,,De câte ori deschid portiţa şi intru în grădină-mi pare
Că mă cuprinde-o vrajă dulce, şi florile-mi dezmiardă ochii.
O fantazie uriaşă le-a dat un strai la fiecare,
Şi fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.
Pe crin l-a miruit în frunte, lăsându-i hlamida regească
Să poată-mpărăţi cu fală norodu-i de mironosiţe,
Cicorilor le-a dat seninul strâns din privirea omenească,
Iar râsul fărâmat prin lume l-a nins pe foi de romăniţe.
Sfiala care urcă-n faţa fecioarelor când vine-amorul,
Şi toată jalea şi netihna acelora ce-aşteaptă mirii,
Mâhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul
Le-a pus pe-un ram, şi-atuncea lumea s-a-mbogăţit cu trandafirii.
La fiecare pas te-aşteaptă câte-o minune, - ici scânteie
Ca un rubin o ghinţiană, colo un stânjinel se joacă...
Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie,
Şi a ştiut să ţese nalbei un cuib din tort de promoroacă!
Slavă! căci tristă-ar fi fost viaţa, şi-ntunecat pe veci pământul,
De n-ar fi fost măcar o floare, ce-am fi sădit noi pe morminte?
Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,
Şi cu ce dar ţi-aş da azi ţie ca să-ţi aduci de mine-aminte!”
Poemul,, Florile”,
dezvăluie viziunea poetului, care contemplă grădina de flori ca pe o
lume integrală, a putut să citească într-un univers floral o
replică vegetală a lumii umane, cu frumusețea și dramele ei.Un arhitect
cosmic,„o fantezie uriașă” dumnezeiască a creat toată această lume
paradisiacă, dar și asemănările cu universul omenesc.
Pentru
poetul Dimitrie Anghel grădina reprezintă paradisul,el contemplă
grădina ca pe o lume totală,un univers cu frumusețea,dramele și taina
ei.Deschiderea portiței îl desparte de lumea firească,introducându-l în paradis
și se simte fascinat,învăluit de culorile florilor,mângâiat,ochii i se
împăijenesc, atingând cu privirea frumusețea ideală.Epitetele
,,dulce,uriașă,frumoase”completează paradisului de care se lasă vrăjit..Se
simte bine în apropierea universului floral și înlătură prezența chiar a
unor,,fete”incapabile de a purta veșminte florale.
Continuă plimbarea în starea plăcută
de vis și descoperă crinul, simbol al regalitatii si al nobleței,exprimă mândrie,
semeție și domnește cu autoritate,,norodu-i de mironosițe”, flori ale purificării,
simboluri ale renașterii.Imaginația descoperă floarea albastră a iubirii,, cicoarea”,ivită
din seninul ochiului,iar,, pe foi de romăniţe”,mușețel,este presărată
veselia,bucuria de a fi.I se dezvăluie trandafirul,floarea iubirii și a
pasiunii,așteptat timid de fete cu dragoste,apoi cu neliniște și dor în
împlinirea iubirii. Grădina însăși poartă în sine un simbol al
paradisului ce-i oferă,,la fiecare pas...câte-o minune”: gențiana,,ca un
rubin”,floarea roșie,prețioasă a gândurilor bune;stânjenelul,,se joacă”
răspândind mesajele de speranță,iubire.
,,Slavă”este o exclamație
prin care poetul îşi exprimă satisfacția pentru reușita de a trimite
pământului,,lumini de curcubeie”:viață, speranță,armonie,înălțare spirituală, unirea
dintre pământ și cer. Florilor de nalbă ce aduc liniștea le-a brodat fire
subțiri strălucitoare,sensibile ca de gheață.Poetul repetă
exclamația..slavă”pentru bucuria și lumina adusă pământului de florile
amintirii,ale respectului de,,pe morminte”,locurile veșniciei.Continuă a fi nedumerit,întrebându-se
:
,,Ce-ar
fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,
Şi cu
ce dar ţi-aş da azi ţie ca să-ţi aduci de mine-aminte!”
și astfel florile devin podoaba aștrenută și mângâiată de
vântul primăverii în grădini și darul pentru amintirea unei iubiri.
Impresionantă
este mulțimea florilor de grădina-templu enumerate în poezie,culorile felurite
alcătuiesc o armonie perfectă ca-ntr-un basm.Imaginile vizuale sunt ca în acuarelele
pline de luminozitate. Contopindu-se cu lumea florilor, poetul vede în ele
simboluri umane, le înzestrează cu atribute omeneşti:râs,sfială,mâhnire. Poetul
este însă un fantezist, priveşte lumea florilor prin prisma reveriei, recompune
peisajul concret prin propriile lui senzaţii, cu o mare putere imaginativă
Versurile
largi,de largă respirație,cu măsura de 18 silabe și ritmul trohaic ca de
baladă,exprimarea directă, lirică,prezența persoanei întâi a pronumelor,a
verbelor,vocabularul simplu dovedesc că acest fragment face parte dintr-o operă
literară.
