Crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?

Cred că ne este tare greu să acceptăm că sunt situații care, în mod firesc, sunt în afara sferei noastre de influență și că nu putem face nimic ca să schimbăm asta. Ca, de exemplu, atunci când omul rătăcit a întâlnit vulpea n-a știut că-l putea conduce cu inteligență,răbdare,că acolo ea era ca o zeitate a pădurii și că trebuia să mai rămână pentru a se cunoaște sau să se întoarcă din când în când.A fost neglijent în promisiunea revenirii și când a văzut-o schimbată,îmblânzită a simțit-o străină.Era altfel,devenise o vietate comună,obișnuită,nu mai era unică,iar el a fost dezamăgit.

  Mă gândesc că dacă a pierdut ceea ce căuta, altcineva a găsit acel ceva și-atunci parcă  a fost pierdut,depindea de altcineva și era ca o frunză-n vânt. Sau o altă convingere asociată cu această situație este aceea cum că n-a avut  noroc.Deci universul a fost împotriva lui.  Mai mult, dacă a fost convins că și-a creat propria realitate și lucrurile nu merg în direcția dorită de el, a apărut senzația de eșec. De aceea avea impresia că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor sale sau ale celorlalți și a ales tăcerea.

               Și atunci, ce avem de făcut când lucrurile nu ies așa cum ne dorim ?

  În primul rând, să ne observăm și să ne îndreptăm gândurile care apar în acel moment și emoțiile asociate. Putem observa dezamăgire, teamă de eșec, insuficiență, frică de abandon, în unele cazuri chiar și dezgust față de propria persoană. Observându-le, ne dăm seama că nu reprezintă neapărat realitatea noastră. Când se schimbă perspectiva, se schimbă convingerile și, automat, se modifică  emoțiile, starea. 

O analiză lucidă a ceea ce s-a întâmplat ne ajută, de asemenea, să ne detașăm și să avem o viziune clară a ceea ce a împiedicat realizarea dorinței noastre: poate nu era cel mai potrivit moment, poate nu am avut toate informațiile necesare pentru a aborda situația din unghiul cel mai potrivit, poate că nu era benefic pentru noi. 

    Cred că autorul dezamăgit trebuia să vorbească despre tristețea lui.Iată-l pe Micul Prinț căruia îi vorbește cu voce șoptită Vulpea,fără a i se arăta,din umbră.La invitația lui de a se juca,vulpea refuză,pentru că nu e îmblânzită—ea știe că apropierea de micul Prinț i-ar însenina viața,dându-i un sens nou.Micul Prinț înțelege că aproierea înseamnă timp, așteptare,îndoială.Înainte de a se despărți,vulpea îi împărtășește o TAINĂ: numai cu inima va vedea limpede,ochii nu pot pătrunde în interiorul lucrurilor. Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Inima omului, asemenea soarelui, străluceşte ca aurul, luminează şi încălzeşte, îmblînzeşte, alină şi îndulceşte. Înlăuntrul ei, se face simţită prezenţa divină. Secretul pe care îl ştia Vulpea, taina pe care i-a dăruit-o Micului Prinţ, se poate enunţa în cîteva cuvinte: O inimă iubitoare este o manifestare a divinității.

   Voi împărtăși sfatul primit de la un om mare: Nu te pedepsi pentru un rezultat nefavorabil. Tratează-te cu aceeași înțelegere cu care ai trata un prieten în aceeași situație.