,,De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!... nici nălucirea visurilor acelora nu mai este!
Din multele dulci ochiri ale tinereții și ale copilăriei două s-au tipărit în inima mea, verzi și vioaie, crescând iarăși, an câte an, ca mlădițele copacilor; primăvara mi le aduce, pe când dă frunza, pe când fluturii încep a se juca, când trandafirii îmbobociți se deschid, când soarele încă dezmiardă și nu arde, când de pe porumbei pică ninsoarea, mirositoare.”(Amintiri--Alecu--Russo )
Alcatuita din noua capitole, Amintiri”lui Alecu Russo imbina elemente
autobiografice propriu-zise (in primele patru capitole) cu comentarii de natura
istorica.
Opera debuteaza cu o intrebare ce inchide in sine o
problema teoretica referitoare la ideea de „amintire" si la functia pe
care aceasta o indeplineste in viata sufleteasca a individului, urmata de
raspunsul ce i-l da el insusi. Episodul acesta, cu rol de introducere,
intereseaza deopotriva prin ceea ce incorporeaza (e vorba de capacitatea „amintirii"
de a reactualiza tineretea, care e echivalata de el cu fericirea) si prin modul
cum este exprimata, ce denota anii artistici al autorului, intâia iubire si, cu
deosebire, evocarea satului natal alcatuiesc continutul primelor doua capitole,
care sint mereu citate, atit pentru frumusetea evocarii, strabatuta de o
puternica unda de lirism, cât si pentru multele elemente autobiogralice pe care
le cuprind.
Virtutile literare ale Amintirilor se vadesc indeosebi in primele capitole, strabatute de
o sensibila undă lirica, dar si in celelalte, cu caracter patriotic si
protestatar. Descrierea si narațiunea dramatizata, interogatia retorica,
repetitia si enumerația confera stilului
scriitorului accente personale.
Tema fragmentului este
rememorarea trăirilor tinereții în antiteză cu prezentul,câd inima
stă,,nehotărâtă”.
Consider din punctul meu de vedere că autorul retrăiește cu melancolie anii adevăratei fericiri ai vârstei
trecute,făcând comparație între prezent și trecut,astfel acum ,la maturitate
vede altfel,enumerând:soarele,cântecul păsărilor,pădurile,florile,mișcarea
vietăților,cântecul
fluierului. Un
prim argument este momentul în care înțelege că totul a rămas doar în
amintiri și retrăiește cu pasiune zilele tinereții,bătaia inimiii,plimbările
printre florile vieții,gândurile înflăcărate pentru a schimba lumea.
Un alt argument este că prezentul
nu poate fi mai frumos decât trecutul,dar amintirile ,chiar dacă-l
copleșesc,rămân prezente,abia acum înțelege că a trăit cu adevărat fericirea,,de
a crede”.Nu știe ce poate povesti,,deodată”,pentru că totul se aglomerează în
mintea celui ce regretă..
În concluzie,consider că acest
fragment arată durerea sufletască a omului ce nu mai poate retrăi decât prin
amintiri adevărata fericire ,clipele de încântare,știind că nimic nu va mai fi
,nu se vva reîntoarce,iarultimele cuvinte pot fi o maximă:totul ,,lucruri ce se
schimbă toate încet în ceva și cu totul dimpotrivă”.
TITLUL este un substantiv nearticulat , ni se releva un senzitiv, rememorandu-si copilaria si
adolescenta, in notatii delicate, cu o discreta melancolie, cu infiorarea
nostalgica pe care o lasa regretul dupa fericiri pierdute, Reinvierea tinereții
e facuta intr-un stil bogat in nuante, plin de lirism, in imagini de o cuceritoare
expresivitate. Pe langa senzatiile vizuale si auditive, Alecu Russo aducea și
pe cele olfactive, termice si tactile.Sunt aduceri-aminte
nenumărate,diferite,fără a fi puse într-o ordine,nu sunt anumite amintiri.
