Cu o artă desăvârșită de miniaturist, de fin bijutier, Topârceanu
în,,Balada unui greier mic”zăbovește asupra imaginii greierului insistând
asupra coloritului prin folosirea enumerației ,,negru, mic, muiat în tuș...,
pudrat cu brumă". Duioșia și compasiunea cu care Topârceanu scrie despre
greier, gingășia acestuia sunt evidențiate și de diminutivul,,greieraș".Anton
Pann surprinde un câine în plină iarnă,ghemuit în zăpadă,regretând timpul verii,când
era alături de om,,afară”.
În monologul său,greierele este descoperit în calcul greșit al timpului,nu
credea că va veni iarna înainte de Crăciun,iar câinele este singur în frig.
Drama celor două vietăți este copleșitoare: greierele nu se poate împrumuta la
,,vecina furnică" ,fiindcă orice încercare este urmată de refuz și de
bârfă,iar câinele,neglijent cu sine,nu-și găsește oasele sub zăpadă.În
cuvintele lor își face loc disperarea și resemnarea ,singura consolare
rămânându-i autocompătimirea pentru greier: ,,Cri-cri-cri, Toamnă gri,tare-s
mic și necăjit”-nu promite nimic pentru viitor,câinele își face promisiunea că
va păstra oasele puțin roase pentru iarna viitoare,dar cu timpul renunță,
gândind că frigul iernii trecute nu l-a
doborât și-și vede înainte de viața fără griji.Personificați,greierele și
câinele arată un om simpatic,dar distrat,un neînțeles, o victimă a propriei
nechibzuințe. În cuvintele greierului ca și ale câinelui își face loc umorul,
folosit ca mijloc de transmitere a duioșiei, fiindcă scriitorii privesc cu
îngăduință, cu înțelegere pasivitatea, neglijența, naivitatea- ca atribute
specific omenești,oferind o morală,o normă de viață.
