,, Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaş
şi neclintit. Tot aşa stau fraţii lui din ţara zăpezilor veşnice, pe insulele
de gheaţă plutitoare, cînd se înalţă să privească la alţi urşi albi, care se
depărtează pe alte insule plutitoare.
Stătea şi se uita în gol. Mai făcu un pas. Îşi trecu laba
peste ochi, peste frunte, cum ar fi şters o urmă care-i păienjenea privirea.
Aplauzele s-au potolit. Acum toţi aşteptau. Înţelegeau că Fram pregăteşte ceva
nou. Fără îndoială, un număr mai greu decît toate. Altădată începea mai repede.
Cerea el să se facă tăcere. Acum părea mirat de această tăcere.
— Mofturi! Priveşte la el cîte nazuri mai face!
glăsui piţigăiat una din cele două cucoane.
Petruş abia se stăpîni, frămîntîndu-se pe loc şi
muşcîndu-şi buzele. Fetiţa cu ochi albaştri le fulgeră şi ea cu privirea, dar
nu rosti nimic. Simţea pe umăr mîna bunicului...
Alături de Fram se afla o platformă învelită cu postav
alb. Acolo se urca el să se joace cu greutăţile, să facă echilibristică într-o
prăjină, să prindă în gură portocale aruncate de public.
Acum se aşeză pe marginea platformei, aşa cum se aşază un
om pe gînduri. Îşi prinse capul în labele de dinainte. Era într-adevăr ca un om
care nu-şi aminteşte ceva, a pierdut ceva, e deznădăjduit de ceva.
— Îşi bate joc de noi, dragă! se supără cucoana cea mai
ascuţită. Uite pentru ce plătim bani! Ca să-şi bată joc un dobitoc de noi...
Mîna bunicului apăsa uşor umărul fetiţei cu părul
încîrlionţat sub cuşmuliţa albă. Simţise, prin haină, cum se frămîntă şi cum e
gata să-şi apere pe Fram al ei.
Dar Fram era într-adevăr de neînţeles în această seară.
Părea că a uitat unde se află. Părea că a uitat ce aşteaptă lumea de la dînsul.
A uitat că îl privesc două mii de oameni, două mii de perechi de ochi! — Fram!
îl încurajă un glas. Ursul alb ridică ochii...
— „A, da! parcă spunea privirea lui. Aveţi dreptate! Sînt
Fram şi trebuie să vă înveselesc!...”
Cu labele facu semn de neputinţă în lături. Duse dreapta
la frunte; apoi la inimă; din nou la frunte şi din nou la inimă. Acolo era ceva
stricat, care nu mai mergea...
Adineauri, cînd a ridicat perdeaua de catifea vişinie,
încă tot mai credea că totul are să fie ca înainte. Mulţimea, copiii, aplauzele
i-au dat această amăgire.
Acum din nou a uitat tot. Nu ştie ce caută aci. Ce vrea
lumea aceasta de la el?
— E bolnav, bunicule! rosti fetiţa cu milă. E
bolnav... De ce nu-l lasă în pace dacă e bolnav. Uitase că şi ea tropăise, că
şi ea bătuse din palme şi că strigase într-un glas cu ceilalţi: „Vrem Fram!
Vrem Fram!” Cît de rău îi părea acum! Simţea în ochi lacrimi de mustrare.
Iar bunicul, care fusese profesor, care văzuse
multe întîmplări în viaţă şi citise multe cărţi, vorbi şi el, cu o altfel de
milă:
— Nu e bolnav, Lilico! E ceva mai rău... L-a ajuns ceasul
cînd nu mai e bun de nimic. Aşa se întîmplă cu toţi urşii albi. Sînt
neîntrecuţi vreme de patru, cinci, şase ani. Pe urmă se întîmplă ceva rău cu
dînşii. Nimeni nu ştie ce. Poate uită, poate îi apucă dorul de pustietăţile lor
de gheaţă, unde s-au născut”...
(Cezar Petrescu, Fram,ursul polar)
(în
limba norvegiană, „Fram” înseamnă „înainte!”—expediția norvegiană polară FRAM condusă de Fridtjof
Nansen)
,,Fram, ursul polar” este povestea unui urs alb, puternic,
dar blând și glumeț, care își trăiește viața în circ, unde ani buni a fost principala
atracție. Fram devine celebru, are parte de aventuri interesante și ajunge în
locuri neobișnuite pentru un urs polar. În lumea circului ursul se
confruntă cu diferse emoții și stări, ajunge să-și înțeleagă emoțiile, le
identifică, știe cum să reacționeze la ele.
Fram e un
personaj autentic; este personajul care transmite multe comportamente și
atitudini pozitive: curaj, empatie, curiozitate, dorință de aventură,
prietenie, adaptare.
Într-o seară, ursul iese în uralele publicului
în arena circului, se așază în mijlocul scenei și își pune capul în labele din
față asemenea unui om nefericit .Decorul creat pentru numărul lui este asemănător
celui arctic: o platformă acoperită cu postav alb-albul îi amintea de locurile
de unde plecase,de albul întinderilor,de albul urșilor polari.Starea lui Fram din
seara spectacolului era deosebită,nu se poate mișca, o durere apărută în ființa
lui îl transforma într-o formă albă înghețată.Avea aceeași atitudine ca a
semenilor lui din ghețurile veșnice:neclintirea . Nu știe ce se petrece cu el, simte
în interiorul lui tristețe.Este un moment al încercărilor sufletești,pe care le
exprimă prin privirea spre nicăieri,gesturi de teamă,nedumerire,oboseală.
Spectatorii așteptau să-l vadă făcându-și numărul în
tăcere,iar el simțea acea tăcere asemănătoare cu liniștea ținuturilor de
gheață,nedumerit de felul în care este
în fața celor ce veniseră să-i vadă ghidușiile. Îngândurat,absent părea
că-și întoarce ființa spre locurile de demult uitate,nu-și mai găsea locul în arenă,nu-l mai bucurau aplauzele.Fram
devenise altul-însingurat,nefericit,confuz.
Spectatorii sunt unii
nemulțumiți-cele două,,cucoane”contrariate-alții:o fetiță și un băiat îl
compătimesc pentru starea lui jalnică.Doar,,bunicul”cunoscător al sufetului
deslușește cu milă starea lui Fram-era dorul de locurile de origine.Ce se petrecea în sufletul acelui
urs era dorința de regăsire a locurilor de unde a fost smuls,a semenilor
lui,era DORUL care-l biruise,el nu putea rosti:,,îmi este dor”,pentru că uitase
ce înseamnă libertatea.
Eu cred că dorul
de ACASĂ înseamnă dorința puternică de a
revedea locurile și ființele de care sunt legat prin fire nevăzute,este o stare
sufletească cuprinsă între dorință și suferință.
Acasă este casa,grădina,părinții,copacul sub care-mi
ascund gândurile,ochii ce mă caută,neliniștea mamei când privesc cerul,fără a-i
spune un adevăr,visul de noapte pe care sper că se va realiza,prietenii.
Acasă nu este un loc, e un sentiment care se alcătuiește
cu dragoste și visuri,este un adăpost față de furtuni, este ideea mea despre
paradis.
.
