a deveni oameni cu puterea de a înfrunta greutățile ca pe un prim pas către maturitate în locuri diferite: Mihu cunoaște marea cu întinderea nemărginită,prietenia oamenilor;Gheorghiță își îndeplinește datoria de fiu,  înfăptuind un act justițiar,devenind stâlpul familiei.Amândoi vor avea alături câinii credincioși,ce-i vor veghea cu prietenie și devotament.

 

                Iată fragmentul:

,,Cainele dadu scancet. S-ar fi voit si el slobod.

— Gheorghita, da-i si lui drumul, zise femeia, atenta. Flacaul descaleca si descatarama zgarda lui Lupu. Dar canele nu cauta sa zburde. Umbla cu botul in soare si din cand in cand parca incerca sa stranute. Ranjea si forcaia pe nas, adulmecand si sorbind adierile. Urcara asa la pas din parapet de pod in parapet de pod. Sus, poposira.

Canele sta cu luare-aminte pe coada, privind vaile ca un om. Petrecea si el, uitandu-se la frumusetile lumii. Gheorghita il observa de cateva ori si-l arata din ochi catra maica-sa, razand.

— Ii place si lui sa se uite zise munteanca, serioasa.

Cand cobori la al doilea pod al vaii dinspre Sabasa, canele se opri si deveni nelinistit. Deodata se repezi asupra cailor, latrand si incercand sa-i incleste de boturi.

 — Nu inteleg ce va fi avand astazi Lupu, vorbi Gheorghita, nedumerit. Si ast dimineata, cand il tineam langa mine, in sura la domnu Vasiliu, tot cerca sa iasa din zgarda si maraia. Parca era tunet, cand s-aude departe.

— A facut asta?

— Da. S-a linistit tarziu, dupa ce s-a desertat crasma de oameni. Acu vad ca-i vine alta nebunie.

— Sa vedem ce este. Sa oprim caii.

Canele isi conteni dusmania impotriva dobitoacelor. Se intoarse asupra oamenilor. Apoi coti pe langa parmaclacul podului, in rapa. Se duse asa o bucata la vale, pe o pajiste noua, care lucea in soare — si iar veni la drum. Se repezi asupra lui Gheorghita, incoltindu-l de pulpana sumaiesului. Flacaul il izbi cu piciorul. Animalul se duse chelalaind la vale, pe aceeasi urma.

— Baiete, zise munteanca, leaga-ti calul de un mesteacan, cum fac si eu. Coboara-te in rapa dupa cane. Si asara, cand suiam, a dat aicea semn; dar era in lantug.

— Da de ce sa ma cobor? E un pripor gol, fara carare.

 — Coboara-te, iti spun. Aud pe Lupu dand glas. A gasit ceva. Deodata i se imbujorasera obrajii si-i luceau ochii. Flacaul Intelese. Cotind si el pe langa parmaclacul de piatra, isi dadu drumul taras in rapa. Femeia se apleca si vazu prapastia. Totusi Gheorghita luneca lin pe clina umeda, starnind bolovanii. Canele nu se zarea; i se auzea numai glasul, dosit in vagauna”....

                                                               (,,Baltagul”de Mihail Sadoveanu, cap12-fragment)

 

 

 

 

Crezi că este plictisitor să vizitezi de mai multe ori un loc?

 

Când vizitezi un loc nou,ai toate șansele să descoperi ceva pentru prima dată, dar la fel de adevărat este că, în același timp, riști descoperi ceva nou în tine însuți. Să călătorești într-un loc nou și să dai, de exemplu, peste o stradă necunoscută care abundă de oameni pe care nu i-ai mai văzut și de experiențe pe care nu le-ai mai încercat… ei bine, asemenea lucruri pot produce schimbări nebănuite în tine.

Dar,când vrei să te reîntorci iar și iar în acel loc,înseamnă că acolo ai învățat să ai încredere în tine,că locul acela este cel visat și acum l-ai descoperit,poate l-ai vazut cândva în mintea ta și acum ai ajuns.Ai ajuns o dată,a doua oară,a treia oară și te întrebi ce vei mai găsi nou de fiecare dată.Și-atunci mergi prin alte locuri,pe alte străzi,pe unele deja le știi,pe altele le descoperi,întâlnești oameni pe care i-ai văzut de câteva ori,îi recunoști,te recunosc,îți faci prieteni,vorbești,te ascultă,îi asculți.Începi să fii alt om,parcă te-ai schimbat.Te întorci acasă și privești alfel totul.Simți o nerăbdare ciudată,te destăinuiești celor apropiați,căutând un răspuns.De ce ți se întâmplă?Și atunci apare,sigur,cineva care te ascultă cu atenție și-ți spune că nimic nu e întâmplător...și pleacă.Dar acela ți-a lămurit neliniștea.Iar tu pleci,te reîntorci acolo pentru a câta oară?și te hotărăști să rămâi.Acolo ai găsit acel ceva căutat....acolo nimic nu e plictisitor....acolo e viața adevărată și mai ales acolo ai găsit speranța....

