marți, 20 martie 2018

Caracterizarea personajului,,Sărmanul Dionis”de Mihai Eminescu(fragment)

Képtalálat a következőre: „imagini seară ploioasă de toamnă”

,,Nu era un cap urât   acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor — un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea....
   El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul numai cam prea lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce și copilărească a băietanului. Își puse în cui paltonul ud și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare.”
                                                            ( Mihai Eminescu.Sărmanul Dionis)

    Titlul operei are o structură subiectivă ,,Sărmanul Dionis" - simbolizează nefericirea,epitetul ,,sărmanul” arătând o condiție umilă din punct de vedere social,poate și spiritual – este numele zeului Dyonisos din mitologia greacă, fire veselă, petrecăreață,pus în antiteză cu definirea de ,,sărman."
    Portretul fermecător al lui Dionis emană o energie misterioasă,nepământeană.Portretul admirabil al lui Dionis este realizat prin mijloace descriptive.Eminescu este un pictor delicat ce trasează linii armonioase în descrierea detaliată,utilizând culori reci în lumini și umbre, asemenea unui tablou vechi:„faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă, fără a fi uscată , şi ochii moi şi străluciţi, tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră... înotau în orbitele lor – un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste faţa lui...o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu faţa într-adevăr plăcută...părul numai cam prea lung curgea în vițe până  pe spate, dar uscăciunea neagră şi sălbatecă a părului contrasta cu faţa fină, dulce şi copilărească... surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi şi totuşi de o profundă melancolie”. Toate liniile acestui portret unite refac un caracter şi o pasiune.
 Din enumerarea trăsăturilor fizice se desprind și câteva trăsături spirituale ale personajului romantic: firea melancolică și meditativă, tristețea, inocența și înclinația spre visare, aspirația către idealuri superioare, toate acestea prefigurând portretul unui tânăr deosebit. Aceste trăsături reies din caracterizarea directă făcută de naratorul obiectiv și din elementele biografice cu parfum romantic- este un tânăr intelectual, retras,singuratic,scrijelind,,un calcul matematic”pe masa veche de lemn,într-o starea de visare,surâzând gândurilor numai de el știute, este un timid. Dionis este o ființă sub semnul superlativului,amintindu-ne de chipul Luceafărului sau chiar al poetului însuși. 
  În prezentarea portretului fizic ,autorul schițează și un detaliu vestimentar banal: poartă,,o căciulă mițoasă”.
   Eminescu îmbină narațiunea și descrierea, transpunând în imagini artistice un portret ce nu există decât în puterea imaginației, inexplicabil.Interesant sunt verbele la persoana întâi plural:,,vedem,am putea”-folosite pentru a spori accentul pus asupra personajului.Portretul fizic al lui Dionis este construit prin epitete tipic romantice, fascinante,pline de gingăşie şi delicateţe.Din perspectivă narativă, naratorul este omniscient(obiectiv), iar naraţiunea la persoana a III-a se îmbină cu descrierea unui pictor al fanteziei. 
   Expresivitatea limbajului artistic îmbină imaginea vizuală a unei seri umede de toamnă cu interiorul slab luminat al unei cafenele,accentuează nota de mister în care este descris personajul.