compunere--Salcia este copacul primăverii

    Aș vrea să trăiesc clipa magică în care ples­nesc mugurii. I-aţi auzit vreodată? Aţi văzut cum se strecoară frunzele afară din ei? Mergeţi într-o pădure şi încordaţi-vă auzul. ,,Verde crud, verde crud, te mai văd, te mai aud!"Uneori simt doar mireasma primăverii, o mireasma de flori și de pământ reavăn reînviat, alteori o aud, dimineața, în cântecul plin de bucurie al păsărilor, sau o văd, la amiază, în lumina tot mai caldă a soarelui. Dar cum aș putea oare... mângâia primăvara? Merg la marginea unui râu, caut o salcie, care acum are deja mugurii, mâțișorii desfăcuți, îmi lipesc obrazul de ei și în câteva clipe simt mângâierile primăverii, ca pe o promisiune de fericire.  Salcia este primul copac vestitor de primăvară, prin mugurii săi pufoși, apoi primul care înfrunzește și, în fine, printre ultimii care își pierd veșmântul verde, toamna târziu.
  Ce poveste minunată are salcia: Se spune că după ce Dumnezeu a făcut Pământul, în prima iarnă, a luat toți copacii în Cer, ca să nu simtă frigul, promițându-le că în primăvară îi va trimite înapoi, pe fiecare în locul de unde i-a luat. De cum a venit primăvara, salcia nu a mai avut răbdare să se încălzească afară, a deschis ușa Cerului, a văzut că nu mai e zăpadă și că oamenii erau mirați, pentru că nu vedeau copacii. Atunci a decis să fugă și să nu-i mai aștepte pe ceilalți copaci. A ajuns pe Pământ la locul ei, pe malul unui râu, iar oamenii s-au adunat să îi admire florile. Dumnezeu a văzut asta și le-a spus celorlalți copaci despre fuga salciei.
   Și nici n-a terminat bine de grăit, că salciei i-au căzut toate florile, iar pe crengi au rămas mâțișori albi. Atunci, oamenii s-au bucurat,au rupt crengile cu mâțișori și le-au dus acasă. A doua zi, ceilalți copaci înfloriți și-au reluat locurile, iar oamenii au dat uitării salcia, fericiți de splendoarea din jur.

  De atunci, salcia stă abătută, cu crengile plecate, tristă și plânge, iar, în locul florilor, ea face mâțișori.Plânge,pentru că-și aduce aminte de judecata lui Iisus,căruia Pilat nu i-a găsit nicio  vină și totuși l-a dat pe mâna ostaşilor,care au luat din grădină nuiele de salcie. Salcia nu bănuia însă la ce avea să slujească ramurile sale. Lovit, Iisus a îndurat  toate chinurile, fără a plânge.Dar salcia a fost  cuprinsă de o durere adâncă,îi era ruşine că-şi dăduse ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru; jelind, ea îşi aplecă cu reverență frunzele şi ramurile la pământ.

  În fiecare primăvară aș vrea s-o întreb:Salcie cu creanga-n apă ce-ți pleci creanga la pământ și te legeni în vânt....de ce sufletul te doare...spune-mi de ce pătimești?
Nu-mi va răspunde,poate niciodată,dar îmi voi împleti o cunună din ramurile ei ,mulțumind Cerului pentru sărbătorile sfinte ale primăverii....