Cartea a fost publicată în 1942 şi evocă experienţa de
elev la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti a autorului( fiul lui
Ion Popescu-Băjenaru, profesor şi autor de manuale). Amintirile împărtăşite de
autor sunt în mare parte simpatice,pline de haz, fără să lipsească şi cele
emoţionante, încărcate de melancolie. Evident, parcul Cişmigiu este deseori
scena întâmplărilor descrise, aflându-se în imediata vecinătate a liceului, loc
de chiul, leneveală şi plimbări romantice.
Autorul scrie astfel o ,,odisee” a unui licean simpatic, este un amestec de
lirism şi de umor, de stil colocvial şi anecdotică spumoasă. ,,Cișmigiu
& Comp.” un titlu potrivit pentru romanul lui Grigore Băjenaru, pentru
că îmbină perfect cele două elemente devenite adevărate simboluri în viața
autorului: parcul Cișmigiu care se afla foarte aproape de liceu și care era locul
de evadare și locul multor momente fericite petrecute cu grupul de prieteni și
colegii lui de clasă. Sunt momente evocate într-o manieră comică plină de
tandrețe și nostalgie față de vremurile ce nu se vor mai întoarce niciodată,
dar cu care au fost atât de binecuvântați că le-au putut trăi împreună.
CAPITOLUL 1
,,GAUDEAMUS IGITUR”începe prin descrierea parcului Cișmigiu într-o zi în
care autorul se plimbă în așteptarea reîntâlnirii cu foștii colegi,după 20 de
ani.Tonul scrierii este melancolic: revede copacii,lacul,pietrele,,morminte”,poteca
ce duce spre liceu.Se dorește,,punctual”,deși,ca elev,fuseseră și momente în
care întârzia voit,pentru a nu fi ascultat la unele
materii:germana,matematica.Cu plăcere se apropie de liceul drag și-i descrie
culorile,oprindu-se la albastrul,,ca cerul”-culoarea lăzăriștilor,,blazonul de
noblețe școlară”și zâmbește amintindu-și ironia cu care vedea cândva culorile
celorlalte licee.Retrăiește alte momente din trecutul de elev: dorința de a
rămâne sub bolțile de flori din parc,apoi revede aripa dreaptă a liceului cu
sala de gimnastică transformată în sala de serbări,reaude imnul elevilor.
CAPITOLUL II,,L. GH. L. 33Ӕn care
autorul rememorează prima zi de școală la Liceul Lazăr.Este trezit de tatăl
său,pentru că n-auzise ceasul” și certat,pentru că îi spune porecla
directorului liceului,,Barbă”.Fusese admis la liceu,iar reușita se datora și
învățăturii din vară și mai ales severității tatălui său.Este dezamăgit că
merge singur,dar și bucuros și mândru de înfățișarea lui,fiindcă pe drumul spre
școală poate vedea totul în voie.În clasă nu cunoaște pe nimeni și notează
lista de cărți dictată de un domn,,pedagog”.Este uimit de îndrăzneala unui
băiat care cere lămuriri despre locul de unde-și va cumpăra cărțile și de
cunoștința cu băiatul,,repetent”din banca sa.Și iată-l devenind elev cu
cărți,caiete,așezat împreună cu doi băieți în banca întâi.,,Dom pedagog
Pavelescu”strigă catalogul și fiecare elev primește câte un număr de ordine.Băjenaru
va primi numărul 33,pentru că primul nume este Popescu și al doilea este
Băjenaru și astfel își amintește chemarea la matematică a celor cu nume de
Popescu și totalul notei este 26 pentru toți.Li se explică cum va fi purtat
numărul și inițialele liceului.
CAPITOLUL III,,TEZA la ROMÂNĂ”
Autorul își amintește de numele profesorilor liceului,,
adevăraţi stâlpi ai liceului, impresionante figuri, care au înscris o pagină de
neuitat în cultura românească.”Viața de elev începe cu adevărat,lecțiile sunt
numeroase,iar la începutul lui decembrie încep și tezele.Cu emoție amintește
numele profesorilor de română:Dimitrie Caracostea și Camil Petrescu,cel care
l-a felicitat pentru citirea poeziei lui Bolintineanu și a primit nota
9.Subiectul tezei la română îl surprinde,,O amintire din viață”și în ,,două
pagini impresionante şi pline de duioşie”scrie despre întoarcerea tatălui din
război,primind nota 10; citește teza în fața clasei și simte că trebuie să fie
cât mai bun la română.Este,,ajutat”de tatăl său,care îi face chiar unele teme.O
întâmplare însă schimbă totul:are de scris o compunere,pe care crede că tatăl
îl va ajuta;acesta însă întârzie și îndrăznește să o scrie singur,iar tatăl îl
felicită pentru felul cum aredactat-o.
