E toamnăăăă....
Priveam culorile galben-arămiu ale toamnei și
ascultam cu luare-aminte foșnetul murmuitor al frunzelor și deodată gândul
mi s-a întors spre primăvara cu florile câmpului care-mi mângâiau
privirea:rochița-rândunicii,ciuboțica-cucului și multe,multe.Ruga
mea o îndrept și munților de la miazăzi și miazănoapte,undeva sus
înflorește floarea de colț și
ei,munții,pot s-o ocrotească de vifornițele iernii.Parcă văd pretutindeni
semnele tristeții,nori negrii-cenușii
,păsări înfrigurate privind împrejur cât mai îndeaproape de
vreun copac mai rămuros.Nu sunt singur în plimbarea mea,sunt cu prietenul
meu,câinele, și amândoi ne luăm
bun-rămas de la orice urmă
a verii.Deodată ,deasupra noastră o vrabie își cânta
singurătatea iar eu nu știu încotro vântul îi ducea sunetele cântecului.Așadar
e toamnă ,îmi încurajez prietenul ....bineînțeles că da! mă
aprobă dând din coadă vesel asemenea unui ceasornic tic-tac....