compunere---Amintire din vacanță

 

Iată-mă întors din vacanță și-mi pare rău....Am fost într-un loc dorit de mult timp--în Maramureş, considerat  sufletul satului tipic românesc. Îmi amintesc că am ajuns într-o zi cu soare și-am privit  aşezările pitoreşti,cu  dealuri înverzite şi câmpii pline de flori sãlbatice. Știam din auzite,de la cei care au mai fost pe acolo că în Maramureş voi cunoaște tot ce înseamnă viaţa la ţarã. Și așa a fost,am avut  ocazia unicã  de a mă  întoarce în timp, de a fi martorul  unor obiceiuri păstrate cu mare grijã,a tradiţiilor şi a stilul de viaţă al ţăranului din vremuri trecute.Am fost așteptat de prietenii părinților mei,care trăiesc aici,după ce au părăsit orașul.Am văzut cu ochii adevărului că regiunea ţine locul unui testament al tradiţionalului, al unei ere romantice.

O întâmplare a fost deosebită,când am mers la vecinii primitori și am văzut că,deși toți au urmat școli ca și ai mei, trăiesc ca strămoşii lor,că îmbrăcămintea este ţesută manual și  purtată cu mândrie,că la biserică, sufletul satului,merg toți,de toate vârstele.

-Ce-ar fi să te îmbrăcăm în costumul de băiat din lada veche?

-A!dar eu nu m-am îmbrăcat niciodată în costum popular!

-Să încercăm!au zis toți deodată.

-Să încercăm,am mormăit neîncrezător.

Și iată-mă,la oglindă îmbrăcat în costumul maramureșean:cu pălărie,cu cămeșă brodată,gatii(pantaloni),chimir.Am fost primit ca unul de-a lor,numai că n-am înțeles unele cuvinte.Am mers cu noii prieteni la slujba de duminică și i-am privit pe oameni,erau alții parcă,ascultau cu atenție cuvintele preotului,ochii căutau spre icoane,erau adevărați,erau frumoși,aveau o lumină pe chipuri,credeau în adevărurile sfinte.La plecare i-am văzut îmbrățișându-se cu urări de bine pentru cei mici,mai ales. M-a uimit o altă realitate: vecinii se cunosc unii pe alţii şi se ajutã între ei,iar pe mine mă strigau și mă invitau în casa lor,de parcă eram rude adevărate.Noii prieteni m-au dus într-un loc sfânt la mănăstirea Bârsana, construită de familia lui Dragoş Voievod.

 Viaţa în Maramureş este învăluitã în mister. Mi-am făcut prieteni cu care am străbătut pasurile montane, am coboarât în văile însufleţite de cântece și dansuri amețitoare A fost o experință deosebită,parcă am trăit într-o lume de film,acolo ,,în ȚARA veche cu oameni fără pereche”.

 

 

Sfaturi...sfaturi...sfaturi....

 

Gândește-te bine înainte de a începe lucrarea și spune cu hotărâre:eu știu...eu știu...eu știu...

Citește cu atenție tot subiectul. Nu intra în panică la punctul,,Asociază textul”......sau ,,Crezi că”.....sau  compunerea........Fă-ți planul cu multă grijă.

Caută să scrii cât mai curat și mai frumos, pentru că are multă însemnătate Este primul lucru cu care face cunoștință profesorul-corector, înainte de a citi conținutul tezei(se spune așa: până să vezi că omul e cumsecade,îi observi mai întâi îmbrăcămintea, deși se mai spune că ,,nu haina face pe om.") (Asta are rost în anumite împrejurări, mai târziu te vei convinge că toate proverbele sunt adevărate.)

Deci... scrie citeț! ține seama de punctuație și de ortografie! Oricât de bine răspunzi, dacă nu scrii  corect, n-ai făcut nicio ispravă.Știu că ai imaginație,dar nu o poți exprima,străduiește-te,poți împrumuta din lecturile din manual:cuvinte,propoziții—le-ai învățat,deci îți aparțin!!!!
Exprimă-ți ideile în propoziții și fraze cât mai limpezi. Lasă la o parte cuvintele pe care,de obicei,nu le folosești,stilul întortocheat ; asta e treaba scriitorilor mari!
Nu te  grăbi !Să nu te impresioneze că cel de alături scrie de zor și că va fi înaintea ta. Lasă-l să scrie! De unde știi că nu scrie prostii?

                                 (subiectele nu îți vor plăcea,dar de unde și de la cine altele?????)

Nu uita să ai un ceas la mână...așa vei avea timp să recitești lucrarea.

            Când ieși din sala de examen,să ai gândul că ai făcut tot ce ai putut.
                    și acum, îți doresc succes! (va fi bine....am încredere în tine!!!!!!!!!