CAPITOLUL IV,,CRĂCĂNEL”
Obiceiul elevilor a fost și va fi de a da porecle
profesorilor—poate pentru a-i deosebi sau pentru a se distra sau doar din
dorinţa de a scoate în evidenţă trăsăturile pozitive sau negative și astfel
poreclele date profesorilor au devenit elemente de identificare;unele erau răutăcioase, dar, odată acceptate, s-au
transformat în forme de alint.Unul dintre profesori, cel de latină și
franceză,,Barosanul” explică elevilor cu plăcere importanța numelui pentru
fiecare om și-și recunoaște cu simpatie porecla dată de elevi.Sunt reamintite
poreclele profesorilor și felul cum aceștia le acceptă:directorul,,Barbă”își
întoarce capul,prefăcându-se că nu a înțeles,,Cioc”era porecla profesorului de
gimnastică,cel de istorie avea trei porecle,dar pentru elevi era o adevărată
încîntare să-i ascultee prelegerile,cel de filozofie și de drept,pentru că nu
le cunoștea numele,le spunea,,tinere”,cuvânt care i-a devenit poreclă.Dintre
toți este amintit,,Crăcănel”,profesorul de științele naturale,este
descris:scund,ras,cu picioare strâmbe și care vorbea rar,silabisit.În clasa a
doua a devenit dirigintele clasei autorului,iar o întâmplare plină de haz are
loc când mama unui elev este chemată la șșcoală de diriginteși aceasta i se
adresează cu porecla.Momentul este deosebit:elevii râd pe furiș,profesorul este
indignat,iar mama elevului nelămurită—credea că acesta este numele adevărat.O
altă întâmplare, se petrece în clasa a VI-a reală,când elevii au teză la
Botanică și profesorul Crăcănel întârzia.Cu voce tare unul dintre ei se
întreabă de ce întârzie Crăcănel,iar din spatele acestguia îi răspunde chiar
profesorul.Teza a fost extrem de dificilă ca o răzbunare a celui
poreclit.Autorul povestește o altă întâmplare,din clasa a II-a, tot la o oră de
Botanică,când profesorul le enumeră plantele din regiunea tropicală,iar el
citește o lectură despre binefacerile cocotierului.Apoi discută cu profesorul
despre necesitatea folosirii cuvintelor românești și
datorită,,limbuției”-înclinarea de a vorbi mult,povestește o întâmplare
amuzantă în care este introdus un cuvânt franțuzesc,înțeles greșit,iar
profesorul îl ceartă pentru obrăznicie și-i cere să-i povestească tatălui său
întâmplarea și să-i aducă un bilet din partea acestuia.Înaintea zilei de
marți,când trebuia adus biletul,profesorul de cor,,Batistă”(poreclă dată de
băieții pedepsiți,care se așezau în genunchi pe o batistă)îi observă
neliniștea..În drum spre casă discută cu un coleg și ajunge la concluzia căp
trebuie să mărturisescă adevărul.Înainte de culcare nu găsește niciun
prilej,iar dimineața după multe ezitări se hotărăște să-i spună tatălui
anecdota.Este pălmuit,dar primește biletul cu scuzele
tatălui.Profesorul,,Crăcănel”primește biletul satisfăcut și-l scoate la lecție
împreună cu alți băieți.
CAPITOLUL V,,LA
TINERIMEA ROMÂNĂ”
Este impresionantă amintirea despre profesorul de
română,Toma Dicescu,, un om de o rară sensibilitate care avea pentru scriitorii
noştri clasici un admirație”,iar momentul morții scriitorului Vlahuță este
copleșitor pentru elevi.Același profesor trimite câțiva elevi la un concurs
literar la,,Tinerimea română”și le dă câteva indicații despre cum vor scrie
compunerea.Tatăl îl încurajează și primește un titlu simplu,,O poveste”.La
început este derutat,dar își aminteștepovestea spusă de,, îngrijitoarea
şcoalei, unde era tata director, o ardeleancă,Ana Baștea” despre isprăvile unor
pungaşi isteți.Titlul compunerii sale,,Cei cinci pungași isteți”care își fac
rost prin șiretlicuri de haine,ghete,mâncare,înșelând negustori,un preot, un
hangiu.Întors acasă la masa de prânz, curiozitatea părinților se manifestă prin
nerăbdarea de a afla despre ce a scris.Spre surprinderea tuturor,spune că a
scris despre o,,poveste...cu niște pungași isteț.i”Nemulțumit,tatăl îi
reproșează că nu citește decât astfel de cărți neinteresante.Deși este
nedumerit de atitudinea tatălui său,băiatul îi enumeră autori renumiți:Ghica,Alecsandri,Gane
care au scris opere despre haiduci cu nume deosebite,iar aceste
informații,mărturisește nevinovat,că le are chiar din biblioteca tatălui său
atât de nemulțumit.În supărarea sa,tatăl îi recomandă cărți pe care le
socotește potrivite vârstei băiatului și, uimit, află că fuseseră
citite.Intervenția mamei aduce o notă plină de haz:aceasta aflase că băiatul
dorea să se facă haiduc.Băiatul răspunde într-o notă ștrengărească—se va face
haiduc mai târziu și toți vor afla de el.În finalul discuției,tatăl este din
nou nemulțumit,mai ales că liniștea mesei a fost tulburată. Dialogurile
dintre tată și fiu sunt pline de vioiciune,bună dispoziție,deși par
serioase,nu arată un conflict.Adresarea către fiul său:,,obraznicule”are sensul
de,,îndrăzneț”—tatăl înțelege că băiatul se deosebește prin noutate și
cutezanța de a-și susține ideile culese prin lecturi.Nu merge la,,împărțirea
premiilor”la Ateneul Român,dar în clasă este felicitat,a fost,,singurul
lăzărist”premiat,, Băjenaru, a obținut premiul al treilea la concursul pe
țară”.Primește felicitări de la profesorul de română și de la profesorii din
cancelarie.Părinții îl însoțesc să-și ia premiul și-i dau cadou prăjituri.
CAPITOLUL VI,,ÎN CURSUL SUPERIOR”
Elevii sunt nerăbdători să se vadă în cursul superior,dar
au un examen de capacitate,iar unii profesori sunt sceptici în privința acestui
examen,care consta din lucrări scrise
din toată materia cursului inferior la: Română, Franceză şi Matematici... şi
din aceleaşi materii, apoi, scrise din toată materia cursului inferior la:
Română, Franceză şi Matematici... şi din aceleaşi materii, apoi, examen oral în
faţa unei comisii compuse din şase-şapte profesori.Examenul scris trece,iar la
oral elevul Băjenaru își așteaptă rândul și aude o întrebare ciudată:,,de unde
vine cuvântul moașă”;se oferă să răspundă și face un joc de cuvinte:femeia
bătrână ce asista la o naștere avea un moș,iar ea se numea,,moașă”.Toți
profesorii din comisie îl privesc amuzați,i se dă,,foarte bine”și nu mai este
ascultat la nicio materie.Încântat,s-a văzut trecut în cursul superior.
