poezia--Amurg de Octavian Goga

Poezia AMURG de Octavian Goga

  Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.

Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...

Unde eşti tu, să ne plouă
Plânsul funzelor ce mor
Şi cu braţele-amândouă
Să oprim căderea lor?...

Mâna ta să le culeagă
Şi să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veştedele foi...

      Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic,poetul se exprimă prin intermediul unei voci numite eu liric;limbajul artistic este încărcat de subiectivitate.

     Poezia ,,Amurg” de Octavian Goga este un text liric, pe tema naturii și a iubirii, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text. În primul rând, textul liric exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.Titlul este un substantiv ce semnifică un timp magic al înserării. Contemplând mesteacănul-copacul luminii,al purității,poetul observă desprinderea unor,,foi îngălbenite”,frunze deteriorate,zile trecute,îmbătrânite,moarte.Momentul amurgului este vizual:amurgul este un timp al durerii,al stingerii.Mărturisirea poetului surprinde:copacul i-a fost,,frate”apropiat,protectorul fericirii,confidentul în ,,două veri”timpul vitalității,al căldurii si al bucuriei trăită din toată inima.

 Căderea fiecărei ,,foi”înseamnă pierderea  viselor,a speranțelor.Imaginea copacului este copleșitoare ,,zgribulit”încovoiat,umilit,,peste geamul meu deschis”-metaforă a luminii sufletești -este martorul nefericirii.Strigătul poetului-interogație retorică-către iubita absentă este dureros de dulce: ar dori ca îmbrățișarea,apropierea,căldura sufletească,iubirea să oprească timpul în loc.Povestea de iubire va rămâne o amintire ștearsă,dispărută, Dorința spusă cu durere nu se va-mplini: mâna iubitei,ființa ei,destrămarea iubirii,totul va fi doar o amintire. Omul se simte neputincios în faţa iubirii apuse.

            În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa în a doua strofă prin pronumele persoana I „mi”şi în interogația retorică,în adresarea directă  către iubita sa care nu se mai întoarce.

            În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Epitetele „îngălbenite...vânătul...veștedele” transmit un sentiment de nelinişte,de durere sufletească pentru iubirea pierdută. Imaginea mesteacănului sugerează măreţia şi misterul naturii,simbolizează lumina,puritatea,feminitatea,protectorul,confidentul unui om nefericit.Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 7 -8silabe, rimă împerecheată şi ritm iambic,iar  construcția strofelor creează o cursivitate deosebită a discursului liric și sporește caracterul confesiv al poeziei.