,,Mai întâi pictezi o colivie
cu ușița larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguț
și cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
și te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te miști...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani și ani
până se hotărăște.
Atunci nu te descuraja –
așteaptă, așteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea sosește
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reușit sau nu.
Când pasărea sosește –
dacă sosește –
păstrezi cea mai adâncă liniște:
aștepți mai întâi ca pasărea să intre în colivie
și după ce a intrat
închizi ușița binișor cu pensula,
apoi
ștergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzișul verde și răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foșnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aștepți ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poți semna.
Atunci îi smulgi o pană
binișor de tot
și pe un colț al pânzei te iscălești cu ea.”
Poetul scrie o
poezie a lumii moderne,un joc al cuvintelor, care-și trage seva din bucuria sau
suferința cotidiană. Puţini poeţi au fost iubiţi precum Jacques Prevert.–
susţine că salvarea din realitatea aceasta dură şi haină e posibilă prin
universul copilăriei, păsărilor şi dragostei. De cele mai multe ori poezia sa
este de o simplitate năucitoare, cu jocuri de cuvinte şi sensuri camuflate
abil.
Pasărea ne
cheamă în universul copilăriei, fiindcă limba păsărilor copilul o înţelege cu
mult mai uşor decât cea a cifrelor, regulilor gramaticale. Prin
intermediul jocurilor de cuvinte, a ritmului lejer și limpede, în
realitate Prévert își exprimă perfect concepția sa despre lume.
Titlul poeziei (Pour faire le portrait
d’un oiseau) este o subordonată circumstanțială de scop(introdusă prin
conjuncția,,ca să”) construită cu modul conjunctiv care exprimă acțiuni
nerealizate, dar realizabile,iar regenta este poezia ce urmează,astfel exprimă
o motivare a acțiunii ce urmează. Autorul n-a respectat reguli gramaticale
și atunci titlul devine mai nuanțat,cu scopul stimulării atenției și
evidențierii finalului.
Acest poem este savuros,poem cu rol de artă
poetică,exprimă concepţia poetului despre forţa creației;Prévert descrie
metaforic, ingenios, sensibil, modul în care poate fi capturată o pasăre vie
într-un tablou, metaforă prin care este sugerat procesul închiderii realităţii
de către artă, astfel încât caracterul viu al realităţii să nu se piardă.
Poetul se adresează direct unui
interlocutor-un creator,făuritor de artă- ce poate picta,crea după etapele pe
care i le stabilește:: mai întâi va picta pe o pânză o colivie-loc sinistru
care nu va fi niciodată un cuib,va îngrădi libertatea,dar uşiţa va fi
deschisă către cunoaștere.Îndemnul de a adăuga,,ceva drăguţ, ceva simplu, ceva
frumos, ceva de folos,pentru pasăre”se referă la obiecte oarecare
neînsemnate,după dorința celui ce pictează. Locul tabloului poate fi undeva în
natură:,,copac”-intermediar între cer și pământ;,,grădină”-Raiul
pământesc;,pădure”-loc al veșniciei,al încercărilor,paradisul în care poate
evada. Pentru omul creator, este important orice prilej în care poate medita în
taină,,te ascunzi”asupra actului creaţiei.,,Așteptarea”înseamnă inspirația,
mijlocul divin prin care Dumnezeu îl face capabil pe om de a transmite
revelaţia Sa,descoperirea unor adevăruri ascunse,inspiraţia vine de undeva de
departe, e poate darul îngerilor,e așteptarea,răbdarea făuritorului de
frumos,de artă.
Omul este „inspirat“,este o intimitate între spiritul
uman şi har.,,Pasărea”este dar, talent, vocaţie,inspirație –poate veni
sau nu-artistul încercă să caute surse de inspirație, pentru ca opera de artă
să fie cu adevărat unică și excepțională și să poată transmite sentimente,
emoții și trăiri.
Momentul
apariției ,,păsării”este deosebit,artistul își păstrează liniștea ,se
eliberează de inutilități,adăugiri,,gratiile”,zăbrelele care ar strica aspectul
creației,eliberând-o astfel de urâciuni.
În actul creaţiei, creatorul a urmat o anumită
ordine, într-o înlănţuire firească şi necesară,dar va trebui să
apară,,portretul arborelui” -copacul vieții, pomul cunoașterii, copacul axă a
lumii, arborele revelator al misterelor vieții, reprezintă un plan al ființei
umane,este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul ființei,al
naturii,iar alegerea,,crengilor frumoase”înseamnă forța, înțelepciunea,
cunoașterea.Opera de artă va aduce fericirea,suflul divin
purificator,strălucire și căldură, galbenul induce o senzaţie de
apropiere, de căldură, dinamism ,înviorare,viața fremătândă a naturii.Interesantă
este dorința de a transpune în artă sunetele,senzațiile care pot aduce
privitorul în lumea văzută de artist.
Artistul își
exprimă propria personalitate în arta care e căutare şi cunoaştere, artistul
trebuie să se exprime, să creeze, să transpună atât natura exterioară cât şi
natura interioară, să descopere lumea şi să se descopere pe el
însuşi....și-atunci,,pasărea va cânta”-aprecieri,aplauze,iar alte creații nu
vor atrage atenția,vor fi ignorate, nu reflectă adevărul, binele şi frumosul,
ea nu putea fi acceptată ca aparţinând artei veritabile,iar,,pasărea nu va
cânta”.
Semnătura artistului cu,,pana”- discret-încadrată în
compoziție, asigură adevărul creației, este dovada profesiunii sale de
credință,a prospețimii,a bucuriei.
În concluzie pentru ca operele de artă să
imite şi să exprime natura, artistul trebuie să se reîntoarcă la origini,
la copilărie, la Dumnezeu.”poezia
Şi totuşi, până la urmă opera lui Prévert mai păstrează o rază de lumină, o
speranţă la un timp frumos, când pasărea se va elibera din colivia
nedreptăţilor sociale, a suferinţelor, a urii şi duşmăniei, a sentimentelor
false şi va cânta...