La înscrierea în
clasa a Va s-a găsit în grea cumpănă:trebuia să aleagă între partea realăși cea
modernă;se hotărăște pentru cea modernă,deși avea matematica de două ori pe
săptămână.S-a despărțit de unii colegi,au venit alții noi și a primit un nou
număr matricol=1282,s-au schimbat și profesorii,au venit alții noi.Sunt
remarcați doi colegi deosebiți:unul dintre ei,Ciurea devine șef al clasei și
toți aveau încredere că nu vor fi trecuți absenți sau profesorul va răsfoi
catalogul,fără a rămâne pe o pagină anume.Elevii,de acum mai mari,simt o
transformare în viața lor:,, eram mai îndrăzneţi, sufeream mai puţin de emoţie,
iar spiritul nostru inventiv, în legătură cu micile trucuri școlare”realiza
adevărate minuni.Astfel,încearcă o metodă de a sta în clasă,fără să fie
ascultat,folosind diferite trucuri,așa că la el apelează și alți
colegi:,,trucul cu sângele”-se prefăcea că-i curge sânge din nas;,,durerea de
măsele”ce stârnea mila profesorului a fost mult folosit;,,căzutul pe
gheață”-,,cel căzut”era sprijinit de doi colegi și intrau în clasă după
profesor,compătimit de ceilalți;,,vorbitul răgușit”care cerea mult talent a
fost încercat de autor și un alt coleg.
O întâmplare hazlie îl are ca actor pe,,Chiorul”,un băiat
care,, de cîte ori era ascultat, căsca ochii atît de mari şi îi repezea holbaţi
înainte”,la istorie este întrebat despre Ahile și Hector(războiul troian)și
disperat așteaptă un cuvânt salvator care nu vine.Profesorul îl
ajută,amintindu-i de poemul,,Iliada”, studiat la română,băiatul repetă
cuvintele profesorului și în cele din urmă ajunge la concluzia că Hector era
câinele lui Ahile și amândoi făceau parte din ,,Iliada”—urmează un râs
general.Același băiat îi spune profesorului că,,ostrogoții au năvălit împreună cu
nevestele lor”.O altă întâmplare se petrece în iarnă,când toți băieții purtau
paltoane,iar unul dintre ei, Noica Dan purta un palton nou,admirat de toți,îi
invită pe toți la cofetărie,,să-l ude”.Nasturii paltonului sunt tăiați,iar
băiatul supărat aruncă paltonul pe fereastră care cade în capul profesorului de
gimnastică.În clasă,Noica îi explică profesorului gestul său,nimeni nu
recunoaște tăierea nasturilor,iar la ieșirea de la ora de gimnastică toți
băieții își găsesc paltoanele fără nasturi;ciudat a fost că în timpul orei Noica
ieșise pentru o clipă din sală.Întâmplarea cu colegul Simulescu ,doritor a fi
ascultat din bancă,fiindcă poate auzi cum îi suflau colegi, își poate astfel îndrepta notele,este comică.Îi cere sfatul
lui Băjenaru,recunoscut pentru regiile lui și acesta îi propune să se prefacă
plin de durere că și-a rupt un picior,sfătuindu-l să țină minte ce picior este
rupt.Și astfel profesorii îl ascultă din bancă,el răspunde cum i se suflă,își
îndreaptă notele,dar uită promisiunea făcută că îi va răsplăti pe cei ce-l
ajută.Și așa se face că la ora de istorie i se suflă un răspuns pentru care
capătă nota,,unu”,chiar Băjenaru i-a suflat un răspuns fals,,Papa nu e
creștin”.Din ziua aceea Simulescu a început să învețe.
Câteva
specialități:muzica,desenul,gimnastica erau,,dexterități”,iar cei ce le predau
era,,meșteri”nu profesori.Unul dintre aceștia numit subdirector a intrat într-o
clasă în timpul unei teze și i-a atras atenția profesorului că elevii
copiază,se uitau în cartea cu logaritmi.Neștiind despre ce este vorba,în
incultura sa,îi spune profesorului că logaritmii ar trebui învățați pe de rost.
Tradiția în liceu
era ca înainte de vacanță sau după vacanță elevii să nu fie ascultați.Dintre
toți profesorii cel la care se făcea gălăgie mare era profesorul de germană,Carol
Fischer,vestit pentru glumele slabe,la care băieții se prefăceau că râd.Îi
asculta pe cei ce știau să citească și să traducă din germană,iar ceilalți
scriau traducerea.Când erau ascultați,elevii spuneau cuvinte la întâmplare,deși
nu aveau legătură cu textul.După vacanța de iarnă ascultă câțiva
elevi,aceștia,,mogarii” primesc doi și este chemat la ascultare și Chiorul,care
dormea în ultima bancă,obosit după un drum lung.Trezit din somn,acesta crede că
se râde la vreo glumăși izbucnește în râs;este dus la cancelarie,dar,după
povestirea băiatului,directorul îl iartă.O scenă impresionantă este aceea în
care unul dintre colegi este eliminat ,pentru că nu și-a plătit taxa.Colegii
impresionați de înfățișarea modestă,de faptul că dădea meditații,renunță la
micile plăceri și-i plătesc cei 500 de lei,taxa,spre surprinderea
subdirectorului.Primesc felicitări de la,,Barosanul”la ora de
dirigenție;Pârvu,băiatul ajutat,le-a promis că după terminarea facultății îi va
invita la,,Buturuga”din Cișmigiu.
