Dau la o parte poarta de abur şi intru. Îmi trag haina de
ceaţă, parcă devin străveziu şi umblu. Păşesc încet pe poteca de pământ,
care sub tălpile mele freamătă.Dar nu voi dezgroapa tainele unui pământ care
freamătă. Nu acum. Eu sunt doar un om învelit în ceaţă, care a intrat pe o
poartă nevăzută şi păşeşte încet.Cânt şi văd cum iarba se ridică de la pământ,
ca să mă asculte, cum florile aşezate la geamurile pe lângă care trec se
deschid pe rând, devenind din ce în ce mai colorate, cum primele gâze zboară pentru prima dată în acest
an exact acum, lângă mine.M-am aplecat şi am cules de dincolo de gard un
ghiocel și mi-am zis să am grijă de toate lucrurile fragile, să le păstrez
mereu în inima mea, apoi am strecurat ghiocelul în rucsacul meu, lângă
primăvară. Nu mă atinge nici vântul care îndoaie crengile, nu mă taie nici vântul
care cutreieră lumea, nu mă mângâie nici ultimii fulgii care cad nepasători la
pământ. Murmurul crengilor, o adiere de vânt, o rază de soare, un colț de
poiană rupt parcă din rai, o liniște năucitoare, un pas deasupra norilor
și-apoi încă unul deasupra lumii întregi. Pentru mine, toate astea par să
însemne acea fericire și este!!!!
Îmi spun că nici o primăvară nu seamănă cu alta, fiecare
are paşii ei ... nu pot să nu mă bucur că
descifrez semnele primăverii între copaci,în mirosul pământului,în răcoarea
curată a dimineților.
Dacă aș avea putere, dacă aș fi ce nu sunt, aș pune de 1
Martie un mărțișor în fiecare loc, la fiecare colț de stradă, la casele
oamenilor. Dacă aș putea, aș pune un mărțișor pe întreaga țară, văruind-o apoi
în albul cel mai imaculat!!!
Scuturându-mă
din hibernare, am făcut un mărțișor de gătit domnișorii și domnișoare!!!!
Să fiți senini și blânzi ca o primăvară!
și murmurați
rugăciunea poetului :
,,
Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasăŞi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.”
