Iarna care a venit să zăbovească pe la noi... m-a făcut să mă gândesc la o destinație de ,,iarnă"și astfel mi-am adus aminte de unul dintre cele mai frumoase
locuri:Peștera Urșilor, din Chișcău, Bihor. Cu toate că ai mei au vizitat-o numai în zile de vară, faptul că în peșteră temperatura e
constantă, în jurul a 10 grade, o face o destinație chiar ,,călduroasă" pentru o zi de iarnă.
Numele i se
trage de la numeroasele fosile ale urșilor de cavernă descoperiți aici, urși
care se adăposteau în peșteri în urmă cu 15.000 ani. Se pare că se retrăgeau să moară în același loc în care muriseră și predecesorii lor, și de aceea numărul
mare de schelete descoperite în aceasta peșteră.
Prima din cele
trei galerii vizitate este Galeria Urșilor (sau a Oaselor) denumită astfel după scheletele urșilor găsite aici. Citisem că s-au descoperit 1500 piese, 140 cranii și multe vetre sau culcușuri ale urșilor. Pe pereți se mai văd zgârieturi
adânci făcute de ghearele lor, urșii de atunci având până la 3 m lungime.În
Galeria Urșilor am văzut stalagmite în formă de pagode, animale fabuloase și
statuete, de aici și numele sugestiv cu care au fost botezate.
Am rămas
singură,am vrut să copiez pe o foaie de desen ceea ce se vedea pe un perete,era
o urmă de profil al unui urs.Mi-am trecut mâna pe peretele șlefuit de vreme
și-am simțit ușoare denivelări,probabil că în agonia lui un gigant,s-a
sprijinit de perete,căutând un ultim reazăm,o speranță că se mai poate
îndrepta,nu se va prăbuși.Ciudat ceva îmi atrăgea mâna parcă în adâncul
peretelui,auzeam un muget straniu,un sunet de durere,peretele aproape se mișca.Nu-mi
puteam dezlipi mâna și-atunci am înțeles că-n ultimele lor clipe de viață,urșii
mureau alături de pereții peșterii,care le era ultima apropiere.
A fost o
părere,un adevăr,dar am trăit o clipă unică de întoarcere la un moment de durere,de despărțire a unor ființe de
viață.
Neobișnuit de
dureros.....