CAPITOLUL VII,,CHIMISTUL”
În clasa a
șasea,apare un nou profesor de fizică și chimie,,Chimistul”, slab
pregătit,căruia nu-i reușea nicio experiență,dar cu mari pretenții.Băieții
aveau față de el,,antipatie”,iar anul următor acesta a dispărut,numai că la
această materie mulți erau,,căzuți.”Printre ceilalți și doi elevi:Ionaș Moscu
și Băjenaru aveau numai,, insuficient”(se dădeau calificative,nu note),nici nu
învățau,dar și din pricina glumelor.Profesorul explică despre,,Inelul lui
Gramm”și face o asemănare nefericită cu un covrig,iar Băjenaru îl întreabă
foarte serios dacă e simplu sau cu susan. Experiența nereușită este pusă de
profesor pe seama timpului umed de afară,iar,,electroscopul”devine motiv de râs
general,când foițele rămân nemișcate.Experiența cu,,butelia de Leyda”nereușită
le dă prilej să cânte ,,Hora unirii”,așteptând să treacă curentul prin cercul
lor.Neputincios în a rezolva experiențele,rezolva punându-i pe elevi să
citească tot din carte.Unele experiențe erau rezolvate de laborantul,un
student,iar băieții îl ironizau pe profesor cerând să fie chemat
acesta.Într-una din zile,Băjenaru este trezit din visare de profesor care-l
întreabă despre,,sinteza acetilenei"-nu știe nimic,nu aude cum i se suflă
din bancă,recunoaște că nu știe și primește un nou,,rău”;este convins astfel că
va rămâne corijent.Situația era foarte serioasă și decide să învețe totul,cu
excepția,,acizilor alcooli”.Câțiva nu vin la teză și vor da teza a doua zi,după
ce au făcut un scenariu:se vor preface că scriu,iar colegii le vor scrie tezele
după care,pe sub bănci,vor primi scrierile corecte.Profesorul bănuiește și-i
împrăștie prin clasă,dându-le subiecte diferite.Băjenaru primește ceea ce nu
învățase.Își începe teza cu ce știa și scrie în continuare despre un subiect
asemănător.Teza,credeel,că e bună.Se petrece ceva ciudat cu prietenul
Moscu,acesta spera că va fi ajutat de colegi și toată ora s-a prefăcut că
scrie.La sfârșitul orei așteaptă zadarnic o teză,,făcută”care nu apare,iar
profesorul îi smulge cu greu caietul din mână.Ceea ce scrisese Moscu era o
rugăciune:,, «Aldehidele. Pentru a trata acest original, interesant şi mai ales
nostim subiect, care face parte, după cîte mai ţin şi eu minte-pentru că am
foarte multe pe cap-din Chimia organică, trebuie mai întîi şi mai întîi de
toate să ştim la perfecţie următoarele:,,Împărate ceresc, Mîngîietorule, Duhul
adevărului, carele pretutindeni eşti şi toate le împlineşti"......«Dacă
observăm că tot nu ne-a venit inspiraţia, scriem îndată, însă fără prea mare
grabă. Cuvine-se cu adevărat să te fericim pre Tine"...despre aceste cuvinte îi
spune profesorului că ,,cei din cancelarie” vor avea o părere ortodoxă.Teza a
fost,,ins”,iar lui Băjenaru i-a fost tăiată toată teza cu creion
albastru.Tristețea cea mare era,,repetenția”,deși avea la toate
materiile:,,foarte bine,bine”,un singur,,suficient”la latină.Profesorul refuza
să-l asculte,iar el știa bine ,,chimia organică”,mai ales că unchiul de la
Cluj,profesor unversitar îl meditase.Are loc ceva neașteptat:la ora de
îndreptarea notelor,profesorul este amabil,ajută elevii când
răspund,primește,,suficient”după ce este ascutat mai mult el și colegul
Moscu.Nedumerirea este explicată chiar de acesta,care-i spune că mama
sa,profesoară, a mers la director și i-a povestit acestuia
despre,,Chimistul”,despre neștiința acestuia și de aceea profesorul a avut o
atitudine binevoitoare.Amândoi merg la,,Buturugă”să bea ceva răcoritor.
CAPITOLUL
VIII,,HIP,HIP,URAAA!
Autorul este
impresionat că învață la,, liceul liceul Lazăr(pe vremea aceea!?!?!?), care
este înconjurat din trei părţi de Cişmigiu, grădină cu reputaţia de a fi cea
mai frumoasă şi cu cele mai variate specii botanice din Europa.”Descrie cu
emoție primăvara venită pe aleile parcului Cișmigiu,unde înfloreau variate
flori pe care le numește cu plăcere,apoi lacul albastru.Mergând pe aleile
parcului în orice anotimp,elevii intrau în clasă încântați și rezistau cu greu
timpului,dorind să petreacă sub culorile și miresmele parcului.Băieții
practicau canotajul,erau adevărați,,barcagii”și alte sporturi,mulți ajunseseră
să joace în echipe vestite ale Bucureștiului.Și iată că în luna mai are loc un
meci de fotbal decisiv cu elevii de la,,Evanghelica”;Băjenaru,șeful galeriei
este rugat de,,nea Ghiță”,elev dintr-a VIII-a și fotbalist, să susțină echipa
liceului.Văzând incorectitudinile adversarilor,nesacționate de arbitru
cae,,ține”cu,,evangheliștii”,galeria se dezlănțuie furtunos,Ghiță este dat
afară,adversarii egalează.Ghiță se roagă să fie primit în teren,Băjenaru merge
și el și-l roagă pe arbitru.În repriza a doua Ghiță reintră pe teren și
victoria este a celor de la Lazăr.Galeria strigă zgomotos.Multe cupe au fost
luate de sportivi spre satisfacția directorului.Pe lacul Cișmigiului se făceau
adevărate întreceri de canotaj,iar cei de la alte licee,veniți pe lac,erau
goniți fără milă.Doar colegul Zănescu cade în apă umilit,dorind să impresioneze
două fete de la,,Carmen Sylva”.
