,,Exact la ora 5, Ursu sosi în sala de antrenament. Ştia
că maestrul său ţine foarte mult la punctualitate. Antrenorul, un bărbat trecut
de 50 de ani, cu o statură impunătoare, îşi primi ca întotdeauna zâmbind elevul
său preferat. Deşi se putea lăuda cu o carieră îndelungată în ring, figura lui
nu prea aducea a boxer. Părea mai degrabă a unui om obişnuit, a unui
intelectual deprins cu mişcarea şi sportul, decât a unui fost as al categoriei
grele. De altminteri, întreaga sa concepţie despre box era foarte mult diferită
de a altor maeştri ai sportului cu mănuşi, mai ales de cei care susţineau că
boxul este prin definiţie şi exclusiv un sport al forţei şi rezistenţei.
Antrenorul lui Ursu nu nega valoarea calităţilor fizice, dar predica fără
încetare elevilor lui ideea că în lupta cu pumnii contează, cel puţin în
aceeaşi măsură, inteligenţa şi psihologia. Adversarul trebuie cântărit,
judecat, susţinea el, stilul său trebuie studiat cu atenţie, de asemenea şi
loviturile sale specifice şi, în raport cu rezultatul acestui studiu, boxerul
angajat trebuie să-şi organizeze lupta. [...] Clipele decisive, fie pentru
acumulare de puncte, fie pentru plasarea unor lovituri puternice, trebuiau
alese fără greşeală. Provocarea unui asemenea moment şi fructificarea lui era,
la urma urmei, o problemă de psihologie şi de inteligenţă. Antrenorul îi aminti
lui Ursu toate aceste idei însoţindu-le cu exemple multiple din cariera lui şi
din cariera altor boxeri care făcuseră faimă sportului cu mănuşi.
― Ce ştim despre adversarul tău? îl întrebă antrenorul pe
Ursu. Că e puternic, mai puternic decât tine, că e tot atât de agil ca tine, că
are mai multă experienţă decât tine. Două plusuri şi un egal în fişa lui, două
minusuri şi un egal în fişa ta. Raţional şi psihologic, aceasta duce la o anumită
concluzie: siguranţa. Adversarul e sigur de el. Adversarul e sigur de victorie.
Nu se îndoieşte nicio clipă că va obţine victoria. Ei, eu cred că aici trebuie
să căutăm ceva, aici trebuie să acţionăm noi. Adică, în raport cu această
încredere în el, cu această siguranţă a victoriei să ne făurim tactica de
luptă, toată concepţia noastră de luptă. Înţelegi, Ursule?
Ursu prinsese tâlcul celor spuse, dar i se părea că ideea
antrenorului nu se potrivea cu ideea pe care şi-o făcuse el despre meciul de a
doua zi. De aceea se mulţumi să clatine din cap, dar gestul lui aducea mai
degrabă a nedumerire. [...]
Ursu îşi privi
gânditor profesorul. Tactica pe care acesta i-o predica era într-un fel opusă
celei la care reflectase el. Logica profesorului i se părea însă cu neputinţă
de atacat. Maestrul nu-l lăsă prea multă vreme să mediteze; era vremea să
înceapă antrenamentul. Frământările şi întrebările lui Ursu nu dispăruseră,
nici măcar nu se atenuaseră. Simţea nevoia să se destăinuiască cuiva. De aceea
îl şi chemase pe Tic la antrenament. Voia să-i vorbească puştiului ca unui
prieten, să se uşureze măcar, pentru că la alt sprijin nu se putea aştepta de
la el. Şi nu înţelegea ce se petrece cu Tic de întârzie atât de mult.
Mai era însă
cineva căruia Ursu putea să i se destăinuie, dar la care nu îndrăznea să se
gândească: Lucia. După întâmplările din Peştera Neagră, prietenia dintre cei
doi se răcise. Dacă acolo, pe munte, în mijlocul primejdiilor, firile lor
deosebite se întâlniseră şi se atinseseră plăcut, dacă în noianul de spaime şi
emoţii îşi trimiseră unul altuia unde calde, duioase, necesare, uneori aproape
imperceptibile, reîntorşi în liniştea şi monotonia orăşelului, simţiseră
amândoi un fel de teamă şi apoi nişte valuri de gheaţă peste ceva ce fusese
blând şi cald.
Constantin Chiriță, Cireșarii, vol. II
Privirea
autorului se îndreaptă spre antrenor și descrierea lui impresionează-caracterizare
directă-deși avusese o carieră deosebită în box,bărbatul matur cu o statură
impunătoare părea un om obișnuit,,un intelectual”căruia îi plăcea sportul.În
concepția despre box era de acord cu existența calităților fizice ale unui
boxer,dar socotea importantă pătrunderea în gândirea adversarului,urmărirea stilului
de luptă al acestuia,a loviturilor specifice.Și astfel,urmărindu-l cu
inteligență vor fi alese clipele decisive ale meciului.Îi exemplifica elevului
său experințele unor alți boxeri.Monologul inteligent expus în fața lui Ursu este
o lecție despre cum să-și privească adversarul puternic,agil,cu
experiență,însușiri care-i dau siguranța victoriei.Urmărindu-i
siguranța,încrederea în victorie,ei doi pot căuta o tactică de luptă.
Ursu este un
sportiv punctual,este caracterizat direct de autor ca și antrenorul său.Ascultă
vorbele antrenorului,dar are nedumeriri,își făcuse altă tactică de luptă și de
aceea în timpul antrenamentului trăia o neliniște.Voia să-și mărturisească
simțămintele luiTic,puștiul fără experiența unui meci,dar care-l putea asculta.Se
gândea și la o altă persoană,Lucia,dar prietenia lor, cândva plăcută,caldă,se
transformase într-o teamă și apoi în ,,răceală”,o reținere a sentimentelor.Trăiește
astfel un moment de neîncredere înaintea unui meci important,este
tulburat,conștient că sfaturile antrenorului sunt folositoare,dar și dornic de
a avea propria gândire.Interesantă este dorința de a-și împărtăși temerile unui
prieten,este dorința de comunicare,de nu
fi singur.
Numele de Ursu i
se potrivește pentru statura,forța,puterea de a trece peste orice obstacol,felul imprevizibil
și mai ales dornic de victorie, hotărât și isteț, forța fizică nu presupune
lipsa de tandrețe, pentru că are față de
Lucia sentimente deosebite, pe care nu le exteriorizează, chiar dacă a dovedit multă
afectivitate atunci când s-a aflat in preajma ei.
În realizarea celor
două portrete individuale,fizice și morale, autorul
a folosit descrierea pentru evidențierea în mod direct a trăsăturilor
caracteristice.Alteori, prin narațiune a reliefat
alte însușiri ale personajelor prin prezentarea indirectă, prin intermediul acțiunilor
personajelor.
