În vacanța de vară,bunicii ,veniți în vizită în
București,au dorit să viziteze Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”,pe
scurt Muzeul Satului, una dintre cele mai mari atracții turistice.Bineînțeles
că i-am însoțit,auzisem de acest muzeu,dar eu,sportiv,nu am mers niciodată
acolo.Am ajuns la poarta muzeului și am intrat împeună cu un ansamblu de
dansuri,băieți și fete îmbrăcați în costume naționale din zona Maramureșului,urmați
de un taraf ce interpreta melodii populare.Dintr-odată m-am simțit ca-ntr-un
alt timp,parcă deschisesem poarta fermecată din basme. Eram într-o
așezare, un sat înconjurat de verdeață și lacuri cu gospodării, cu ustensilele
tradiționale, o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, nu știam unde să mă
uit.Am alergat spre moara de apă,case mai văzuse.Pe o ușă din lemn a ieșit un
bătrânel cu barbă albă,iar pe cap purta o căciulă veche,neagră, mi-a zâmbit și
mâna lui noduroasă mi-a arătat stâlpii vechi,groși.M-a condus în interior și am
auzit scrâșnetul pietrelor de moară, pâlnia mare, de lemn, în care se pune
grâul ce curge prin partea îngustă a acesteia, ajungând între cele două pietre
mari, care îl macină lent. Făina rezultată curge într-o cuvă din lemn,
căptușită pe interior cu metal, iar de aici este luată și pusă în saci.Am urcat
în podul,cu o ferestruică de unde am privit întregul sat.Totul era ca-ntr-o
poveste,iar bătrânelul semăna cu un dac de pe columnă.L-am lăsat în urmă,voiam
să văd roata cu palete așezată în calea curentului de apă. La plecare i-am
mulțumit,iar el mi-a pus în palmă câteva boabe de grâu,ca să le semăn de
sf.Andrei.
Am vizitat cea mai veche casă construită în
secolul al XVII-lea.
Ne-am odihnit pe prispa unei case,un fel de terasă susținută de stâlpi,am admirat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele și costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a țăranului român dorința lui de a oferi tuturor obiectelor casnice și nu numai o expresivitate artistică,i-am aplaudat pe dansatori și cântăreți.Înainte de a pleca,un ghid ne-a oferit câteva pliante ca amintire,am recunoscut moara de apă și,mândru,i-am povestit că am vizitat-o,iar el m-a privit nedumerit,spunându-mi că e imposibil,pentru că e în renovare.Ciudat,dar bătrânelul?dar vorbele lui?am desfăcut palma și am văzut boabele de grâu....cine mi le pusese în palmă???????sau a fost.......
Ne-am odihnit pe prispa unei case,un fel de terasă susținută de stâlpi,am admirat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele și costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a țăranului român dorința lui de a oferi tuturor obiectelor casnice și nu numai o expresivitate artistică,i-am aplaudat pe dansatori și cântăreți.Înainte de a pleca,un ghid ne-a oferit câteva pliante ca amintire,am recunoscut moara de apă și,mândru,i-am povestit că am vizitat-o,iar el m-a privit nedumerit,spunându-mi că e imposibil,pentru că e în renovare.Ciudat,dar bătrânelul?dar vorbele lui?am desfăcut palma și am văzut boabele de grâu....cine mi le pusese în palmă???????sau a fost.......