Poznele din
Cișmigiu erau nenumărate:la,,Buturugă”,băieții se răcoreau cu diverse
băuturi,iar Chiorul face o glumă,la care toți sunt prezenți,în paharul aproape
terminat cu lapte bătut prinde o muscă și reclamă chelnerului situația
neplăcută, i se aduce un al doilea pahar,iar pe al treilea îl primește cadou de
la un prieten și astfel a plătit doar un pahar.
CAPITOLUL
IX,,PROMETEU LA LICEUL LAZĂR”
La sărbătorirea a
65 de ani de la înființarea liceului,directorul plănuiește o serbare deosebită,cu
un program variat, recitări, coruri şi orchestră, exerciţii de gimnastică şi un
fragment dintr-o piesă de teatru.,,Zeii didactici”decid să se joace scena din actul
al III-lea al piesei de teatru,,Prometeu”de Victor Eftimiu,iar profesorul de
română,Avram Tudor va fi regizorul.,, Pe Zeus să-l interpreteze Ionaş Moscu, pe
Hefaistos,Băjenaru, iar pe Prometeu, personajul principal, unul dintr-a
VIII-a reală,N.Stroe.”Repetițiile se desfășoară bine,iar băieții fac o
repetiție în Cancelarie,loc sacru,în fața profesorilor;Băjenaru este îndemnat
de director să imite actorii de la Național și chiar pe unii profesori din
liceu--cel ce-l trădase fusese chiar profesorul de română.Îi imită pe actori și
pe profesori spre hazul tuturor din cancelarie.Apoi este ascultat de profesorul
de Trigonometrie-răspunde foarte bine,dar profesorul de Germană, se răzbună
punându-i,,doi”.,,Persecuția didactică”este îndreptată de directorul,,Barbă”,iar
le Germană primește,,opt”.
În ziua serbării
vin și fetele invitate de la liceele:,,Carmen Sylva,Centrală,Gloria și
Moteanu”;sunt descrise cu simpatie și admirație,elegante ca adevărate
domnișoare.Deși au jucat în uniforme,au avut succes alături de celelalte numere
ale serbării,au primit aplauze calde și sincere.
CAPITOLUL
X,,GLUME...GLUME...GLUME...”
Farmecul vieții
școlărești îl constituia glumele făcute.Iată cum în clasa a VI-a. la ora de
Chimie, profesorul Plopeanu explică lecţia despre,,acidul formic”,conținut de
furnică.Chiorul prinde o muscă și i-o duce profesorului pentru
experiență.Refuzat,eliberează musca în râsul colegilor.
Profesorul de ,,Drept şi Filozofie”,tânăr și
inimos,repeta în explicații sunetul,,ă,ă,ă!”,iar elevii notau pe bancă de câte
ori îl pronunță,apoi,înțeleși fiind,se mirau,prefăcându-se, de datele
astronomice.Pentru că nu auzea soneria,câțiva începeau să dialogheze:unii
anunțau că a sunat,iar alții se prefăceau nepăsători;totul era un joc de
întrebări și răspunsuri.
Un alt joc a fost acela cu broscuțele de tablă la aceeași
oră a profesorului tânăr,orăcăitul jucăriilor se auzea pe rând din două colțuri
ale clasei.Nu au fost găsite jucăriile,pentru că unul din colegi a manevrat
jucăria,,oac,oac”cu piciorul.
Elevul poreclit,,Chiorul”a intrat mestecând în ora
aceluiași profesor și,întrebat ce ar spune dacă l-ar vedea pe profesor făcând
la fel,a răspuns senin că i-ar ura,,poftă bună!”La întrebarea profesorului de
zoologie,,când merge hidra de apă dulce cu brațele sale”,tot Chiorul răspunde
foarte serios că merge cu brațele sale,când o dor picioarele.A luat nota trei
în râsul general al clasei.
Când li s-a adus,,lipitori”și unul dintre băieți s-a
oferit a și le pune pe braț,profesorul a dat ca temă rezumatul lecției,iar Băjenaru
a întrebat serios dacă trebuie să-i facă lipitorii și portretul.Tot el trebuie
să răspundă la lecția despre,,rac”,vietate pe care o mâncase adesea acasă în
diferite mâncăruri.Un dialog viu este între profesor și elevul care susține că
racul ține loc de pește,că fiert se face roșu,,ca racul”,că este o fabulă
despre rac,că racul e folosit în arta culinară,că racul are gât pe care-l arată
la coada animalului.Profesorul îl ajută, spunându-i o parte din cuvântul clasei
din care face parte racul,,cefalo”,iar elevul completează,,pod”,trimis la
loc,plânge cerând să mai fie ascultat,dar profesorul îl vede râzând spre clasă
și-l dă afară.
Unul dintre băieții plini de haz era Dragu Henry,iar,
când acesta a lipsit,în clasă a fost o liniște desăvârșită.Elevii explică
profesorilor că sunt așa, pentru că
lipsește,,cel care făcea scandalul la ore”.
Colegul Moscu,neîndemânatic la jocul,,oina”,i-a păcălit
mult timp pe toți,chiar și pe,,Cioc”,profesorul—era gras și nu putea ține pasul
cu ceilalți și-atunci a trecut ,trișând,prin coridorul din apropierea
terenului,ca să ajungă la locul de prindere a mingii.A fost urmărit și,pentru
că a fost lovit grav cu mingea,și-a scos un certificat medical,renunțând la
sport.
În clasa a VIa la ,,Barosanul”,teza la limba latină,unde
nimeni nu-ndrăznea să copieze,totuși colegul Ducu Constantin s-a gândit că se
va salva cu ajutorul unei traduceri făcute,a rupt foaia,a pus-o în dicționar,se
prefăcea căutând cuvinte,numai că profesorul avea ziarulpe care-l citea găurit.L-a
dat afară pe băiat cu nota trei.
