,,Hai să vorbim
Despre ţara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân’ la pământ
Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Şi florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Şi sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipseşte decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ţi-e somn.”
Poezia,, Despre țara din care venim ”se încadrează în tema
naturii, eul liric dorește să ilustreze un loc, un spațiu al veșniciei.
Titlul exprimă un spațiu comun fiecăruia ,lumea
proprie,este obârșia, locul de Început; prepoziția ,,despre” arată
locul,sinonim cu expresia,, e vorba”,locul,,din care venim”-din
strămoși,dintr-un paradis,un tărâm al veșniciei.
Interjecția,,hai” exprimă o chemare,un îndemn prietenesc potrivit
în fiecare moment al existenţei fiecăruia de a discuta,de a vorbi despre timpul
și spațiul vieții.Prin eul său
poeta mărturisește timpul venirii,al apariției-vara este o ,,patrie
fragilă”epitet- căldură, bucurie, dar și fragilitate,delicatețe,nesiguranță.pentru
că în bucuria vieții,a dorinței de sublim poate fi oprită de tristețe ,durere:,,frunza
căzând”.Sensul mărturisirii este schimbat prin conjuncția,,dar”ca o
împotrivire: privind cerul,,greu de stele” ne uităm la divinitate, la Univers,
dar şi la noi, fiindcă şi noi sîntem făcuţi, în definitiv, din praf de
stele. Privind cerul înstelat de deasupra noastră,ne uităm dincolo de noi,dar
și în noi,cei de pe pământ,este zborul spre nemarginit ,infinit. Pământul devine prin
personificare, pereche a cerului între care se stabilește o relație armonioasă, de iubire eternă. Ajunse pe
pământ stelele sunt atinse de iarbă,într-o stare de fericire.Imaginea vizuală
este completată de mulțimea florilor ce poartă taina frumosului,a armoniei
dăruită lumii,fermecând adâncul privirii.Natura infinită a luat forma de ,sori
rotunzi ”(metaforă)ce devin roadele calde ale cerului nemuritor, întruchiparea
veşniciei şi a renaşterii în pom, copacul vieții, care exprimă armonia dintre
Divin și lumesc, dintre Cer și Pământ.
Finalul mărturisirii este metaforic,surprinde: locul de început,
de provenienţă al eului liric este al,,veșniciei”,al fericirii eterne:,, E-atâta
fericire--starea de mulțumire sufletească intensă și deplină; bucurie, noroc,
binecuvântare...,, c-aproape că ţi-e somn”-somnul poartă conotația,sensul,
posibilității de a ieși din timp,călătorind în lumea veșniciei.Surprinde
adresarea directă către oricine îi poate înțelege venirea dintr-un loc al vieții
fără de moarter.
Poezia uimește prin candoarea, frenezia în
faţa frumuseţii lucrurilor,este aici un lirism al purităţii şi fragilităţii
fiinţei cu trăiri și emoții puternice. Limbajul poeziei se caracterizează prin simplitate,este
dorința autoarei de a transmite adevărul.Pronumele personal,,eu” repetat
dorește o insistentă atragere în dialog,iar pronumele,,te;ți”este o marcă
a unui interlocutor imaginat.
