Vorbim mult despre anotimpuri…..
vorbim de primăvara zveltă ce aduce
bucurie în sufletele înghețate,
de lumina verii ce
încălzește,
de mozaicul toamnei,
de omătul pur al
iernii….
Dar…am simțit
cât sângerează ele atunci când se despart? Din câte anotimpuri Anul
are,Primăvara e o dulce binecuvântare,este Renașterea naturii din somnul
trecutului,este Cerul mângâietor cu nesațul albastrului.
Capricioasă,primăvara își croiește drum prin
sufletul meu cu frunze și petale de pomi fructiferi,cu briză,cu stele,cu îngeri
ce-și scutură aripile pe crengile pomilor.Mai întâi nu știe cum să-și așeze
cărarea,apoi câte frunze,câte petale să pună omului pe creștet,cum să-i
aștearnă ploile pe buze,pe obraji.Ar vrea să-și arate stelele în fiecare
privire,să-și întindă vântul ca o maramă în jurul lumii.
Și uite-așa ne lasă an de an câte-un înger
zburând pe pleoape,cu flori alunecând pe după urechi,cu stele și ploi ca un
iureș.
Cu primăvara pe umeri,omul își întinde mâna
arcuiește din ape o lumină și trece de pe o creangă pe alta,înțelegând
dintr-odată toate cântările din mari depărtări,auzind cum se desface sămânța și
cum secundele pocnesc în grădini.
Fiecare prinde gust de ogor și-și uită tâmpla
lipită de seve simțind șerpuiri de rădăcini.Spre seară sunt altfel de ochi cu
gene de fluturi,codițele fetelor împletite din ierburi și, oboist,eu,omul, mă
așez pe un buștean în plină pădure,făcându-i loc, între timp, unui gând să stea
lângă mine.
În frunzișul ce ocolește câteva floricele
firave cu frunze verzi și chiar verzi,vântul desenează proiecția norilor pe pământ.Cum au
fost înghețate în vifore clipele dulci ale pădurii cu miile de stele,cu glasuri
de ape,cu șoapte de ramuri?...mă tot întreb….
Trezit din astă reverie de a soarelui
prezență,mă ridic,asistând la sfânta luptă a verdelui și… șerpuind pe cărări
sunt întâmpinat de reverențele Luminilor.