La Geologie sunt vizitați de un profesor de la
liceul,,Sf.Sava”,Demetrescu,poreclit Basu pentru vocea sa,care întreabă patru
elevi scoși la tablă despre formarea teraselor în Scandinavia.Primii trei nu
știu răspunsul și Băjenaru,ultimul,făcând,,cel mai mare efort de gîndire şi
imaginaţie din viaţa şcolărească...străluminat de un fulger”a răspuns că s-au
format datorită fluxului și refluxului,apoi recunoaște că nu știe.Profesorul nu
explică nimic și trece la întrebarea următoare.
Băjenaru dorește să meargă la Liceul,,Sf.Sava”unde doi
prieteni ai săi avea la Română profesori renumiți: GH.Adamescu și Pompiliu
Constantinescu.Și astfel într-o după amiază ajunge în clasa a VIIa reală și-l
vede intrând pe tânărul profesor Pompiliu Constantinescu.În liniștea totală a
clasei,profesorul citește,, La Schiller”de Heliade Rădulescu,iar
Băjenaru,străinul de liceu,explică despre conflicul dintre doi poeți,apoi
explică împreună cu profesorul conținutul poeziei.La sfârșitul orei,întrebat de
nume îl spune pe al prietenului său,Predescu, și primește nota 10.A cesta este
totuși nemulțumit,pentru că el niciodată nu va putea răspunde bine la
Română.Totul se termină cu bine și nimeni nu va ști ce s-a întâmplat la ora
aceea.Colegul său îl vizitează des și Băjenaru îl ajută,făcându-i chiar
compunerile.
O întâmplare comică îl are ca actor pe Puiu Maximilian,pe
care profesorul de italiană îl simpatizează datorită tatălui său,tenorul
V.Maximilian.Întrebat ce lectură poate recita și comenta în ialiană,acesta
traduce,,Cinque Maggio" (cinci mai)de Manzoni—cei cinci magi.După ce a
învățat,,vârtos”,Maximilian a lua nota 10..
CAPITOLUL
X,,FABRICANTUL DE STIHURI”
Primăvara,Băjenaru este îndrăgostit de Viorica,verișoara sa,căreia îi
face dese vizite pentru a învăța cu ea și surorile ei.Începe să scrie
poezii,amintindu-și de versurile naive scrise cândva.Astfel scrie definiția
iubirii pe care o citește colegului Moscu care este încântat de talentul
său.Scrie acrostihuri(poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor
alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație... sau o propoziție.),iar în
clasa a VIIIa era un adevărat poet,recunoscut însă doar de colegi,apoi lăudat
odată cu apariția cărții de basme,,Din țara basmelor”cu o prefață din versuri
proprii.Ajunsese,,marele confident”și ca,,om de condei”îi era cerut sfatul de
colegii îndrăgostiți sau nefericiți,le asculta poveștile de dragoste,fiind
rugat să compună scrisoari de împăcare sau de despărțire.În toamna clasei a
VIIIa,Băjenaru este iar îndrăgostit de Geta,o fată de la liceul,,Moteanu”și
compune o poezie cu titlul,,Licean”în care-și spune neputința de a rezolva tema
de latină sau de a fi atent la algebră.Este surprins ce profesorul de
psihologie,,zeul didactic”,căruia îi explică despre scrierea unei poezii
lirice.Acesta o citește celor din clasă și,,autorul”se scuză,spunând că a scris
despre noțiunea de,,sentiment”pe care o explica profesorului,apoi dă o
definiție originală acestei noțiuni:,,sentimentul este ceea ce simţi: dragoste,
ură, dor, mînie, milă, silă, compătimire, simpatie”...și cu îndrăzneală spune
că definiția,, este cel mai greu lucru care se poate face
şi niciodată nu este perfect exactă cu ceea ce e în
realitate obiectul pe care vrei să-l defineşti!" Profesorul nu este de
acord cu explicațiile elevului și-i pune
nota trei.Băiatul nu este mâhnit,mai ales că din acestă întâmplare capătă o
aură de trubadur neînțeles,admirat de colegi și de fetele de la două licee.Iar
colegii îl asaltează cu cereri de a scrie poezii: unul penru ziua unei fete,altul
cere o poezie de împăcare—băiatul era nefericit ,fiindcă fata se supărase că în
plimbarea cu barca fusese prea îndrăzneț în gesturi; altul vrea să
completeze,,oracolul”unei fete cu o poezie pe,,spaniolește”—madrigal(o poezie
lirică de proporții reduse care exprimă sentimente delicate sau complimente
galante,autorul îi face complimente femeii iubite, dovedind ingeniozitate în
conținut și prețiozitate în expresie.)Și astfel,Băjenaru este,,inundat”cu
cereri diferie.Dar într-o zi concursul prietenesc pe care-l dă îndrăgostiţilor
i-a adus o mică neplăcere: un coleg,Stelian Dinulescu care stătea la internat
și primea scrisorile la Băjenaru acasă de la o fată din Iași,își găsește,,o
simpatie”de la un liceu din București,iar un alt coleg de clasă,Ionescu Cornel,
îi trimite aceleiași fete o poezie făcută chiar de,,poetul”clasei.După un
timp,acesta vine cerându-i,,poetului”o altă poezie de dragoste.Băjenaru și
Dinulescu s-au răzbunat: poezia era un acrostih: primele litere ale poeziei
erau o propoziție:,,Tanți ești o gâscă”,iar fata va afla aceasta din biletul
trimis de Dinulescu. Ionescu Cornel este nemulțumit și-l cerartă pe poet,pe
care-l apără Dinulescu și,pentru că spiritele se încing,acesta le povestește
colegilor întâmplarea și astfel cei doi iubiți se vor plimba fericiți prin
Cișmigiu.Vestea cu acrostihul s-a răspândit și Băjenaru a fost asaltat de
nenumărate cereri.Făcând versuri de iubire pentru colegii săi,Băjenaru simte
fiorul dragostei,urmărind liceenele și dorind să scrie pentru propria iubită.În
vacanța de primăvară,unul dintre prieteni,Gică Rosnoveanu,îndrăgostit de o fată
îi cere,,poetului”o fotografie a iubitei lui,pe care o avea sora acestuia,un
acrostih și un bilet de dragoste.Nu-ndrăznește să i le dea și-l roagă pe
prietenul-poet să meargă la întâlnire în locul lui. Cei doi,Veturia și poetul
Băjenaru discută prietenește,dar prietenul Gică mai are o rugăminte:să fie
invitată Veturia și sora ei de sora poetului sâmbătă după prânz.Sosesc cei doi
prieteni,Gică este neliniștit,frunzărește o carte cu poezii și le cere
celorlalți să-l pună să recite,iar Fănică,deosebit de calm.Fetele sosesc,iar
Veturia,răsfoind un caiet descoperă că scrisul poeziei și al bietului seamănă
cu cel din caietul lui Băjenaru și cu hotărâre îi dă întâlnire acestuia a doua zi dimineață. În
zbuciumul trăit noaptea,înțelege că s-a îndrăgostit.La telefon Veturia îi dă
întâlnire la ora 11,iar el o roagă să-i lase batista uitată.Veturia îl roagă să
sună adevărul: el scrisese poezia și biletul și nu Gică.Mărturisește adevărul,pe
care fata îl numește,,escrocherie sentimentală”și astfel băiatul îi
mărturisește că o iubește ,iar fata îi răspunde: ,,Şi eu, la fel, Grig!”
