,,Și
foaie verde a mocului,
La
cerdacul Stanciului
Ieste
Stanciu-al Bratului
Cu Dinu
Ploscarului.
Dar acolo
ce făcea?
Dintr-o
ploscă că-nchina,
Dintr-o
ploscă mititea
De o vadră
și cinci oca,
Închina
Stanciu din iea.
Dar
soru-sa Ilinca,
Iea din
gură așa zicea:
-Bea
Stanciule,nu prea bea,
Uite
potera colea
Dară
Stanciu ce zâcea?
Că cum
vine-așa se duce.
-Ieu nu-s
femeie cu conci,
La poteră
să nu poci,
Ieu-s
voinic cu comânacî
Cu șapte
poteri mă bat.
Dară
Stanciu ce zicea,
La soru-sa
Ilinca:
-Bagă
mâna-n scorburea
și-mi
ad-o flinta mea,
să bag
praf din tecșilea,
fieru cu
zburătura.
Soru-sa
flint-aduce;
Stanciu
că s-apuca,
s-apuca
și o-ncărca
și la
uoichi cân-o punea
mai mulți
că nu dobora,
numai
nouăzeci și cinci,
o sută
fără de cinci,
și
ceilalți ce rămânea,
pe lângă
bușteni pitea
și din
gur-așa zicea:
-Hai,băieți,ne prindem capu,
Lăsăm pe
Stanciu la dracu,
Ăsta-i
Stanciu-al Bratului,
Pune
capul omului,
În
mijlocul codrului.”
Balada este o
specie a genului epic în versuri, este o specie literară complexă, de întindere
destul de mare, care prezintă diferite teme, cele mai des întâlnite fiind
temele istorice, vitejeşti, haiduceşti sau de cătănie.Balada prezintă în
versuri situaţii din trecut mai aproape de realitate; în balada vitejească sunt descrise evenimentele cele mai importante din viaţa
personajului cu însușiri deosebite. Fiind o creație epică, autorul popular
anonim-narator obiectiv- realizează la persoana a-III-a un șir de întâmplări la
care iau parte două personaje:Stanciu și sora sa,Ilinca.
Titlul
baladei vitejești este chiar numele eroului popular,un voinic ce dă dovadă de bărbăție și curaj..
Un prim argument în sprijinul acestei
afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Balada
se deschide printr-o formulă specifică: ,,foaie verde”-o formulă-refren
specifică poeziilor popularei,înfăţişând un sugestiv tablou de natură deschis
în fața personajelor. În prima parte a baladei, este o situaţie conflictuală
reprezentativă pentru acea perioadă din trecutul îndepărtat: erau
urmăriți de,,poteră”,pentru a fi pedepsiți. Astfel, expozitiunea captează prin
introducerea într-un spațiu misterios și nelămurit:,,la un cerdac”,unde doi
bărbați:Stanciu împreună cu Dinu închinau,,dintr-o ploscă”,ale cărei dimensiuni
sunt exagerate,pentru a arăta atmosfera de basm calmă și înțelegere.Intervenția prudentă
a Ilincăi îl supără pe Stanciu,viteajul ce n-are frică și care îi poate
înfrunta pe dușmani.Ilinca îi aduce,,flinta”,iar îndrăznețul suprimă un număr impresionant,,nouăzeci
și cinci”,ceilalți fug cu mare frică.
În al doilea
rând,faptele sunt deosebite,realul se îmbină cu fantasticul,iar personajele sunt:Stanciu,poartă
un nume ce înseamnă pace și glorie,este un
tânăr ce-și poartă numele cu mândrie,el aparține unui neam,,al Bratului”,la fel
și prietenul său,Dinu.Cu încredere în puterile proprii de a înfrunta,,potera”,își
pregătește,,flinta”ascunsă în scorbură și doboară dușmanii,care-i recunosc
puterile.Ilinca este curajoasă și
motivată,prevăzătoare își iubește fratele,îl ajută să înfrunte răul.Naratorul își descrie personajele în alb și negru,le învăluite într-o aură de
mister:Stanciu este un Făt-Frumos,iar –Ilinca este zâna cea bună. Naratorul se
implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de eroul
curajos, viteaz, care iubeşte viaţa, apelând la hiperbolă: plosca este exagerat
de mare,iar numărul celor uciși este exprimat ironic. Funcţia epică a
hiperbolei este de a contura chipul eroului ideal, dotat cu forţă fizică
supraumană, cu caracter extraordinar, mijlocind reuşita lui.
Modurile de expunere sunt narațiunea și
dialogul.Limbajul popular,caracteristic comunicării orale:,,mititea,vadră,oca,colea”;arhaismele:,,ieu,poteră,zâcea”.
Pasajele
dialogate dintre cei doi se remarcă prin expresivitate şi dramatism.
Concluzia dușmanilor
rămași în viață îi dă lui Stanciu o statură de erou.
