Din fericire,există în lume copilăria…Vârsta
marilor superlative,poate a singurelor superlative pe care le merită viața,vârsta celei mai pure sincerități,a celei mai depline libertăți,vârsta
viselor fără granițe,vârsta care troienește prin fiori și se exprimă prin
exclamații,vârsta în care toți suntem frumoși,încât îi molipsim și pe
ceilalți,vârsta în care se declară frumusețea ca un adversar al tuturor,vârsta
marelui albastru,pe care-l ascundem în noi,adânc și mereu,parcă anume pentru
a-l descoperi și redescoperi și a ne spăla ochii și inimile în momentele de
convulsii și de spaime ale vieții noastre.
Din fericire,există pe lume copilăria,susur
al tuturor izvoarelor de cristal,ras gingaș al răsăritului lumii,privire
candidă și adiere a dimineților care proclamă lumina și opresc gesturile negre
ale inconștientei,pulbere de aur și diamante cu care vrea să ne obișnuiască eternitatea.
Din fericire,există pe lume copilăria…Ea este
stindardul de inimă al fiecăruia,prin care se unesc antipozii și
meridianele,stindardul în care se revarsă toate culorile și sunetele naturale
ale lumii,stindardul care culege toate râsetele pure ale vieții,stindardul prin
care elementele Universului,căutându-se și implicându-se,după atâtea veșnicii,într-o
coroană tulburătoare,unică,aceea de ființă umană,își afirmă sinceritatea lor
supremă,aceea a existenței,în afara oricărei cauze și anulând însăși cauza.
Din fericire,există ape lume copilăria…Ea ne
dăruiește și ne revelează verbul tuturor verbelor,în înțelesul lui cel mai
duios și mai adevărat,verbul a iubi și
ne îndeamnă parcă să facem din întreaga noastră viață o nesfârșită și pasionată declarație de dragoste,adică să supunem creației și frumosului,îngemănând ca într-o
pecete nealterabilă aceste două noțiuni,care,la urma urmei,unesc copilăria de
celelalte vârste ale omului.Copilăria înseamnă frumusețe,iar frumusețea trebuie știută și apărată.Ah! să ne dăm seama că iubim și slujim copilăria!!!
