marți, 8 noiembrie 2022

alt test pentru doritori :

 Acum,la început vom face teste mai ușoare,apoi mai dificile.....nu crezi că e mai bine??????

 

Citește cu atenție textul:
,,Deodată, am simțit că vreau să mă retrag. Să strâng tot și să mă duc acasă. Unde mi-o fi fost
capul? De ce mă forțam să trec prin asta, când știam deja cum o să se termine totul? Baba era pe
acoperiș, privindu-mă. I-am simțit privirea pătrunzătoare ca o rază de soare care îți arde pielea.
Avea să fie un eșec devastator, chiar și pentru mine.
– Nu sunt prea sigur că vreau să înalț un zmeu azi! am zis.
– E o zi frumoasă, a spus Hassan.
Mi-am trecut greutatea de pe un picior pe celălalt. Am încercat să-mi desprind privirea de pe
acoperișul casei noastre.
– Nu știu, poate ar fi mai bine să mergem acasă.
Atunci a făcut un pas spre mine și, pe un ton scăzut, mi-a spus ceva ce m-a speriat puțin:
– Ține minte, Amir aga. Nu există niciun monstru, doar o zi frumoasă!
Cum de mă citea așa de ușor, ca pe o carte deschisă, când de cele mai multe ori eu habar n-aveam
ce coace el în mintea lui? Eu eram cel care mergea la școală, care știa să scrie și să citească. Eu eram
cel deștept. Hassan nu știa nici abecedarul, dar mă citea pe mine. Perfect. Era puțin neliniștitor, dar
și reconfortant, într-un fel, să ai pe cineva care știe întotdeauna de ce ai nevoie.
– Nu există niciun monstru, am zis, simțindu-mă deja un pic mai bine, spre surprinderea mea.
A zâmbit.
– Niciun monstru.
– Ești sigur?
A închis ochii. A încuviințat din cap.
M-am uitat la copiii de pe stradă care se distrau, aruncând cu bulgări de zăpadă.
– E o zi frumoasă, nu-i așa? […]
Nu trecuse un minut și zmeul meu se îndrepta glonț spre cer. Scotea un sunet ca fâlfâitul aripilor
unei păsări de hârtie. Hassan a bătut din palme, a fluierat și a fugit înapoi, spre mine.
I-am dat mosorul, ținând de sfoară, și el a înfășurat repede, până când ața a rămas întinsă.
Cel puțin două duzini de zmeie fluturau deja pe cer, ca niște rechini de hârtie în căutarea prăzii.
Peste o oră numărul lor se dublase, iar zmeiele albastre, roșii sau galbene se unduiau și vâjâiau pe
cer. O adiere rece îmi trecu prin păr. Vântul era perfect pentru înălțat zmeie – sufla exact atât de tare
cât să poată ridica puțin zmeiele, ușurându-le virajele. Chiar lângă mine, Hassan ținea mosorul, cu
mâinile deja însângerate de sfoară.
În curând începu tăierea și primul zmeu înfrânt, scăpat de sub control, se prăbuși într-un
vârtej. Cădeau din cer ca stelele căzătoare, cu cozile lor lungi, scânteietoare, presărând cartierele
de dedesubt cu daruri pentru competitorii rămași, fiindcă erau ele însele mult-râvnitele trofee.
Auzeam vânătorii, care zbierau și alergau de-a lungul străzii. Cineva striga că a izbucnit o bătaie,
cu două străzi mai jos.”

                                                                                   (Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini)

1. Menționează dacă următoarele afirmații care privesc textul dat sunt adevărate sau false, bifând

                                                                                                                              A                        F

a. Amir nu este sigur că vrea să înalțe un zmeu.
b. Hassan îi spune lui Amir că există monștri.
c. Hassan știa foarte bine abecedarul.
d. Copiii de pe stradă se distrau, aruncând cu bulgări de zăpadă.
e. Amir a reușit să înalțe zmeul.
2. Ce parte de vorbire sunt următoarele cuvinte din text:
a. era                                                   
b. noastre                                           
c. privindu                                           
d. ușor                                                  
e. lângă
3. Formulează două idei principale corespunzătoare textului.
4. Notează numele fiecărui personaj și câte două trăsături ale acestora, așa cum se desprind din
text.
5. Menționează sentimentul care îi încearcă pe băieți la înălțarea zmeului și transcrie o secvență
sugestivă.
6. Extrage din text două figuri de stil diferite, precizând felul lor.
7. Explică sensul pe care îl are în context enunțul: Hassan nu știa nici abecedarul, dar mă citea
pe mine.
8. Un mod de expunere prezent în text este
9. O propoziție simplă este
10. Predicatul nominal din secvența: ,,Era puțin neliniștitor, dar și reconfortant, într-un fel, să ai pe
cineva care știe întotdeauna de ce ai nevoie.” este: .
11. Un cuvânt format prin derivare este _________________________________, iar unul format
prin compunere este ____________________________________________________________ .
12. Cuvântul ,,aripilor” din structura: ,,Scotea un sunet ca fâlfâitul aripilor unei păsări de hârtie.”
este ca parte de vorbire ______________________ în cazul _______________, iar ,,de hârtie” are
funcția sintactică de ______________________
B. Scrie un text narativ-descriptiv,în care să povestești o întâmplare legată de jocurile tale alături de prieteni. 

!!!!!alte cerințe le vei stabili împreună cu profesorul tău!!!!!!!!!!!