Numai pe strada mea
nu se întâmplă nimic! Iedera verde,abundentă a inundat gardurile,s-a căţărat pe
ziduri, a sufocat copacii şi iarba.Când ne adunăm sub teiul bătrân, ne
închipuim eu și prietenii mei că suntem în junglă.Strada mea,a prietenilor
mei,a oamenilor mari și mici e ca o grădină,pentru că nu comunică cu alte
străzi,merge într-un gard de beton și acolo se oprește.Dincolo de gardul acela
începe o pădure deasă,unde,ca să ajungem trebuie să ocolim alte străzi....așa că
rămân pe trotuarele străzii bordate cu flori și copaci bătrâni.Oamenii merg
cuminți,să nu deranjeze florile,liniștea caselor văruite în alb,doar pisicile
au voie să se plimbe pe unde vor.În zilele calde ale vacanței de vară,teiul
este locul de întâlnire al copiilor,fete și băieți.Totul e liniștit,curat,netulburat.
Numai că-ntr-o
seară un zgomot,o lovitură puternică a reușit să trezească lumea...toți au
alergat curioși,să vadă ce se-ntâmplă.O roată,o cască,o jachetă de piele
căzuseră de undeva...parcă din cer!Apoi un nor de fum se ridica dincolo de
capătul străzii,spre pădure.Câțiva bărbați au alergat spre zid,l-au escaladat
și au rămas uimiți:un planor era agățat între copaci și o voce abia striga
cuvinte neînțelese.Telefoane de ajutor,apoi ,,salvarea”,pompierii și omul rănit
trecut peste zid de brațele vecinilor mei.Am alergat spre casa mea și i-am adus
rănitului apă...m-a privit și mi-a mulțumit cu un cuvânt ciudat...târziu când
totul s-a liniștit am aflat că era un sportiv străin,ceh,care s-a rătăcit în
timpul antrenamentului.Am rămas până seara târziu cu prietenii mei și la
plecare mi-am spus:și eu care credeam că numai pe strada mea nu se întâmplă
nimic......
