La început au fost câțiva muguri în
cireșul de la geamul camerei mele,apoi florile alb-trandafirii au început să-și
scuture petalele,încât am crezut că ninge cu
fulgi roz.Sticletele cântător mi-a arătat într-o dimineață primele
cireșe-erau mici,verzi,delicate și tremurau în adierea vânticelului parfumat.
Sigur se vor înroși,e cald,iar pământul își răsfață sub
soarele auriu florile colorate,împletește cununi și buchete și i le oferă mâinilor doritoare.Doar printre
ierburile legănate un mac râde cu floarea deschisă de un roșu, bucurându-se de
căldură.
Cu glas de
frunze mă cheamă codrul cu verdeață,alerg prin trifoiul adormit cu flori ușoare
și rotunde,iar umbra călătoare a câtorva nori răzleți îmi amintesc că formele lor ușor conturate poartă mesaje
tainice.N-am timp să le deslușesc,în jurul meu câmpul miroase a flori de
romaniță şi-a fân abia cosit,iar boabele de grâu se desfac mirosind a pâine coaptă.
E
vară...vară!Pașii mei ajung în poiana tăinuită,
unde zbor lucirile soarelui și unde îmi voi desfăta auzul cu cântece fără nume
al înaripatelor.De undeva,de departe,apa lină a unui izvor se alătură melodioasă
concertului pădurii.
Și din nou plec...acum în amiază,
din când în când un strigăt mic
de greier se aşază peste tăcerea și odihna grădinei de rai cu parfumul
florilor de salcâmi.Soarele nu se-ndură să plece,umbra se face tot mai mică,eu
îmi simt sufletul plutind spre amurgul zilei ce pune culori tot mai închise pe
ierburi și flori și arbori.Tot el,amurgul,suflă spre norii roșietici ,aducând pe-o
rază din apus pe o aripă de porumbel culoarea nopții.Din ce în ce s-alină toate
zgomotele zilei, luna se-nalță încet,tot mai încet—e semn că-n atâta tăcere aud
glas de îngeri zburând cu mulțimea de fluturi nocturni.E o noapte de vară
caldă,iar ochii nopții sunt cireșele ce se coc la lună.
