Îmi place nespus primăvara. Îmi place trezirea ei
molatecă şi uşor uluită din iarnă. Îmi plac mofturile ei de răsfăţ,
neastâmpărul cu care stârneşte din senin vântul printre copaci sau se ascunde
în aşteptarea unui răsărit de soare tandru şi arămiu, care se revarsă asupra
lumii.
Primăvara, mă bucur să ridic privirea spre cer şi să simt degetele vântului cum
îmi umblă uşor prin păr.Sub soarele de început de mai, mă trezesc la viaţă cu
încetul, agitându-mi rând pe rând emoţiile. Tot ce văd în jur mă tulbură
într-un soi de bucurie liniştită. Este ceea ce caut în fiecare primăvară,când
totul e bun şi curat, uşor şi plin de arome. Ies din casă şi trag adânc aer în piept,mă bucur
de soare,zâmbesc ,neînţelegând prea bine ce mi se întâmplă. Oricât am pândit momentul
înfloririi cireșilor,oricât am aşteptat înfrigurat, n-am prins clipa în care,
de sub învelişul umflat de seve, se deschideau foile delicate ale frunzelor
crude. Numai ce mă trezeam şi-i vedeam acoperiți de un văl verzuliu,smălțuit cu
florile rozalii ce tremura uşor în bătaia vântului. Primăvara
mă păcălea de fiecare dată şi izbucnea tumultuoasă, cât vedeai cu ochii. Lumea
îmi părea alta, ieşită pe tăcute, într-o noapte, din ceţurile mohorâte,din
ploile iuţi şi scurte.Iar la venirea păsărilor grațioase și grăbite,fericite,mi se păreau,mi-am pus multe dorințe,sperând că măcar câteva se vor împlini.
Stau întins, pe pământ, şi deasupra mea strălucesc bulgării mari şi albi ai florilor.
Un alb,un roz intens şi pur, amestecat prin verdele crud al frunzelor. Fundalul e albastrul limpede al cerului de primăvară. Un vânt uşor mişcă crengile şi peste mine încep să cadă petale grele, trase în jos de parfumul lor. Pământul e acoperit cu miresmele pomilor înfloriţi. Sunt înconjurat de marea albă a pomilor înfloriţi. Până şi spinii au înflorit
Pacea şi tihna începutului lumii pare că s-au păstrat neatinse,pot respira şi le pot atinge, grădina, de un verde nou,intens,umbrită de câțiva nori, parcă mă înghiţea de fiecare dată,amestecând în unduirile unui vânticel stolurile de fluturi albi cu florile de cireş, iarba de la picioarele mele cu crengile ce se uneau deasupra, în bolţi. Şi când zborul s-a terminat,un fluier a început să răsune sub imensitatea albastră a primăverii.Cântecul lui avea ceva de basm. Notele acelea duioase conturau aievea poveşti, întâmplări, înţelesuri uitate ale lumii vechi, şi poate chiar de mai-nainte. Un instrument fermecat, care odată pornit, revărsa întreg trecutul.
