,,Uimit,parcă,bătrânul râu
Descoperi un nou
pârâu,
Ce-și croise
tainic cale
Direct spre
valurile sale.
Din unda lui
tremurătoare,
Trufaș îi zise
râul mare:
-Cum
îndrăznești,mă, secătură,
Când ești abia o
picătură,
Să-ți sapi spre
mine o cărare
Fără a-mi cere
aprobare?
Sau crezi cumva
că,fără tine,
Nu pot să-mi văd
de cale bine?
Privește câtă apă
am,
Așa mă știu din
neam în neam!
-Îmi iartă
vorba,nene râu,
Vorbi firavul de
pârâu,
Într-adevăr,magnific ești
și parcă-ntr-una
crești și crești,
ca tine râu mai
rar să vezi
printre coline și
livezi,
dar spune-mi,cine
te adapă?
De unde strângi
atâta apă?
Morala e revelatoare:
Doar din pârâu un râu răsare”.
Fabula este o specie a genului epic, în care se
critică defecte omeneşti prin intermediul obiectelor neînsuflețite sau al
fiinţelor necuvântătoare. Fabula are două părţi: naraţiune şi morală şi un
mesaj cu caracter educativ.
Titlul care
anunță,,personajele”diferite este format din două substantive: râul-apa
curgătoare ce influențează dinamica lumii,simbolizează scurgerea vieții,este
oglinda veșniciei,iar pârâul este un râu mic,un șuvoi,abia format din
precipitații,topirea zăpezilor.
În primul
rând, este un text epic cu acţiune, personaje, narator. Acţiunea este simplă,
urmează un singur fir narativ, este liniară și concisă. Timpul și spațiul nu
sunt precis determinate.
Râul,,bătrân”,,trufaș”- vechi,de demult format,observă,,uimit”un
șuvoi nou,îndreptându-și undele spre apa lui și, contrariat, îl dojenește cu
severitate,jignindu-l,pentru îndrăzneala de a se apropia de apele sale vechi.Cu
timiditate,dar îndrăzneț,pârâul cu o agerime rafinată îl întreabă inocent
despre evoluția,devenirea în timp a,,magnificului”râu.
În al doilea
rând, textul este fabulă, pentru că, prin intermediul unor cursuri de apă sunt
criticate, de fapt, defecte umane.Personajele se afla în antiteză și reprezintă niște tipuri umane generale, Râul este tipul omului insensibil,norocos,îngâmfat
și trufaș,puternic,uitând cum s-a transformat de-a lungul timpului,se crede
unic.Cu autoritate și dispreț,uimit de îndrăzneala bietului pârâu,jignește
,,secătură”-ca o dorință de a-l vedea secat.
Naratorul
apare ca un observator al dialogului.
Modul de expunere care domină este narațiunea,
realizată într-un ritm alert, alături de dialog prin care textul primește un
caracter de scenetă. Dialogul rămâne modul de expresie dominant și
principalul mijloc de caracterizare indirectă.
Figura
de stil dominantă este personificarea,iar epitetele sunt expresive:râul este,,bătrân,mare,trufaș,magnific”;pârâul este:,,tainic,tremurător,firav”.
Limbajul
este viu, natural, apropiat de limba vorbită:,,mă,nene”.
Versificația: rima împerecheată, măsura de 8-9silabe, ritmul iambic,
ajută la realizarea ritmului vioi al narațiunii.
În sfârşit, textul este fabulă, pentru că are un mesaj cu
caracter educativ:,,Doar din pârâu un râu răsare ”- În tot drumul său,
transformările prin care a trecut pârâul,omulețul, toate obstacolele pe care
le-a traversat în zile, luni, zeci sau mii de ani, toate acestea au fost
necesare, pentru a înțelege de fapt identitatea sa. Ceea ce este acum, ceea ce
a fost de la început și ceea ce va fi mereu…
Viața noastră este un râu. Este o călătorie fantastică ce
ne duce prin tărâmuri nebănuite. Apar oameni trufași care nu-și amintesc de
unde au pornit, situații dificile, apar obstacole. Uneori traversăm locuri
dezolante, umbrite, alteori soarele ne încălzește cu razele lui și ne dă
energie și viață. Însă nu există un scop în toate acestea… altul decât să
înțelegem cu adevărat cine suntem, din primul moment. Cine am fost, cine suntem
și cine vom fi mereu. Esența ființei noastre, fără nimic artificial. Eu. Tu.
Noi.
În
concluzie,prin povestirea alegorică de mică întindere în care întâmplările
narate sunt puse pe seama personajelor neînsuflețite, sub masca cărora se
ascund trăsături și caractere umane, încheiată printr-o concluzie, care
constituie morala, opera este o fabulă ce aparține speciei genului
epic.
