,,Vii să-mi bați iar în fereastră,
Tânăr soare auriu,
Si zăpada de pe coastă
Fuge ca argintul viu.
Saltă gureșe șuvoaie.
Spumegate și zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Si-n văzduhuri ciocârlii!
Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei și tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!
Albe la fereastră, două
Crengi de măr mi-au înflorit:
Vino, primăvară nouă,
Vreau să uit c-am suferit”...
Poetul se adresează direct soarelui,astrul începutului
și al sfârșitului,izvorul luminii,căldurii,al vieții,veșnic,,tânăr”, proaspăt;,auriu”,culoarea
căldurii, a pasiunii ce emană optimism.Atinge ferastra, locul speranței,deschiderea
spre lumină,pentru a vedea iuțeala dispariției zăpezii,a frigului.
Primul vers este un strigăt de bucurie,mulțumire pentru
un început;,,iar”-adverbul ce arată repetarea apariției,când totul este luat de la început,momentul
strigătului divin,al strălucirii luminii
ce a pătruns dintr-o dată întregul univers, a copleşit frigul,a
îndepărtat,,zăpada.”Apele,,șuvoaiele”curg repezi și zgomotoase,clocotind de
viață, apa vie, a vieţii, a nemuririi, a tinereţii veşnice-este imaginea
vizuală și auditivă a frământării naturii în transformarea ei.Cântecului apei purificatoare
i se adaugă glasul păsărilor:cinteze și ciocârlii de peste tot,din văzduh,din
lunci,,zăvoaie.”Este sărbătoarea naturii,a reînvierii. Optimismul şi veselia
aduse de primăvară îşi găsesc ecou în sufletul poetului, pentru care schimbarea
anotimpului înseamnă conştientizarea trecerii timpului.Poetul îşi va regăsi
liniştea sufletească şi bucuria, la fel ca natura ce revine la viaţă, odată cu
venirea primăverii.Metafora,,iarna sufletului meu” e mărturia felului în care a
reușit să depășească momentele grele,,durerea”din viață.Loc al
speranței,fereastra,primește salutul crengilor de măr, simbol al purităţii, al
sfințeniei, al regenerării,al triumfului soarelui. Finalul poeziei este o chemare,un
strigăt,,vino”entuziast al anotimpului învierii, al prefacerilor și al ivirii noului. Ființa
umană intră în rezonanță cel mai profund cu acest anotimp,trăiește bucuria
seninului,iar suferințele sunt uitate,sunt alungate.
Figurile de stil
construite pe baza imaginilor artistice, subliniază intensitatea sentimentelor
transmise: epitete – „gureşe şuvoaie” personificări: „Vii să-mi baţi iar la
fereastră/Tânăr soare auriu”, comparaţii: „Ca zapada care piere/După veacul
iernii greu,/Piei şi tu de-acum, durere,/Iarna sufletului meu!”(metaforă). Eul
liric îşi face simţită prezenţa prin mijloace specifice : verbe şi pronume la
persoana I şi a II-a, singular: „vii”, „piei”, „mi-au”, „vreau să uit.” Poezia nu
are,strofe,rima împerecheată imperfectă şi măsură de 7-8 silabe.
Versurile evidenţiază cu ajutorul
descrierii şi al monologului adresat admiraţia poetului faţă de frumuseţea
naturii, dar şi efectele trecerii timpului asupra fiinţei poetice.
Textul liric este
creaţia în versuri în care ideile, gândurile, sentimentele poetului sunt
exprimate în mod direct, cu ajutorul imaginilor artistice, al figurilor de stil
şi al eului liric. În textul liric se îmbină monologul liric sau adresat
descrierea. Eul liric este o ipostază a poetului, vocea din text prin
intermediul căreia sunt transmise emoţiile, trăirile, sentimentele autorului.
