,, Vacanţă de iarnă. Cei doi băieţi stau la taifas,
lungiţi pe covoraşul din faţa sobei de teracotă. Sparg cu vătraiul nuci aurite
şi azvârlesc leneş cojile pe uşiţa deschisă. Pe masă, abandonate, figurile de
şah fraternizează împăcate de ultima remiză. În odaie e cald, iar la ferestrele
orbite aproape de înserare se cern fulgi foşnitori. Ceas de tihnă, de elanuri
zvâcnind generos în micile inimi, ceas de spovedanie.
- Nu ştiu cum sunt alţii, glăsuieşte emoţionată
gazda, dar pentru nune prietenia înseamnă în primul rând generozitate, dăruire,
nu drămuire. Am un prieten? Ei bine, simt aşa, un imbold, care mă înaripează,
care mă face să-i ofer totul... Caută un cuvânt şi mai cuprinzător, dar se
mulţumeşte cu un gest ce ar indica ecuatorul camerei şi repetă cu tonul jos, al
emoţiilor înalte: TOTUL...
Să-ţi dau un exemplu concret. Sunt prieten cu Vintilă,
nu-l ştii? Băiatul tutungiului din colţ. Ei bine, crede-mă, să am un tort cât
munţii Himalaya, i-aş da lui Everestul... Dacă, uite, cojile astea de nuci ar
fi mingi de fotbal, i-aş spune: „Ia, Vintilă, câte vrei”. Dacă toată zăpada
asta din curte ar fi halviţă sau frişca, l-aş chema întâi pe el: „Ia, băiatule,
cară cu lopata... Nu te sfii”. Dacă pe Dunăre ar curge nasturi...
Spovedania e brusc curmată de târâitul soneriei. Băiatul
iese în vestibul şi se uită cercetător prin ochiul de la uşă. Apoi se întoarce
indispus pe vârful picioarelor.
- E Vintilă. Du-te şi spune-i că nu sunt acasă. A
venit să-i dau patinele mele...
- Păi, nu i le-ai promis? întreabă nedumerit
musafirul.
- Ba da, înalţă plictisit din umeri băiatul, dar
aşa... În general. I-am spus ieri, într-o doară, că dacă... Ştiu eu, în
sfârşit, da, îmi amintesc precis... că, dacă din tot oţelul din lume s-ar fi
făcut o singură pereche de patine, lui i le-aş fi împrumutat în primul rând...
Dar nu s-au făcut numai patinele mele din tot oţelul din lume, curmă el brusc
discuţia.
-Și nu i le dai?
-Să-și cumpere!Și pe urmă,ce?Doar nu s-au făcut numai
patinele mele din tot oțelul din lume,curmă el discuția.
Se aşază pe covoraşul din faţa sobei şi aşteaptă ca
scârţâitul paşilor musafirului să se piardă de-a binelea. Apoi sparge o nucă
aurită cu vătraiul şi, zvârlind cojile în jarul roşietic, continuă cu
seninătate:
- Unde am rămas? A, da, îmi amintesc... Aşadar, dacă
pe Dunăre ar curge nasturi, l-aş chema întâi pe el; „Ia, Vintilă, ia câţi poţi,
cu năvodul”...
Mircea
Sântimbreanu, Dărnicie
În fragmentul din povestirea,,Dărnicie”Mircea
Sântimbreanu sunt prezentați doi băieți într-o zi de iarnă,într-un moment de odihnă,când din inimile lor de copii își
descoperă sentimente.Atmosfera este liniștită ca de poveste:focul din sobă iscat
de cojile de nuci,piesele de șah uitate,căldura,fulgii de afară.În fața focului
din sobă unul dintre băieți își exprimă atât emoţiile,crezul despre
prietenie pe care o definește a fi:,,generozitate,dăruire”și nu ,,drămuire”,nu
ar chibzui,nu ar judeca față de un prieten,i-ar oferi totul. Mărturisește
sincer, teatral că prietenului său,Vintilă i-ar dărui totul și enumeră,exagerat,inspirându-se din povești,hiperbolizând,darurile pentru prietenul
său:un tort cât Everestul,mingi de fotbal nenumărate,dulciuri.Dar odată cu
apariția acestuia la ușă,se transformă într -un egoist mincinos:îi promisese
patinele sale,iar refuzul,cuvintele îi descoperă adevărata față. Cum
se vede, textul transmite mesajul: a spune că ești prieten,nu este același
lucru ca și a acționa ca un prieten,totul pentru el se numește ipocrizie.
În opinia mea, mesajul textului este adevărat. Este
bine ca între oameni să existe prietenie adevărată, este cel mai mare dar pe care un om îl poate oferi altuia, cei
care declară prietenia doar din vorbe, cultivă ipocrizia şi
renunţă fără niciun regret la relaţia adevărată de prietenie.
În primul rând, lectura fragmentului explică vorbele băiatului care intră
într-un rol al ipocritului,prefăcându-se,declară asemenea
personajelor din fabule, în atmosfera liniștită de iarnă, minciuni cu atât mai
periculoase, cu cât el crede în ele,îi dezvoltă imaginaţia,îi produce plăcerea
de a vorbi.Disprețul pe care-l exprimă față de prietenul său,Vintilă, este o
manifestare a lipsei de sinceritate.
În al
doilea rând,băiatul ipocrit,mincinosul anonim, este dependent de
atenţia celuilalt,la fel anonim, exprimarea este atât de convingătoare,tonul
atât de sigur ,explicând că prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o
legătură de suflet,dar nimic nu e adevărat,nici după ce-și gonește,,prietenul”.Din
băiatul exuberant cu vorbe frumoase devine plictisit,nepăsător,apoi redevine vorbăreț cu aceleași argumente despre prietenie.Scriitorul nu le
dă nume celor doi băieți care sunt în camera caldă,ci numai celui
neprimit,Vintilă,un naiv ce a crezut în promisiunea că va primi patinele.
În concluzie,
cred că mesajul acestui text este educativ, pentru că scriitorul prin monologul,,serios” al celui ce exemplifică prietenia dezvăluie o amară ironie;,,dărnicia”
băiatului este falsă,este o minciună.
