,,Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.
Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.
Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.”
În poezia,, Cămara
de fructe” sunt strânse amintirile din copilăria poetului, sunt
momentele,,de altădată”, a căror evocare trezeşte în suflet melancolie şi
regret.Cuprins de emoţia nostalgică,poetul se întoarce în trecut, la vârsta
fericită a copilăriei. evocă o realitate plină de farmecul copilăriei.
Motivul camerei oprite păstrează, prin rememorare afectivă, senzațiile
trăite ale interdicției încălcate cu
teamă: „Uşa cămării” semnifică întoarcerea în universul copilăriei prin
amintire.;„cheia ruginită”exprimă trecerea timpului, iar ,,cămara” este spaţiul
unde se poate realiza o întoarcere în timp, o regăsire a copilăriei pierdute. Cămara
devine un loc paradisiac, misterios,al lumii uitate, a vremurilor apuse. Raiul oprit are o cheie
,,ruginie", simbol al vieții fremătânde. Comorile sunt cercetate cu grijă,
ca un bun de preț, ca nestemate din poveștile copilăriei. Peisajul bogat
al cămării, ca o peșteră din povești, coloristica abundentă amintesc de frumusețea
copilăriei pierdută. Copilul, aflat la vârsta marilor descoperiri, simte grandoarea fantastica a
paradisului vegetal.Copilăria este un
drum presărat nu cu cenușa din basme, ci cu nestemate, pentru a
regăsi calea înapoi spre Rai,spre copilărie, la inocență. Ieșind afară din
cămară, copilul încuie „rodul vrăjitoarei”, pentru că inițierea este
întotdeauna o cale personală unică. Înțelegerile tainice nu pot
fi descuiate și altora decât în măsura în care străbat și ei un drum
propriu.
Am înțeles că în
strânsă legătură cu imaginile descrise, poetul îşi exprimă direct sentimentele
de teamă, uimire, tristeţe şi profund regret pentru pierderea iremediabilă a
„raiului” copilăriei. Asemenea poetului cred că anii copilăriei sunt cea mai prețioasă perioadă a vieții,când cu mâinile
noi,copiii ne prindem de Rai.Lumea copilăriei este o lume de miracole și de
uimire.
Copilăria este
un tărâm magic. Nu ştiu când şi unde începe şi nu ştiu când şi unde se termină.
Copilăria mea este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se
poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele
existenţei. Mă pot întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu
zgripţuroaica cea haină, pot fi un vrăjitor, erou din filme sau benzi desenate,
pot vizita orice loc din lume cu ochii
minţii şi să cred cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al
vieţii în care trăiesc totul la maximă intensitate. În care plâng şi râd în
aceeaşi zi, în care mă supăr şi sunt iertat după câteva momente, în care sunt
singur şi totodată cu toată lumea.Dacă am rămâne pentru totdeauna copii, poate lumea ar fi mai bună, oamenii ar fi prieteni şi nu ar mai exista diferenţe între noi.
CRED așa: Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune.
