Textul 1
Grădina Botanică din Iași este una dintre cele mai
cunoscute grădini botanice din lume. În plus, este prima grădină botanică din
România, cu o existență de mai bine de 150 de ani, fiind deschisă în 1856 de
naturalistul Anastasie Fătu. Remarcabile sunt zona cu trandafiri, unde există
peste 800 de soiuri, şi zona cu crizanteme, celebră pentru colecția de peste
500 de soiuri. Este singura grădină botanică din România unde s-a reușit
crearea unui microclimat favorabil plantelor din Delta Dunării, care astfel pot
trăi și într-un alt spațiu decât cel originar.
Grădina Botanică din București este unică în ceea ce
privește colecția de orhidee și are cele mai vechi sere tropicale din țară. Are
o colecție de peste 5 000 de specii de plante, provenite din toate regiunile
lumii. Inaugurată în 1891, a fost aproape distrusă de bombardamente în timpul
Primului și al celui de Al Doilea Război Mondial. Grădina din București este
apreciată pentru colecția unică de plante rare și pentru minunata colecție de
plante din Dobrogea și din Munții Carpați. Totodată, pe colina coniferelor,
vizitatorii pot admira toate speciile de conifere din Estul Europei.
Grădina Botanică din Cluj este cea mai frumoasă din
Europa. A fost fondată în 1872, având azi o suprafață de 9,6 hectare. Este
împărțită în mai multe sectoare, colecția de plante ajungând la 11 000 de
specii. Remarcabile sunt cele din colecția de plante medicinale și plantele
tropicale din cele două sere.
după Otilia Ignat, Cele mai frumoase grădini botanice din România,
Textul 2
,,Trăia odată-n Valles Marineris* preaisteața și frumoasa
Prințesă de Marți.
Tatăl ei stăpânea peste jumătate din acest canion de pe
Marte, în vreme ce unchiul ei, fratele tatălui, era rege peste cealaltă
jumătate. […]
Prințesa de Marți locuia într-un castel cu ornamente de
rocă vulcanică, cu o splendidă grădină unde caprifoiul creștea înalt până la
cer, mirosind atât de îmbătător în după-amiezile de vară, încât păsările care
zburau pe acolo erau în pericol ca, inspirând și numai în treacăt parfumul, să
leșine și să cadă din zbor. […]
Tare-i mai plăcea prințesei să grădinărească, să
lenevească și să citească în grădina ei minunată, adăpostindu-se la umbra
tufelor de trandafiri, a viței-de-vie, a smochinilor cu fructe mari […].
Dar de unde, de unde o asemenea grădină pe Marte? v-ați
putea întreba. Ei bine, să spunem aici ceea ce știe orice marțian, mare sau
mic, verde sau roșu cu picățele: Prințesa de Marți avea o slăbiciune pentru
Pământ. Totul începuse încă de când era o copiliță care abia învăța să
vorbească. Dintr-una din călătoriile sale pe Pământ, tatăl îi adusese o rățușcă
de plastic. O rățușcă din cele mai banale, mică, galbenă, cu care să te poți
bălăci când te spală slujnica pe spinare și-n urechioare. Ei, dar copila nu mai
văzuse până atunci niciun fel de jucărie, fiindcă marțienii nu obișnuiau să se
joace, ei își petreceau copilăria învățând cum să devină invizibili când dau
piept cu pământenii, cu venusienii, cu mercurienii, cu saturnienii și așa mai
departe. […]
Una peste alta, fapt e că din acel moment prințesa a
reușit, folosindu-se de farmecele și puterile sale, să se înconjoare de tot mai
multe lucruri pământești. Cuminte, conștiincioasă, de-a lungul anilor următori
le-a adunat pe toate într-o încăpere numai a ei. În curând, cum era de
așteptat, acestea n-au mai încăput doar într-o odaie. Atunci a primit
încuviințarea mamei și a tatălui să se extindă. A ocupat un întreg etaj al
castelului. Apoi a apărut și grădina... […]
Când a împlinit 16 ani, vârsta majoratului la marțieni,
prințesa a avut dreptul la o dorință cu totul și cu totul specială. Adunați la
petrecerea de la curte, ducii, conții, marchizii și toți supușii care reușiseră
să pătrundă acolo au aflat că marea ei dorință este să amenajeze o grădină
adevărată, întocmai ca pe Pământ. [...]
O singură dată, pentru îndeplinirea acestei arzătoare
dorințe, Prințesei de Marți i-a fost îngăduit să zboare pe Pământ, însoțită de
o gardă feroce, [...] ca să vadă chiar ea o asemenea grădină cu ochii ei, să
miroasă, să asculte, să rețină detaliu cu detaliu.
Construcția grădinii a decurs minunat. În răstimp de un
an marțian – care durează cam de două ori cât anul pământean – grădina a fost
gata. „Gata” au zis supușii, răsuflând ușurați, și „Gata” a zis regina-mamă,
încântată să vadă misiunea încheiată atât de frumos. Însă Prințesa de Marți tot
nu-și găsea liniștea.
— Lipsește ceva... zicea, plimbându-se prin grădină.
— Dar e minunată, e perfectă, nu-i lipsește nimic, spunea
regina-mamă.
— E splendidă, adăuga, cu supușenie, dădaca.
— Ah, da, sigur că e minunată, sigur că e splendidă,
răspundea prințesa, sunt recunoscătoare pentru tot ce-am primit în acest an. Sunt
toate florile, sunt dalele de piatră, e și fântâna, te poți plimba chiar
scoțându-ți condurii, să pășești desculță pe covorul moale de mușchi e un vis,
însă credeți-mă, scumpă mamă și dragă dădacă, simt că încă lipsește ceva. Voi
n-ați fost acolo, voi nu ați văzut”...
Veronica D. Niculescu, Grădina pământeană a Prințesei de Marți
