Pe la ferestre
se prelinge din cerul posomorât o lumină lichidă,care se preface încet,încet pe geamuri și tremură ca o perdea groasă de gelatină. Văzduhul e plin de melancolia stridentă a cârdurilor de călătoare îndrumate de nevăzut spre caldul cel cald.Grădinile se îmbracă în chimonouri
ușoare de borangic,zidurile și balcoanele în haine de purpură vegetală.Tonuri
de bronz și de aur fără strălucire alternează acum pretutindeni cu
portocaliul palid de flacără înaltă,cu roșu dulce al merelor coapte.
Fiecare copac
primește toamna după un ritual propriu.Salcia,scuturându-și pletele, plânge cu amar plecarea
verii.Plopii
lungi trimit toamnei în întâmpinare roiuri mărunte de fluturi, stejarii îi sună în cale din foi ruginite și arțarii îi depun la picioare
stele mari de aur.Perii se aprind la față de nerăbdare,gutuii ies la garduri îmbrăcați în catifele scumpe,iar zarzării o așteaptă gătiți cu salbe vii.Frunzele salcâmilor se agită,se strâng într-o adiere de vânt și-ncep să șușotească între ele,până când se desprind de pe ramuri.Numai candelabrele castanilor mai agită stegulețe uitate.
În grădini,daliile înalte,ochiul-boului și crizantemele cu cârlionți asistă nepăsătoare la haosul universal,ca și cum nu s-ar fi întâmplat.Splendoarea lor târzie în lumina celor din urmă zile cu soare nu pălește de spaimă la apropierea nopților friguroase.Doar toamna colindă zările pustiind cărările .....
