1=În conturarea acestui personaj, poetul îmbină
caracterizarea directă cu cea indirectă. Dan este caracterizat în mod direct de
către autor,într-un sugestiv portret: “Bătrânul Dan trăiește ca șoimul
singuratic”. Dan este întruchiparea simbolică a patriotismului și eroismului
anonim, popular. Încă din primele versuri ale poemului,autorul îl surprinde în
ipostaza străjerului-care veghează la hotarele țării,retras în mijlocul
naturii,în munții apărați de el cu-atâta bărbăție.Comparația,,ca șoimul
singuratic”are dublu rol: arată singurătatea bătrânului viteaz,dar și vitejia
lui,a celui care se-avântă acolo unde numai gândul se-nalță(șoimul este
simbolul victoriei,mesagerul cerului,al privirii divine,este singurul care
poate privi soarele).Dan este ,,pustnicul”-omul care și-a ales viața
aspră. Învinge timpul fizic și intră
într-un timp legendar ,devenind simbolul rezistenței acerbe a unui întreg
popor.Singurătatea este accentuată și de comparația lui cu o,,stâncă
solitară”aflată pe un,,gol de munte”,epitetul arată ideea că personajul este o
individualitate deosebită,neclintită,cu viața ce nu poate fi clintită,cu o
voință de neoprit,singur înfruntând orice urgie.Privirea îi alunecă spre
trecutul astăzi plin de,,morminte”,se
răsfrânge în oglinda timpului și nu se recunoaște,tinerețea părându-i
o,,tainică fantasmă”,îi aduce în suflet o undă de tristețe—epitetele,,tainică,drăgălașă,verde”exprimă
nostalgia sufletului omului bătrân.Antiteza
tristă :"geroasa bătrânețe"- epitetul antepus exprimă răceala anilor plini de
neputință-,,verdea tinerețe”este regretul,cândva era speranța,freamătul
anilor de luptă,de vitejie.Mărturisește
într-un monolog interior,privindu-și soarta,condiția limitată de
muritor,meditând la trecerea ireversibilă a timpului,la tema eternă a
morții-lege nescrisă,nemiloasă a
distrugerii,este un oftat repetat al sufletului prin interjecția,,o!”Cu
neliniște,se întreabă,,când s-o toci oare a vremii lungă coasă”,metafora
sugerând inevitabilul sfârșit ,pe care Dan îl așteaptă cu resemnare,,pleacă
fruntea și cade în visare”.Natura legată tainic și strâns de apărătorul
pământului strămoșesc suferă:,,munții albi ca dânsu se-nclină-n
depărtare”-comparația măreților munți cu omul arată statura impozantă a
viteazului,dar și bătrânețea lui,este albit de ani.Dan se contopește cu natura
transformată într-un templu în care se produce miracolul fuziunii sufletului cu
pământul.Acest portret fizic,mai mult schițat,este realizat prin dominația
nuanței albe-simbol al purității,al sincerității,al împăcării ,sobrietate,dar
și robustețe.În ciuda bătrâneții,el a împrumutat din forța locurilor unde
trăiește,conturat în dimensiuni hiperbolice.
2=comparațiile sunt subliniate....
3=culoare verde,,verdea tinerețe”-epitetul antepus
exprimă echilibrul,siguranța,speranța
sufletului luminos iubitor de țară și neam.Nuanța albă a munților a primit-o
viteazul ca pe un dar al anilor dăruiți luptei pentru libertatea neamului său.
4=singur,trist=adverbe de mod;afară=adverb de loc;
5=singur;mai greu;
6=când;
7=imposibil1/să vină2/.
Pv subiectul predicatului exprimat
prin adverb predicativ=SB
=Fără doar și
poate1/ că va reuși2/.
Pv subiectul
predicatului exprimat prin locuț.adverbială
8=ca;în;
9=și;iar=conjuncții coordonatoare copulative
simple=copulativă;adversativă;
10=o!
11=poem eroic=
Creație în versuri de mari dimensiuni în care se povestesc fapte mărețe , iar
personajele sunt animate de sentimente nobile , creația literară ,,Dan ,
căpitan de plai" se încadrează speciei literare-poemul
eroic. Acțiunea poemului este plasată într-un trecut îndepărtat , acțiunea
concentrându-se asupra acestui personaj ce impresionează prin măreția i
noblețea caracterului . Ca în orice poem eroic , versurile sunt ample , au o tonalitate
gravă în concordanță cu evenimentele relatate.
Dan, personajul central ,este un erou legendar al
cărui nume a rămas încrustat într-un vechi cântec popular așezat de poet în
fruntea poemului.Eroul este prezentat la dimensiuni mitice.El este un vechi
oștean al lui Stefan, pus să păzeasă hotarul dinspre munți al Moldovei. Asemănat
cu un munte venerat al Moldovei ,Ceahlaul, eroul împrumută ceva din măreția și
masivitatea acestui munte. Specific poemului eroic este și faptul că personajul este plasat la
granița dintre mit și realitate. Utilizând procedee hiperbolice legate de
fabulos, poetul își prezintă eroul ca pe un uriaș din basme în permanentă
legatură cu natura înconjuratoare, care este și ea mitologizată, trăind
emoțiile eroului în toate momentele
subiectului. 