CAPITOLUL XII,,ÎN
SERILE DIN LUNA MAI”
În anul
1925,apare un director provizoriu al liceului,Petre Marinescu,profesor de
matematică,, om foarte corect, foarte serios şi de o severitate extraordinară”,iar
elevilor care-l porecliseră,,Tiranul”li se adresa cu,,domnule elev”.Bineînțeles
că năzdrăvăniile scăzuseră simţitor și chiar se reduseseră la zero,dar băieții
trăiau ultimul an în liceu,urma Bacalaureatul,iar primăvara în Cișmigiu era mai
atrăgătoare.Într-o zi de vineri,în parc alături de colegi,spre seară,Băjenaru
cântă cu însuflețire la îndemnul colegilor o romanță.La ieșirea din parc apare
Tiranul,directorul,care dorește să afle cine a cântat.Băjenaru recunoaște că el
a cântat.Apare însă directorul definitiv: Andrei Georgescu, zis Jujucă, de
Latină,nimeni nu se aștepta:,, mic, tuns scurt, veşnic agitat şi plin de el”,se
adreszează tuturor cu,,băiețaș”,s-a dovedit în scurtă vreme a fi un om cu totul
lipsit de inimă şi de înţelegere.
CAPITOLUL
XIII,,MANOLE,MANOLE,MEȘTERE MANOLE!”
Primăvara anului
1926 îi cheamă pe elevi în Cișmigiu,,grădina vrăjită de basm”,știu însă că vor
urma două examene serioase. Materiile principale la bacalaureat erau: Limba şi
literatura română, Istoria Românilor și Geografia României;vor avea lucrări
scrise la: Română,Latină,Franceză;iar la oral vor fi examinați la: Română,
Franceză, Istoria României, Geografia României, Instrucţia civică, Filozofia și
Științele naturale. La,,Istoria Românilor”clasa era bine pregătită de
profesorul Grigore Niculescu,,Attila”-foarte sever și foarte serios.Pe Băjenaru
îl motivează profesorul să învețe,amintindu-i de felul cum învăța în clasele
anterioare.Profesorul de Istorie,Attila,le propune elevilor o excursie la
Curtea de Argeș,dar îi însoțește un suplinitor,Marinescu,care este distant,deși
elevii vorbesc despre trecutul locului pe care-l vor vizita.Îl provoacă pe
profesor,dar acesta nu lămurește nimic despre capitalele Țării Românești,elevii
sunt nelămuriți,poate profesorul suplinitor nu știe nimic despre locul în care
vor merge.Ajung seara,unii merg la un internat,ceilalți la hotel.Unul dintre
colegi se preface a fi,,pedadogul”colegilor săi,pentru a atrage atenția unei
tinere cameriste.Profesorul merge singur în cameră,iar băieții merg la
cofetărie,iar la întoarcere vin cântând.A doua zi vizitează fântâna meșterului
Manole,mânăstirea,o minune arhitectonică,zugrăvită în albastru și auriu,ce
adăpostea mormintele domnului Neagoe Basarab și al doamnei
Despina,biserica,,Sfântul Nicolae Domnesc”,unde fusese descopeerit mormântul
lui Basarab-vodă.Ghidul le-a dat toate informațiile,iar elevii îl ironizează pe
profesorul suplinitor.La întoarcere,băieții se distrează în tren,este tras
semnalul de alarmă,dar nimeni nu știe cine a făcut gestul.La
liceu,profesorul,,Attila”îi interoghează pe elevi,în scris,punându-le întrebări
despre purtarea lor în excursie.Apoi sunt chemați la cancelarie și primul intră
chiar Băjenaru,nelămurit și el și colegii de ce este primul
chemat,și,,băiețașul”,cum îi spune directorul nu lămurește nicio situație,află
numai că suplinitorul era nepotul unui inspector general.După câteva
anchete,s-a convocat conferința profesorilor ce predau la clasa lor și băieții
au susținerea Barosanului-dirigintele lor,a lui Attila. În cele din urmă s-a
cerut avizul Ministerului Instrucțiunii Publice,care a hotărât că ,,toţi cei
care fuseserăm la Curtea de Argeş şi părăsiserăm hotelul eram eliminaţi pînă la
sfîrşitul anului şcolar cu drept de examen particular”. Attila și ceilalți
profesori s-au purtat corect la ore față de elevi,care erau acum de o mare
seriozitate, indiferent de materie.
