Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi
exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul
acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Nuvela,,Popa
Tanda” de Ioan Slavici este un text epic, deoarece are trăsăturile acestui tip
de text. Titlul
nuvelei este chiar porecla personajului principal. Numele său este Trandafir,
iar profesia este cea de preot numit de săteni cu apelativul „preotul” sau „părintele”, respectuoase, dar și
cu apelativul „popa” mai puțin reverențios. Porecla „Tanda” semnifică „pierderea de vreme”, „umblarea fără rost”, a
preotului când, tânăr fiind, folosea, pentru a scoate sătenii din sărăcie, metode ca predica, sfatul, ocara sau chiar batjocura.
În primul rând,
are acţiune care se desfășoară pe un singur plan narativ, iar întâmplarile
relatate se constituie în momentele subiectului. În expozițiune,naratorul îl prezintă pe Preotul Trandafir
se află în satul său natal, unde slujeşte cu mare credinţă pentru enoriaşii săi.
Deoarece acesta este un om prea direct, i-a supărat pe consăteni, determinându-i
să-l reclame la protopop.
Intriga este momentul când reclamaţia este luată în considerare, astfel
încât preotul Trandafir se vede obligat să părăsească satul natal şi să se mute
în satul Sărăceni, al cărui nume reprezintă starea de fapt a oamenilor de
acolo.
Desfășurarea
acțiunii îl prezintă pe preot obligat încă de la început să ia atitudine faţă de
indolenţa noilor consăteni. Această conjunctură îl obligă ca în prima duminică
să ţină o slujbă în care să prezinte pilda „Fiului risipitor”, gândind că
astfel va reuşi să schimbe ceva în atitudinea sătenilor. Nădejdea îi este
spulberată pentru că pe măsură ce trece timpul, oamenii din sat nici măcar nu
se mai oboseau să meargă la biserică, aşa că de mai multe ori preotul s-a văzut
nevoit să slujească numai pentru clopotarul Cozonac. Văzând că lucrurile se
agravează, preotul hotărăşte să umble prin sat cu sfatul şi cu vorba bună, dar
nici aşa nu reuşeşte să facă nimic. Dacă vorba bună şi sfatul nu au dat
roade, părintele a mai găsit o alternativă, aceea de a-i batjocori pe săteni,
însă vorbele s-au întors împotriva lui. Pe lângă acestea, preotul se
pomeneşte din nou cu o reclamaţie, însă de data aceasta episcopul nu-i mai dă
curs, aşa încât preotul rămâne în satul Sărăceni, la fel de sărac precum
consătenii săi.
Punctul culminant arată situaţia disperată îl determină
pe preot să ceară ajutor lui Dumnezeu pentru a rezolva într-un fel problemele
grave ale familiei sale. Miracol sau nu, situaţia preotului se schimbă în bine,
reuşind ca din puţinul zestrei soţiei să înceapă a-şi rezolva problemele, aşa
încât încet- încet transformările sunt vădite. Această conjunctură atrage după
sine invidia consătenilor, care fără discernământ îl numesc la început „ omul
dracului”, dar în timp, prin a-i urma exemplul, sărăcenii ajung la fel la rândul
lor oameni gospodari, ce reuşesc să-şi schimbe radical viaţa.
În deznodământ,
preotul Trandafir îmbătrânit este considerat de consăteni „omul lui Dumnezeu”, iar călătorul care trece pe acele meleaguri
rămâne uimit de înfățișarea prosperă a satului.
În al treilea
rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului,
la persoana a III-a, dintr-o perspectiva obiectivă. Modul de expunere
predominant este narațiunea, dialogul,care dă viață personajelor și descrierea.
Perspectiva naratorului asupra faptelor și personajelor este marcată afectiv
doar rareori, atunci când este exprimată admirația față de personajul principal.
În concluzie, nuvela ,,Popa Tanda” este un text epic, în care autorul comunică indirect, că
un om, reușește prin răbdare, dar mai ales prin puterea exemplului personal să schimbe oamenii lângă care trăiește.
