Este o zi de vară,iar
eu mă bucur de zilele lungi, simt mirosul
florilor, aerul proaspăt și curat ce-l
resimt în respirație, zborul albinelor
în jur și mai ales concertul dimineții. Visez
să mă plimb în pădurea de stejari și mesteceni printre flori, prin iarba verde,
să simt vântul ușor și să-mi destram gândurile departe, departe...cred că este o adevărată fericire. Parcă ar fi un colț
de RAI !
Sub povara
crengilor și a timpului, mestecenilor li s-au albit tulpinele și în noaptea cu
lună plină mirosul aerului și strălucirea îi transformă în pădurea de argint.
Dacă întind o
mână spre vârful unui arbore ,așa rătăcit printre ei,pot să cred că prind o
stea.
Atât de albastru
și nemărginit este cerul și atât de strălucitoare se revarsă lumina,încât pot
întreba: câți au visat sub umbra ta pădure și câți te-au iubit... încă îi
aștepți sub ramurile tale pe acei care încă mai au curajul să viseze și să
iubească?
În liniștea
nopții aud clipocitul apei,cântecul unei păsări,iarba cum crește
Cât de adânc se
resimte până în adâncul sufletului acel miros al verii, toate în jur mișună de
viață, totul e atât de viu:pământul, cerul, apa, iarba... chiar și pădurea parcă
vorbește prin zumzetul din jur!! Da, totul e viu și tu, Doamne, le-ai făcut pe
toate!
