sâmbătă, 14 noiembrie 2015

OPINIE

               


EXPRIMAREA OPINIEI DESPRE MESAJUL UNEI OPERE LIRICE


Amurg de iarnă
George Bacovia

Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
                                                           Câmpia albă ─ un imens rotund ─
                                                           Vâslind, un corb încet vine din fund
                                                           Tăind orizontul, diametral.

                                                           Copacii rari şi ninşi par de cristal.
                                                           Chemări de dispariţie mă sorb,
                                                           Pe când, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb,
                                                           Tăind orizontul, diametral.

C. Scrie o compunere de 15-20 de rânduri, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţiile sau despre mesajul poeziei Amurg de iarnă, de George Bacovia (formularea clară/logică a opiniei şi motivarea acesteia).

INTRODUCERE
Opera literară „Amurg de iarnă”, de George Bacovia este un text liric care are ca temă solitudinea eului liric şi imposibilitatea  de evadare dintr-un univers pustiit şi mărginit.
CUPRINS.
 Prima strofă a poeziei zugrăveşte realitatea exterioară apăsătoare sugerată de epitetul multiplu „sumbru, de metal”. Vocea lirică adoptă o perspectivă aparent neutră, obiectivă, sub masca unei voci impersonale. Aflat în ipostaza de observator, poetul descrie moartea universului sugerată de sintagma „amurg de iarnă”. Cadrul natural este trist şi dezolant, producând în sufletul eului liric frig lăuntric şi monotonie. Imaginea vizuală „câmpia albă” are rolul de a sublinia atmosfera glacială. Culoarea dominantă, albul, amplifică senzaţia de sufocare. Metafora „un imens rotund”creează impresia unui peisaj pustiit şi enorm, un loc închis şi apăsător de unde nu se poate evada. Elementele de decor („copacii ninşi”) amplifică iluzia imensului. Corbul, simbolul morţii, ilustrează imposibilitatea de a fugi de moarte.
A doua strofă are în centru realitatea interioară a poetului. Vocea lirică îşi face prezenţa prin pronumele personal de persoana a I-a singular „mă” care asigură perspectiva subiectivă şi conferă textului un caracter de confesiune lirică. Eul liric transpare în ipostaza unui meditativ.
Corespondenţa dintre decor şi sentimentele eului liric este ilustrată de sintagma „copacii rari” care accentuează singurătatea. Comparaţia „par de cristal” semnifică îngheţul puţinelor elemente existente în peisajul încremenit. Metafora „chemări de dispariţie mă sorb”, precum şi personificarea „tăcut se-ntoarce acelaşi corb”  sugerează apropierea de pragul morţii.  
ÎNCHEIERE
Concluzia  se află în laitmotivul cu care se sfârşesc cele două catrene: „Tăind orizontul diametral”. Deoarece nu se poate scăpa din acest spaţiu închis, apăsător şi pustiit, este imposibil ca fiinţa umană să-şi depăşească limitele. De aceea rămâne ca alternativă doar resemnarea în faţa morţii.