CAPITOLUL
XIV,,CLASA a Ixa MODERNĂ
Uimiți de
hotărâre,profesorii își iau rămas bun și le dă câteva îndrumări.Liceul îi
înscrie la examen,iar probele încep chiar a doua zi la Seminarul Pe dagogic
Universitar Titu Maiorescu.Toți erau într-o situație dificilă: deși terminaseră
clasa a VIIIa,trebuia să dea examen la toate materiile-scris și oral-cu alți
profesori,venind cu o tristă faimă,ce strica și reputația liceului Lazăr.Dar
Barosanul,dirigintele,vorbește cu unii profesori din Seminar despre situația
elevilor săi,în timp ce directorul Jujucă cere ca elevii,,să fie trântiți”,ceea
ce l-a indignat chiar pe directorul Seminarului.Alături de ei au intrat și
elevii,,particulari”,fete și băieți.Examenul de latină a mers foarte bine,la
Germană a fost catastrofă,profesorul dicta și din când în când spunea
cuvântul,,Komma”-virgulă-neînțeles de nimeni. În cele din urmă examenul s-a
terminat cu rezultate bune,au rămas doar câțiva corijenți la Matematică și
Franceză,spre disperararea directorului.Jujucă,care cere ca elevii să se
întoarcă la Liceul Lazăr,pentru a da bacalaureatul.Directorul Seminarului îl
refuză cu hotărâre.
Bucurie mare:la afișarea rezultatelor văd că nu rămăsese
nimeni repetentdin clasa lor;cel care-i felicită este chiar dirigintele
Barosanu.La bacalaureat sunt repartizați la Liceu,,Sf.Sava”,unde se simt
înțeleși și protejați de faimosul profesor de Limba Română,Ștefan Pop.
CAPITOLUL XV,,
VINGT ANS APRES”
Amintirile
acestea i se derulează ca un vis plăcut lui Băjenaru care este descoperit de
colegi pe o bancă,în fața liceului.Își recunoaște colegii:Nicu și Costache și intră
în liceul aproape neschimbat,dar unii colegi care-i întâmpină cu bucurie sunt
de nerecunoscut.Înainte de intrarea dirigintelui,se schimbă
impresii,întrebări,că doar în 20 de ani s-au schimbat multe.În clasă intră
foștii profesori: Barosanul, Attila, Dinu, Radian, Stoiceseu,Todor.Se strigă
catalogulși fiecare fost elev spune ceva despre el;unii au meserii
onorabile,Băjenaru este profesor de Limba Română,unii însă au pleca definitiv
din această lume.Discursul dirigintelui este emoționant,lăudând sacrificul
elvilor-eroi.
Fostul elev,acum profesorul Băjenaru înțelege că a venit
momentul despărțirii de anii ce nu se vor mai întoarce.Își ia,,rămas bun”de la
liceul în care a învățat,de la anii adolescenței,de la colegii-liceeni de
odinioară,de la profesorii pe care i-a stimat și îndrăgit,de la vârsta,care nu
se va întoarce...
mărturisirea
autorului:
,, La zece ani de
la terminarea liceului, ne-am întâlnit la Monte Carlo, restaurantul care era în
Cișmigiu. Colegii au început să-și amintească diferite întâmplări hazlii,
diferite pozne făcute profesorilor și firește că dintre toți eu povesteam cel
mai mult întrucât eram eroul întâmplărilor. Într-o zi, Matei Păunescu, șeful
echipei de oină, cei care au citit Cișmigiul cunosc acest cuvânt, mi-a spus:
„Băjenarule, ce-ar fi să te-apuci să scrii astea, fiindcă sunt foarte
interesante și uneori instructive. Apucă-te și scrie!” Și m-am apucat să scriu.
Mai greu a fost cu titlul, trebuie să vă spun că aproape trei zile am stat cu
tocul în mână, înmuindu-l în cerneală, uscându-se cerneala, fără să știu cum
să-ncep. Mi-a fost foarte greu. l-am visat pe Neagu, am visat că-i spuneam:
“Neagule, ce titlu crezi tu că ar fi mai potrivit pentru cartea mea de amintiri
de la Liceul Lazăr?” Și el mi-a răspuns foarte… așa, sincer: “Măi, cred că cel
mai potrivit titlu e Cișmigiu et compania, că Cișmigiu le cuprinde pe toate, și
liceul Lazăr, și teatrul activității voastre extrașcolare”, a spus el cu
surâsul pe care știți că-l are. Și atunci mi-am botezat cartea ,,Cișmigiu et
compania”, Neagu Rădulescu fiind nașul ei în vis”.
„Și profesorii de
astăzi au fost ieri elevi”, cuvintele pe care Grigore Băjenaru le-a scris pe
prima pagină a îndrăgitului volum au o semnificație, după cum mărturisește el
însuși: „M-am gândit la foarte mulți profesori care au uitat că au fost cândva
elevi și-au uitat că au făcut cândva năzdrăvanii în genul acelora făcute de noi
în ,,Cișmigiu&comp.” sau mai bine zis la Liceul Lazăr, năzbâtii, șotii
nevinovate cele mai multe. Am păstrat în amintire câteva figuri de profesori,
adevărate personalități didactice, figuri vii, luminoase, cum au fost Stere
Enăchescu poreclit de noi Barosanul, Grigore Niculescu de Istorie, poreclit
Attila, Aurel Dinu, profesorul Camil Petrescu, Mihai Stoicescu și alții. În
această categorie de profesori este și Dimitrie Caracostea, un mare professor”.
(Grigore Băjenaru este autorul mai multor
scrieri istorice: „Banul Mărăcine”, „Inelul lui Dragoș-Vodă” „Cerbii lui
Mihai-Vodă”, dar și al romanului ,,Bună dimineața, băieți!”, inspirat din viața
sa de profesor.)
.
